Fertilizarea in vitro. De ce nu se pot încurca probele şi ce poţi face dacă implantarea este un eşec

Femeile amână tot mai mult naşterea unui copil. Specialiştii sunt însă de părere că acest proces ar trebui să se întâmple până în 35 de ani, deoarece fertilitatea naturală scade rapid cu vârsta şi, în plus, menopauza se instalează tot mai frecvent la persoane tinere (înainte de 40 de ani).

Stresul, poluarea şi amânarea maternităţii au dus la creşterea cererii pentru procedurile de fertilizare in vitro. Pentru multe cupluri de români diagnosticate cu infertilitate, FIV-ul este uneori singura opţiune prin care pot obţine o sarcină. Procedura costă între 3000 şi 5000 de euro şi include investigaţii, medicamente, proceduri medicale şi crioprezervarea embrionilor suplimentari. În ultimii ani, în România s-au efectuat peste 4000 de proceduri FIV pe an.

Pentru un număr de aproximativ 800 de cupluri pe an, primul FIV este decontat parţial de stat, asta dacă îndeplinesc anumite criterii de selecţie. Nu întotdeauna prima procedură FIV are succes. În multe situaţii este nevoie de proceduri repetate până la obţinerea sarcinii.

Recomandări

Infertilitatea şi situaţia actuală a procedurilor artificiale de a aduce pe lume un copil

Dr. Laura Dracea: despre infertilitate, FIV şi performanţele medicinei reproductive din România

 “De ce nu se implantează embrionii?”

Selecţia naturală este una dintre explicaţii. “Din această perspectivă, eşecul de implantare poate fi privit ca o selecţie a embrionilor, cu rol benefic, de a evita sarcinile anormale”, precizează Dr. Irina Oproiu, specialist fertilizare in vitro şi alte tehnici reproductive. “Peste 90% dintre eşecurile de implantare sunt considerate a fi cauzate de embrioni şi doar 10% de factori uterini, tehnică sau alţi factori accidentali. Din acest motiv, recomandăm o abordare practică, eficientă şi personalizată. În general, după eşecul de implantare a primilor 2 blastocişti, o bună strategie este de a încerca din nou, înainte de a lua în calcul investigaţii costisitoare pentru situaţii rare. 

Dacă nu se implantează, în mod repetat, mai mulţi embrioni, specialistul poate recomanda teste avansate, suplimentare”, completează medicul Laura Dracea. Un astfel de test este cel de receptivitate a endometrului – testul ERA – care constă în analizarea profilului genetic al endometrului, recoltat prin biopsie, în perioada normală de implantare. În funcţie de rezultatele testului, experţii în infertilitate pot alege o perioadă optimă pentru a creşte succesul implantării.

“Putem fi siguri că probele nu sunt încurcate între ele în timpul procedurilor?”

Un alt semn de întrebare al cuplurilor care recurg la fertilizarea in vitro este legat de modul în care clinicile pot identifica embrionii, fără a se încurca probele, având în vedere că celule reproductive sunt microscopice. “Orice potenţială cuplare greşită între parteneri sau orice alocare greşită a embrionilor sau spermei către altă pacientă, dacă nu ar fi sesizate prin procedurile standard, ar fi identificate de către sistemul electronic MatcherTM.

Mai mult, sistemul alertează în timp util şi previne efectuarea unei manevre incorecte. Acest sistem electronic de siguranţă, singurul de acest tip existent în ţară, funcţionează prin alocarea unui cod de bare unic fiecărui pacient sau cuplu şi scanarea/fotografierea pacienţilor, probelor şi tuturor etapelor de laborator.

Etichetele speciale cu cod unic nu se dezlipesc, nu se şterg şi nu se pot pierde, nici măcar în condiţiile vitrege din azot lichid, la -1900 C, unde sunt depozitate tuburile cu celule sau embrioni crioprezervaţi. În plus, în fiecare etapă importantă, cardul pacientului şi eprubetele, tuburile, cateterele din laborator sunt scanate şi verificate electronic”, precizează dr. Ioan Boleac.

“Putem testa genetic embrionii şi ce e de făcut dacă ceva este în neregulă?”

Există situaţii când sarcina este avortată spontan sau când există riscul naşterii unor copii cu boli severe din cauza unor mutaţii genetice. Multe cupluri solicită testele genetice de preimplantare, iar medicii decid împreună cu acestea oportunitatea efectuării lor. “În prezent, “gold standard” în testarea genetică preimplantare este biopsierea blastociştilor (embrionii care au 5 zile), crioprezervarea lor prin vitrificare şi analizarea mai multor celule din fiecare embrion, prin metode moderne de analiză genetică. Testarea este eficientă, dacă scopul este depistarea unor mutaţii transmise de la părinţi. În ceea ce priveşte screeningul pentru anomaliile frecvente, subiectul rămâne deschis.

Se pot depista numai anumite tipuri de anomalii, la nivel cromozomial, completate, la solicitare, şi cu depistarea unor mutaţii punctuale cunoscute. Nu trebuie uitat că, testarea genetică este o investigaţie, nu un tratament. Permite eliminarea din procedurile FIV a unor embrioni cu anomalii, dar nu îi poate îmbunătăţi şi nici nu poate ajuta un embrion normal să se implanteze şi să se dezvolte în continuare”, precizează medicul Laura Dracea.

În prezent, costul pentru o procedură FIV cu testarea genetică, crioprezervare şi ulterior transfer de embrioni congelaţi se apropie de costul pentru 2 proceduri FIV/ET, fără a putea garanta obţinerea unei sarcini. Din acest motiv, majoritatea pacienţilor preferă să testeze embrionii în primele săptămâni de sarcină, doar dacă aceştia se implantează. Aceasta înseamnă că poate fi nevoie de o întrerupere terapeutică a sarcinii, dacă se depistează anomalii ce pot afecta sever evoluţia sarcinii sau viitorului copil. Din fericire, natura are grijă ca marea majoritate a embrionilor anormali să nu se implanteze deloc.