Vine vara şi se reiau discuţiile despre efectele nocive ale razelor ultraviolete asupra sănătăţii pielii. Vor începe campanii de conştientizare, poate chiar unele de screening şi problema va fi dezbătută în toate mediile. Şi pentru că informarea este esenţială când vine vorba despre sănătatea noastră, iată 4 factori de risc pentru cancerul de piele la care, probabil, nu te-i fi gândit.
Ştii cu siguranţă cât este de periculoasă expunerea prelungită şi repetată la razele UV. Dar ştiai că o singură arsură solară serioasă, cea care se lasă cu băşici şi piele curăţată poate dubla riscul de a face melanom mai târziu, pe parcursul vieţii? Acest lucru este susţinut de studii recente, care confirmă observaţiile medicilor. Nu ai cum să repari răul pe care soarele l-a făcut deja pielii tale, dar îţi poţi proteja pielea de alte arsuri şi astfel poţi preveni creşterea şi mai mare a riscului de melanom. Foloseşte creme cu factor de protecţie solară, chiar şi atunci când nu te duci la plajă, pentru că sunt studii care spun că folosirea zilnică a unei creme cu SPF 15 poate scădea riscul dezvoltării melanomului cu până la 50%.
Melanina este un pigment care dă culoare pielii; cu cât ai pielea mai închisă la culoare, cu atât ai o cantitate de melanină mai mare. Melanina asigură un anumit grad de protecţie pentru pagubele pe care le pot produce razele UV, aşa că, dacă pielea ta este foarte deschisă la culoare, eşti mult mai predispusă la arsuri solare, deci şi riscul de a dezvolta o formă de cancer de piele este mai ridicat decât în cazul persoanelor cu piele închisă la culoare. Dacă ai pielea şi părul închise la culoare nu te culca pe o ureche: deşi melanomul este mult mai rar la persoanele cu pielea foarte închisă la culoare, formele lui tind să fie mult mai agresive şi letale. Persoanele cu pielea închisă la culoare sunt mai predispuse la melanomul lentiginos acral, o formă virulentă de melanom care apare pe palme, pe tălpi sau sub unghie. Dacă observi orice fele de pată suspicioasă în vreuna dintre aceste zone, mergi imediat la dermatolog.
Aceeaşi mutaţie genetică responsabilă de părul roşcat este vinovată şi de creşterea riscului de melanom, conform unui studiu din 2013, realizat la Beth Israel Deaconess Medical Center, din Boston. Cercetătorii au descoperit că mutaţia MC1R-RHC poate activa o predispoziţie către dezvoltarea celulelor canceroase atunci când o persoană cu păr roşcat suferă o arsură solară.
Piloţii şi însoţitorii de zbor sunt de două ori mai predispuşi la dezvoltarea melanomului decât persoanele cu alte profesii, conform unui studiu din 2014 realizat la University of California, din San Francisco. Majoritatea oamenilor nu realizează că pentru fiecare 1000 e metri altitudine creşte cu 15% intensitatea radiaţiilor UV. Asta înseamnă că la 10.000 de metri altitudine, unde zboară majoritatea avioanelor, nivelul de radiaţii este de două ori mai mare decât la nivelul solului. Şi chiar dacă structura avioanelor oferă un anumit grad de protecţie, acelaşi lucru nu se poate spune şi despre geamurile pe care intră razele de soare. Ce poţi face este să foloseşti o cremă cu factor SPF de cel puţin 30, de fiecare dată când urci în avion.
Foto: pixabay.com