Motivul pentru care copiii trebuie să consume peşte

Dacă vrei ca micuţul tău să aibă o inteligenţă peste medie, să înveţe bine şi să nu aibă probleme cu somnul, e indicat să incluzi peştele în regimul lui alimentar.
  • Publicat:
Motivul pentru care copiii trebuie să consume peşte

Dacă vrei ca micuţul tău să aibă o inteligenţă peste medie, să înveţe bine şi să nu aibă probleme cu somnul, e indicat să incluzi peştele în regimul lui alimentar.

Cercetarea se bazează pe legătura între între omega 3, acizii esenţiali graşi ce se găsesc în majoritatea sortimentelor de peşte, şi îmbunătăţirea inteligenţei şi somnul mai bun.

La studiu au participat 500 de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani, care au fost urmăriţi până la vârsta de 12 ani. Pe parcursul monitorizării au trebuit să complete nişte chestionare cu privire la cantitatea de peşte consumată, iar la final au dat un test de inteligenţă şi li s-au testat abilităţile verbale şi non-verbale.

Cei care au spus că au mâncat peşte cel puţin o dată pe săptămână au avut un scor de aproape 5 ori mai mare decât cei care au zis că nu au consumat peşte niciodată sau foarte rar. Părinţii au fost întrebaţi despre modul în care dorm cei mici şi s-a tras concluzia că introducerea peştelui în meniul săptămânal duce la o calitate mai bună a somnului, scrie Gustarte.ro

Peşte îi poate ajuta însă şi pe adulţi. Acest aliment de bază conţine mulţi nutrienţi importanţi, are un conţinut crescut de iod (necesar pentru buna funcţionare a tiroidei), vitamina B12 (buna funcţionare a sistemului nervos), acizi graşi Omega 3 (reprezintă un tip de grăsime ce ajută la protecţia împotriva afecţiunilor cardiace şi împotriva formării trombilor ce pot cauza infarctul miocardic). În plus, este direct responsabil de roşul natural din obraji.

Urmărește CSID.ro pe Google News