Orele amiezii nu sunt deloc indicate pentru a sta la plajă, radiaţiile solare fiind foarte puternice.
Dimineaţa devreme, până la ora 11.00, şi de la ora 16.00 până la apusul soarelui este ideal să se facă plajă.
Este indicată alegerea unui produs cu un factor de protecţie solară potrivit pielii.
Potrivit specialiştilor, zvonurile precum: „aplicarea unui produs cu SPF înalt nu permite bronzarea” sunt false.
În jurul ochilor, pe nas, urechi sau gât este indicată folosirea unei creme cu un factor de protecţie mai ridicat.
“Soarele are nenumărate beneficii pentru corp. Unul dintre ele este şi bronzul care dă un aspect minunat pielii, însă nu trebuie să uităm că, pentru a ne bucura de el, trebuie ţinut cont de anumite aspecte. În primul rând este importantă folosirea de emulsii şi loţiuni pentru protecţia împotriva razelor nocive, alături de alte criterii importante”
, a afimat Susana Laszlo, Director General al unui cunoscut brand de produse cosmetice.