Ajungem mereu să ne întrebăm de ce suntem în aceleaşi tipuri de relaţii şi de ce acestea decurg de fiecare dată la fel. Probabil că nu este pentru prima oară când ţi-a trecut prin cap fraza: “de ce dau numai peste acest tip de persoane?”. Ei bine, noi tindem să căutăm mereu acelaşi lucru în persoane diferite. Ne dorim ca aceştia să se plieze pe scenariul nostru de viaţă, adică să fie aşa cum erau şi părinţii noştri. Acesta este motivul pentru care găsim mereu scuze partenerului pentru felul în care se comportă.
„De multe ori, copilăria stă la baza relaţiilor pe care le construim cu partenerii noştri. În această perioadă sunt observate şi se formează primele tipuri de legături, cele familiale. Eric Berne introduce în 1961 conceptul de „scenariu de viaţă”. Acesta considera că, până la vârsta de 5-6 ani, copilul îşi creează un plan de viaţă, bazat pe decizii pre-conştiente. Scenariul de viaţă este influenţat de felul în care se desfăşoară interacţiunea între părinţii lui şi felul în care se raportează aceştia la el’’, spune psihoterapeutul Oana Nicolau pentru CSID.
În general, contează foarte mult felul în care te simţi într-o relaţie. „Criteriul principal pentru ca o relaţie să fie una sănătoasă este că aceasta să fie bilaterală. În momentul în care ambii parteneri sunt dispuşi să se implice şi să-şi dedice timp şi efort unul celuilalt, acela este momentul în care calitatea relaţiei începe să crească’’, adaugă specialistul.
Există câteva aspecte care trebuie luate în considerare pentru o relaţie de cuplu sănătoasă:
„Oamenii se aşteaptă ca relaţiile lor să fie mereu intense şi toate trăirile să fie pentru relaţie. Intensitatea de la început se diminuează pe parcurs pentru a face loc altor lucruri, cum ar fi preocuparea în ceea ce priveşte dezvoltarea personală. De aceea, dacă ajungi să iei toate deciziile pentru relaţie şi nici una pentru tine, o să ajungă să te frustreze stagnarea dezvoltării şi eventual faptul că partenerul tău nu face la fel’’, adaugă Oana Nicolau.
Oricâtă iubire ar fi între tine şi partenerul tău, să trăieşti mereu la maxim şi să profiţi mereu de fiecare clipă poate fi o presiune foarte mare şi o sursă de oboseală majoră. Cel mai util sfat ar fi prioritizarea activităţilor şi aprecierea oricărui tip de activitate petrecută cu partenerul tău (intensă sau nu).
Contrar aşteptărilor, compatibilitatea nu se bazează pe un set de caracteristici personale, nu este ceva ce ai sau nu, ci mai degrabă compatibilitatea poate fi considerată un proces. „Este o constantă negociere cu partenerul de lângă tine. Atât atracţia fizică, cât şi cea emoţională se bazează pe această compatibilitate creată pe parcursul relaţiei.
Partenerul potrivit este acela care îţi satisface nevoile (emoţionale, materiale, fizice, etc) pe care le ai în momentul în care cunoşti pe cineva. Oamenii au grade diferite de maturitate şi e nevoie de două persoane care sunt în acelaşi loc al evoluţiei, ca indivizi, pentru a putea fi receptivi în procesul de negociere’’, susţine psihoterapeutul Oana Nicolau.
Dragostea operează pe mai multe zone. „Aceasta implică o complexitate a biologiei şi a comportamentului, dar funcţionează cel mai bine atunci când, conştient, ne modelăm relaţia printr-un spirit de bunăvoinţă şi prin dorinţa de adaptare’’, susţine expertul.
Compatibilitatea clasică este supraestimată. Similitudinile sau trăsăturile de personalitate de care se ţine cont la începutul relaţiei pot să nu treacă testul timpului. „De exemplu, ai putea să fii atras de cineva pentru ca amândurora vă place sportul, dar apoi unul dintre voi îşi rupe un picior şi relaţia dispare.
Când oamenii divorţează spun că au luat această decizie pentru că nu au nimic în comun, chiar dacă au copii, o casă şi 30 de ani de experienţe împreună. Valorile de suprafaţă tind să se risipească în timp, însă dacă există diferenţe fundamentale, care nu pot fi negociate (viziunea asupra lumii, creşterea copiilor, percepţia banilor, etc.), atunci se poate spune că nu te potriveşti cu cel de lângă tine’’, afirmă Oana Nicolau.
Compatibilitatea este reprezentată de acele negocieri despre problemele importante dintr-o relaţie. Poţi să ştii că te potriveşti cu partenerul tău când negocierile decurg uşor şi simţi că nu îţi sacrifici personalitatea de dragul compromisurilor, dar nici nu acaparezi toată discuţia.
Nevoia de control are în spate o stimă de sine scăzută, mascată de neîncrederea în celălalt, de teama de eşec ( tot ca efect al stimei de sine scăzute şi a lipsei de validare ) şi, nu în ultimul rând, se poate naşte dintr-un model preluat de la cei care s-au ocupat de creşterea persoanei respective, părinţi sau bunici.
„Atunci când o anumită persoană înţelege beneficiile iertării, foarte multe lucruri pot fi trecute cu vederea. Este important să se ajungă la concluzia că iertarea nu este un favor pe care i-l faci celuilalt, ci un mare bine pe care ţi-l faci ţie însuţi’’, precizează psihoterapeutul.
„Înşelatul nu are nicio legătură cu iubirea. Oamenii nu înşală pentru că nu mai iubesc, ci pentru că au anumite nevoi nesatisfăcute în relaţia cu partenerul de cuplu. E adevărat, însă, că, uneori, o relaţie extraconjugală poate să atragă după sine îndrăgostirea care va avea ca rezultat o detaşare emoţională faţă de partenerul de cuplu’’, susţine Oana Nicolau.