5 moduri prin care animalele îţi pot îmbunătăţi viaţa

Animalele de companie pot reprezenta pentru tine o adevărată terapie. Te pot ajuta să te împrieteneşti cu mişcarea, să nu te mai simţi singur, să stabileşti o conexiune cu alţi oameni.
  • Publicat:
5 moduri prin care animalele îţi pot îmbunătăţi viaţa

Un animal de companie îţi poate schimba total viaţa. Animalele de companie ne oferă nu numai companie, dar şi beneficii terapeutice mai puţin evidente. Interacţiunea cu micuţele vieţuitoare este bună atât pentru sănătatea noastră fizică, cât şi pentru cea emoţională. De exemplu, imunitatea poate fi mai puternică, ritmul cardiac, dar şi tensiunea arterială pot scădea, vă puteţi lupta mai uşor cu durerea.

De asemenea, la nivel emoţional vă vor da senzaţia că nu sunteţi singuri, pot combate anxietatea, vă pot face să vă simţiţi mai fericiţi. Animalele vă pot ajuta şi în relaţiile pe care le aveţi. Iată cum!

Îţi oferă un confort fizic, dar şi psihic. Oricine are un animal de companie, cum ar fi  un câine sau o pisică, care se tot gudure pe lângă el, ştie că acest lucru poate fi reconfortant. De asemenea, dacă eşti supărat, animalul tău de companie simte acest lucru şi îţi arată o atenţie suplimentară.

Se stabileşte o conexiune. În 1984, biologul E.O. Wilson a lansat o ipoteză, biofilia, care relevă faptul că oamenii sunt în mod natural atraşi de animale, stabilesc anumite conexiuni cu acestea şi găsesc că este relaxant să le urmărească. Dacă priveşti peştii dintr-un acvariu, observi traseul furnicilor sau râzi la un video cu o pisică,  toate acestea pot fi o formă de terapie.

Te fac să îţi iei un angajement social. Pe cei care se luptă cu anxietatea socială şi simt tot timpul nevoia să se retragă, animalele îi pot ajuta să rămână conectaţi. Aceştia vor începe să zâmbească mai des, să le vorbească animalelor şi, în general, să fie mai implicaţi în societate. Gândeşte-te cât de des vorbeşti cu oamenii care îşi plimbă câinii. Prin facilitarea implicării sociale, animalele oferă oamenilor conexiunea de care au nevoie, chiar şi atunci când aceştia nu o doresc.

Îţi distrag atenţia. Îngrijirea animalelor, jocul cu acestea, toate astea te pot distrage de la greutăţile vieţii. Astfel, poţi deveni mult mai calm. Şi, petrecând cu regularitate timpul cu ele, poţi scăpa de anxietate.

Te implică în activităţi. Animalele de companie te pot ajuta să te menţii în formă. Mersul pe jos poate fi un adevărat exerciţiu, ca şi plimbatul pe cal sau înotatul cu delfinii. Există multe modalităţi prin care animalele vă pot spori viaţa. Dacă nu ai deja un animal de companie, dar doreşti unul, gândeşte-te la stilul tău de viaţă şi la ceea ce doreşti să obţii. Apoi poţi alege un animal de companie tradiţional, cum ar fi o pisică sau un câine, sau un companion mai puţin obişnuit, cum ar fi un dihor sau o broască ţestoasă. Desigur, trebuie să iei în considerare şi temperamentul animalului respectiv.

Dacă nu vrei, totuşi, să deţii responsabilitatea unui animal de companie, există multe alte modalităţi prin care le poţi include în viaţa ta. Poţi să te oferi voluntar la un adăpost pentru animale sau să ajuţi un vecin care are nevoie de cineva cu care să îşi lase patrupedul. Ţine însă cont de modul în care un animal de companie îţi poate îmbunătăţi viaţa.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult