Cât de des este indicat să mergi la doctor?

De câte ori este recomandat să mergi la medic? Doar când te îmbolnăveşti, o dată la câţiva ani, o dată pe an sau mai des? Indiferent de răspunsul tău, citeşte câteva argumente în favoarea mersului regulat la control.
  • Publicat:
Cât de des este indicat să mergi la doctor?

Unele persoane merg la medic de mai multe ori pe an, chiar dacă sunt sănătoase şi se simt bine. Dar cel mai adesea ajungem la doctor când suntem bolnavi. Acesta este cel mai contraproductivă variantă, spun medicii, pentru că în acel moment este mult mai complicat de tratat orice afecţiune, care printr-un program de screening sau printr-un control de rutină ar fi putut fi depistată din timp şi  rezolvată mult mai simplu. În realitate, cât de des mergi la doctor depinde strict de istoricul tău medical, de circumstanţe şi de modul în care înţelegi să te ocupi de sănătatea ta. Iată totuşi câteva aspecte pe care să le iei în calcul atunci când intenţionezi să îţi faci o programare la medic.

Când ai fost ultima data la medic

Dacă nu îţi mai aminteşti, înseamnă că a trecut mult prea mult timp. Chiar dacă eşti sănătos şi nu crezi că este necesar să te vadă un medic, ar trebui să ajungi măcar o dată pe an la medicul de familie, pentru un control de rutină şi un set de analize complete, pe care oricine ar trebui să şi le facă periodic. Mai ia în calcul şi o vizită la stomatolog şi eventualele programe de screening care există pentru afecţiuni specifice vârstei tale.

Dacă s-a schimbat ceva în viaţa ta de când ai fost la ultima consultaţie

Poate ţi-ai schimbat jobul şi nivelul actual de stres este mult mai mare. Sau poate ai o durere de stomac pe care o ignori de luni de zile. Ţi se pare că aluniţa de pe mână şi-a mărit dimensiunile sau insomniile au pus stăpânire pe viaţa ta. Indiferent ce probleme ai, chiar dacă par nesemnificative, trebuie să îţi faci o programare la medic, pentru că şi cele mai inofensive simptome pot ascunde boli grave.

Suferi de o boală cronică

În acest caz trebuie să mergi la medic cu frecvenţa pe care acesta ţi-a cerut-o, pentru că doar aşa poţi ţine afecţiunea sub control. Chiar dacă ai o boală care nu doare, precum hipertensiune sau diabet, să zicem. În orice afecţiune cronică, disciplina este esenţială. Mergi la controale regulate, urmează cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului şi ţine la îndemână numărul de telefon al doctorului, în caz că observi vreo schimbare în starea ta.

S-a schimbat ceva în istoricul medical al familiei tale

Să ştii istoricul medical al familiei tale este extrem de important, pentru că acesta oferă medicului curant informaţii preţioase despre predispoziţia către anumite afecţiuni care se moştenesc. Spre exemplu, dacă mama sau sora ta fac cancer de sân, trebuie să te testezi şi tu periodic pentru această afecţiune. Sau dacă o rudă de gradul întâi are cancer de colon, vârsta la care trebuie să începi să faci screening se micşorează.  

 

Foto: pixabay.com

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
5 paşi pentru un somn mai bun
5 paşi pentru un somn mai bun