Tulburările ciclului menstrual: tipuri, cauze, simptome

Ciclurile menstruale pot fi regulate sau neregulate. Menstruaţiile pot fi reduse sau abundente, dureroase sau nedureroase, lungi sau scurte. Monitorizarea ciclurilor menstruale este foarte importantă, iar modificarea lor poate reprezenta un semnal de alarmă. Pentru a afla ce inseamnă de fapt aceste tulburări ş ce manifestări au, am apelat la medicul ginecolog Erna Stoian. Iată ce spune specialistul pentru Ce se întâmplă, doctore?

În general, fiecare femeie trebuie să ştie data ultimei menstruaţii şi durata ciclului menstrual. Ciclul menstrual, numărat de la prima zi de sângerare, pâna la ziua următoarei menstruaţii,  durează în medie 28 de zile, cu variaţii între 21-35 de zile.

În fiecare lună, câte un ovocit este eliberat din ovare. Dacă ovocitul nu este fertilizat şi nu apare sarcina, mucoasa uterului se desprinde, astfel se elimină ceea ce poartă denumirea de menstruaţie. În timpul ciclului menstrual apar modificări hormonale ce au ca scop pregătirea endometrului în vederea sarcinii.

Recomandări

Menstruaţie – întrebări şi răspunsuri despre ciclul menstrual

Ciclul menstrual, un indicator al sănătăţii intime

Tulburări ale ciclului menstrual prin exces

Polimenoree

Polimenoreea reprezintă scăderea duratei ciclurilor menstruale, sub 21 de zile, şi poate fi determinată de anexite, inflamaţii pelvine, endometrioza sau dereglarea sistemului hipotalamohipofizar.

Menoragie şi hipermenoree

Hipermenoreea este menstruaţia cu un flux abundent şi asociază de obicei cu creşterea duratei, peste 8 zile.
Cauze pot fi:

• uterine: fibroame, polipi, hiperplazie de endometru sau
• generale, care afectează coagularea sângelui.

Hemoragiile uterine disfuncţionale

“Sub acest nume se reunesc toate hemoragiile ginecologice, care depăşesc limitele fiziologice sau care apar în afara menstruaţiei şi nu sunt produse de o leziune organică decelabilă. Aşadar, aceste hemoragii disfuncţionale pot apărea sub formă de menoragii sau metroragii.

Ele sunt expresia alterării mecanismelor fiziologice care stau la baza ciclului menstrual: dezvoltarea endometrului, ovulaţia, declanşarea şi oprirea menstruaţiei. Apar frecvent în cadrul ciclurilor anovulatorii”, susţine medicul ginecolog Erna Stoian.

Metroragiile

Metroragia este sângerarea apărută în afara perioadei de menstruaţie.
Cauze:

• avortul, sarcina extrauterină
• leziuni provocate de contactul sexual sau de corpii străini intrauterini: dispozitive intrauterine contraceptive, manevre endouterine, corpi străini introduşi accidental sau în scop erotic
• inflamaţii acute sau cronice
• tumori benigne ulcerate (fibrom, adenomiom, polipi uterini) sau maligne (cancer de corp sau col uterin).

Tulburari ale ciclului menstrual prin deficit

Hipomenoreea

Reprezinta diminuarea cantitativă a fluxului menstrual şi este, de obicei, o etapă evolutivă care precedă oligomenoreea şi amenoreea.

Hipomenoreea poate fi:
• primară: când fluxul menstrual este redus de la primele menstruaţii. Este determinată de o hipoplazie uterină (uter mic) sau de insuficienţa ovariană (secreţia hormonal[ a ovarului este scăzută);
• secundară: când femeia a avut menstruaţii normale , dar, la un moment dat, fluxul menstrual scade cantitativ, poate să apară după avort sau în condiţii de stres.

Oligomenoreea sau spaniomenoreea

Reprezintă scăderea frecvenţei menstruaţiilor, dar creşterea consecutivă  a lungimii ciclurilor , peste 35 de zile.

Amenoreea

Reprezintă absenţa sângerarii menstruale şi poate fi:
• primară: când menarha (prima menstruaţie) nu apare până la vârsta de 16 ani, fiind întârziată şi creşterea, dar şi apariţia caracterelor sexuale secundare (pilozitate axilară, pubiană, glande mamare). În cazul în care creşterea este corespunzătoare şi sunt prezente caracterele sexuale secundare, se consideră amenoree primară, asta dacă menarha nu apare până la vârsta de 18 ani;
• secundară: atunci când menstruaţia a fost prezentă, dar a încetat un interval de timp, minim 3 luni.

Amenoreea este considerata normală: în copilărie, până la vârsta de 12-14 ani, când apare menarha. La pubertate, după instalarea menarhei, o amenoree de 2-6 luni este normală în timpul sarcinii, alăptării şi la menopauză.

Amenoreea uterină

Cauze:

• malformaţii congenitale cu absenţa uterului, a cavităţii uterine sau doar a endometrului, hipoplazia uterină (uter mic); extirparea chirurgicală a uterului, aici poate fi încadrat şi sindromul de feminizare testiculară (46 XY)- persoana respectivă are caracter feminin, genetic este bărbat, iar organele genitale interne sunt de tip masculin
• sinechia uterină –reprezintă alipirea pereţilor uterini, poate apărea după infecţii de tipul tuberculozei genitale  sau după chiruteajul cavităţii uterine, asta după naştere sau avort
• metroza de receptivitate: când uterul nu mai răspunde la stimularea hormonilor ovarieni.

Caracteristic amenoreei de cauză uterină este lipsa de răspuns la administrarea de progesteron.

Amenoreea ovariană

Este determinată de o insuficienţă a secreţiei hormonilor sexuali de către ovar şi se caracterizează prin apariţia menstruaţiei la administrarea exogenă de preparate hormonale .
Cauze:

• condiţii fiziologice: înainte de pubertate, după menopauză, după naştere şi după avort, când secreţia hormonal- ovariană este scăzută
• disgenezii sau agenezii gonadale: sunt anomalii congenitale date de lipsa sau formarea incompletă a ovarelor (sindrom Turner)
• hipoplazia ovariană, poate fi congenitală sau dobândită: menopauza precoce sau indusă, estro-progestativi în doze mici şi prelungite, după radioterapie
• distrofii ovariene: ovarul polichistic
•  tumori ovariene endocrine, care secretă fie estrogeni, fie androgeni
• asinergia hipofizo-ovariană: sindromul ovarului nefuncţional şi sindromul ovarelor rezistente la gonadotrofine; în acest caz ovarele au aspect normal, dar nu răspund la stimularea hormonală sau răspund doar la doze foarte mari.

Amenoreea neuro-hipotalamo-hipofizară

Se caracterizează prin hormoni gonadotropi sexuali scăzuţi în sânge şi urină (FSH, LH) şi cu răspuns pozitiv la administrarea de LRH sau clomifen.
Aceste forme de amenoree sunt consecinţa unei anomalii morfo-funcţionale a hipofizei sau neurohipotalamuslui.
Cauze hipofizare:

• insuficienţa hipofizară
• sindromul Sheenan, determinat de necroza hipofizei ca urmare a unei hemoragii masive în timpul naşterii
• tumori hipofizare, cel mai frecvent prolactinoame.

Amenoreea neuro-hipotalamică are o etiologie polimorfă şi complexă:

• oligofrenie, epilepsie, depresie, anorexie
• tulburări psihoafective, stres, şocuri emotive
• după administrarea unor medicamente: clorpromazina, rezerpina, fenotiazinele, administrarea prelungită de estro-progestative.

Amenoreea endocrină

Este amenoreea care apare în afectarea unor glande endocrine, altele decât hipofiza sau ovarul:

• boli tiroidiene: hipertiroidism, hipotiroidism
• boli ale corticosuprarenalei: sindrom Cushing, hiperplazie congenitală de corticosuprarenală, tumori suprarenale, Boala Addison.

Amenoreea de cauză generală

Este amenoreea asociată unor cauze generale:
– boli metabolice: subnutriţie, diabet zaharat, obezitate, hemocromatoză
– origine nervoasă: schimbarea modului de viaţă sau a climei, emoţii puternic negative sau chiar pozitive (soc psihic), anorexie mintală.
Oligomenoreea sau amenoreea de origine nervoasă este relativ frecventă.Dacă stresul a acţionat o perioadă  scurtă de timp şi n-a fost puternic, revenirea ciclului menstrual la normal se face spontan. Uneori, stresul poate antrena şi o secreţie de prolactină, în acest caz amenoreea asociindu-se şi cu galactoree.

Sindromul premenstrual

Sindromul premenstrual, cunoscut încă din antichitate, este un ansamblu de tulburări funcţionale . Acestea apar cu 5-6 zile înainte de menstruaţie şi dispar în prima zi a menstruaţiei sau după terminarea acesteia. Factorii favorizanţi sunt: vârsta (între 18-35 de ani), sedentarismul, inflamaţiile pelvine şi factorii psihici: emoţiile puternice, conflictele conjugale sau familiale etc. Etiologia este încă incomplet cunoscută, existând diferite teorii: insuficienţa progesteronică, hipersecreţie hormonală în hipotalamus şi adenohipofiza sau teoria alergică.
Simptomele pot fi grupate astfel:

• mamare: creşterea în volum a sânilor, dureri mamare spontane , accentuate de atingere sau de mişcare; la palpare se pot simţi noduli fără adenopatie axilară;
• abdomino-pelvine: balonare, senzaţie de greutate în pelvis, dureri difuze cu iradiere lombară, vezicală şi rectală, accentuate de efort şi ortostatism
• neuro-psihice: iritabilitate, anxietate sau depresie, insomnie sau somnolenţă, migrene, melancolie, astenie etc.

La acestea se adaugă simptome neuro-vegetative de intensitate diferită, care pot determina tulburări la diverse organe:

• aparat cardiovascular: dureri precordiale, palpitaţii, extrasistole, edeme
• aparat digestiv: greţuri, vărsături, dischinezie biliară, pusee hemoroidale
•  tulburări urinare: polachiurie, disurie, durere vezicală
• tulburări respiratorii (crize de astm, laringită),
• manifestări cutanate: acnee, seboree, herpes, prurit anal sau vulvar
•  manifestări alergice: prurit, urticarie, rinită alergică, edem Quincke, crize astmatice.

Tratamentul sindromului premenstrual poate cuprinde: dietă hiposodată, diuretice, tratament hormonal (contraceptive orale combinate sau progestative de sinteză), antihistaminice (antialergice), sedative si psihoterapie.

Sindromul intermenstrual

Sindromul intermenstrual este criza dureroasă de intensitate şi durată variabilă, ce se însoţeşte de o metroragie redusă, care apare la jumatatea ciclului menstrual. Este determinat de procesul ovulaţiei: ruptura explozivă a unui folicul ovarian supradestins, cu eliberarea ovulului şi a unei mici hemoragii. Apare la femei tinere, vârsta medie de apariţie fiind de 30 ani. Durerile pelvine pot fi acute, de câteva ore sau surde, ce durează1-2 zile. Metroragia urmează durerii, poate fi sub formă de secreţie vaginală sangvinolentă, câteva picături de sânge de culoare închisă. Ca durată şi cantitate este asemănătoare menstruaţiei.

Uneori se pot asocia şi alte simptome: greţuri, vărsături, cefalee, vertij, agitaţie, palpitaţii, tensiuni mamare etc. Aceste simptome se explică prin iritaţia peritoneală provocată de eliminarea în peritoneu a unei mici cantităţi de sânge, cât şi prin congestia şi imbibiţia apoasă determinată de estrogeni.

De asemenea, leziunile asociate: infecţiile genitale, tumori benigne (fibromul uterin, polipii cervicali), endometrioza, retroversia uterina pot favoriza apariţia sindromului intermenstrual.

Tratamentul în formele cu simptomatologie discretă se rezumă la repaus fizic; în formele medii se recomandă antialgice, sedative. Mai rar este necesară inhibarea ovulaţiei şi administrarea estro-progestativelor de sinteză. Se vor trata de asemenea leziunile inflamatorii, tumorile şi endometrioza.

Dismenoreea

Dismenoreea este ansamblul de fenomene locale si generale din timpul menstruaţiei, manifestate în principal prin durere pelvină şi lombară. Dismenoreea poate fi

• primară:când se instalează la pubertate. Etiologia dismenoreei primare este încă incomplet cunoscută, fiind implicată şi o hiperproducţie de prostaglandine alături de factorii neuro-psihici şi neuro-vegetativi;
• funcţională şi secundară,  când se instalează mai târziu, în cursul vieţii femeii (25-30 ani), având frecvent o cauză organică. În dismenoreea secundară este prezentă frecvent o patologie organică: fibromul uterin, polip cervical, stenoza cervicală, chist ovarian, retroversie uterină, endometrioza, inflamaţie pelvină cronică etc.

Tratamentul simptomatic, care are ca scop reducerea durerii şi disconfortului, constă în administrarea de: antiinflamatoare, antialgice, antispastice. Instituirea unei terapii cu progestative de sinteză sau estro-progestative poate diminua sau înlătura dismenoreea. În dismenoreea secundară, tratamentul trebuie să fie etiologic: extirparea tumorilor, tratamentul infecţiilor, inflamaţiilor, endometriozei etc.

În plus, psihoterapia, măsurile igienice (exerciţiile fizice regulate, activităţile în aer liber, evitarea fumatului, alcoolului, alimentaţia sănătoasă, evitarea sedentarismului) şi administrarea de calciu si vitamine ameliorează circulaţia la nivel pelvin şi ajută la reducerea dismenoreei.

Cum se pune diagnosticul

În cele mai multe cazuri, dereglările menstruaţiei nu sunt patologice. Pentru tratamentul tulburărilor menstruale este necesara stabilirea cauzelor ce au determinat aceste tulburări.
diagnosticul se face pe baza :

• anamnezei atente, care trebuie să releve circumstanţele apariţiei sângerării, caracterele sângerării (durată, culoare, abundentă), sarcini, naşteri, avorturi anterioare, afecţiuni ginecologice în trecut, intervenţii obstetricale în antecedente sau alte afecţiuni generale
•  examenului clinic general: care poate releva şi alte semne clinice determinate de acea perturbare a secreţiei hormonale sau semne ale altor afectiuni care pot influenţa şi funcţiile organelor sexuale (hipotiroidism, hipertiroidism)
•  examenul clinic al aparatului genital: cuprinde inspecţia organelor genitale externe, tuşeul vaginal sau rectal, cât şi examenul cu valve.

În funcţie de datele obţinute astfel, medicul poate selecta care sunt investigaţiile paraclinice necesare în continuare:

• examen cito-bacteriologic al secreţiei vaginale
• test Babes-Papanicolau
• ecografie endovaginală
• colposcopia, histeroscopia, histerosalpingografia
•  biopsia
•  testări hormonale
• examenul urinei
• examene hematologice în vederea diagnosticului unei boli generale.

Cum se desfăşoară tratamentul

Tratamentul tulburărilor menstruale se face în funcţie de etiologie şi variază de la repaus şi măsuri igieno-dietetice, tratament hormonal, antiinfecţios, până la tratament chirurgical.

“Formele uşoare de dismenoree, sindrom premenstrual şi intermenstrual, ca şi amenoreea sau oligomenoreea de cauză nervoasă, pot necesita doar repaus fizic şi emoţional, modificarea regimului de viaţă şi includerea exerciţiilor fizice regulate, petrecerea timpului în aer liber, corectarea alimentaţiei, menţinerea unei greutăţi corporale normale, renunţarea la fumat, alcool, un regim de somn corespunzător etc.

Tratamentul cu preparate hormonale este utilizat în cazul în care cauza tulburării menstruale este o afectare a mecanismelor hormonale, responsabile de funcţionarea normală a ciclurilor menstruale. Afecţiunile inflamatorii şi infecţioase beneficiază de tratament etiologic.

Chiuretajul cavităţii uterine poate fi necesar atât ca tratament hemostatic, pentru oprirea hemoragiilor abundente, cât şi pentru definitivarea diagnosticului, şi permite recoltarea de produs patologic pentru biopsie. Tratamentul chirurgical este necesar pentru extirparea unor tumori, corectarea unor malformaţii sau îndepărtarea unor aderenţe (sinechii)”, adaugă medicul Erna Stoian.

Tulburările de ciclu menstrual: când trebuie mers de urgență la medic

În cele mai multe cazuri, tulburările ciclului menstrual sunt trecătoare. Însă există situații precum cele menționate anterior care trebuie atent investigate. Dacă o femeie se confruntă cu sângerări intermenstruale, cu sângerări anormale după instalarea menopauzei sau cu sângerări după un act sexual, atunci ar trebui să meargă de urgență la un consult ginecologic. Aceasta pentru că tulburările de ciclul menstrual pot ascunde infecții, anumite anomalii cervicale și în cazuri mai rare, chiar un cancer.

Sursă: www.nhs.uk

Actualizat: 2022