Limbajul secret al bărbaţilor

Au bărbaţii un limbaj secret sau pur şi simplu nu ştiu să comunice la fel de eficient ca femeile?
  • Publicat:
Limbajul secret al bărbaţilor

Că bărbaţii nu sunt cei mai pricepuţi la capitolul comunicare, nu mai este un secret pentru nimeni. Dar ce faci când este evident că ceea ce spune nu este şi ceea ce gândeşte?

Sunteţi într-un restaurant şi luaţi cina. Îl întrebi dacă joia viitoare este liber, pentru că vin părinţii tăi în vizită şi ai vrea să-i cunoască. El se uită preocupat în meniu, mormăind ceva despre o friptură în sânge. Insişti să capeţi un răspuns, dar el deja discută cu chelnerul. Te gândeşti că nu vrea să-i cunoască pe ai tăi şi te superi. Acesta este doar o situaţie în care ai reuşit să-ţi dai seama ce gândeşte, chiar dacă nu a spus, practic, nimic. Dar ce faci când nu ai nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă în mintea lui? Noi am analizat câteva situaţii comune şi ce se ascunde în spatele lor.

Vorbeşti cu el, dar se uită în continuare la televizor

Ce înseamnă: Probabil nimic grav. Oricât de enervant ar părea, avem nevoie de o perioadă de timp care să nu ne solicite deloc atenţia, mai ales după o zi încărcată la birou. Şi butonatul telecomenzii este activitatea perfectă pentru ei. Femeile aleg în acest scop o baie cu spumă sau yoga. Bărbaţii, mai comozi din fire, aleg televizorul. Deci, oricât de enervantă ar fi situaţia, nu e anormală.

Cum îi faci faţă: Face asta în fiecare seară? Dacă da, probabil încearcă să evite discuţiile cu tine, deci indiferent ce ai face nu vei reuşi să-l determini să te asculte. Dacă se întâmplă doar sporadic, lasă-i răgazul să se relaxeze şi după aceea vorbeşte cu el.

De câte ori îl inviţi undeva spune că are treabă

Ce înseamnă: dacă pretinde că vrea să-şi petreacă mai mult timp cu tine şi totuşi nu o face niciodată, înseamnă că nu are curaj să-ţi spună cum stau lucrurile cu adevărat în relaţia voastră (cel puţin în partea care îl priveşte pe el).

Cu îi faci faţă: Nu te grăbi să tragi concluzii pripite, poate omul chiar a fost ocupat în ultima vreme. Dacă totuşi nu a propus niciodată variante alternative pentru serile când nu a putut să se vadă cu tine, asta e, tipul chiar nu are de gând să continue relaţia asta, aşa că cel mai bine este să-ţi vezi de viaţa ta.

Vrea mai degrabă să doarmă decât să facă sex

Ce înseamnă: Probabil nimic. Uneori pur şi simplu sunt atât de obosiţi încât un somn bun este exact ceea ce îşi doresc. Dar dacă situaţia devine una… cronică, atunci ar putea există câteva motive pentru acesata: nu mai este interesat fizic de tine, are o problemă de sănătate sau traversează o perioadă incredibil de stresantă.

Cum îi faci faţă: Poţi să-l întrebi direct. Sau să citeşti printre rânduri, mai precis, să fii atentă şi la alte semne din aceeaşi zonă. Trebuie să bea ceva înainte de a face sex? Evită orice fel de atingere? Declanşează o ceartă cu puţin timp înainte de a merge în pat? Apoi ar trebui să te gândeşti şi la atitudinea pe care o ai tu faţă de el. Îl mai consideri hot? Îţi mai fac plăcere partidele de amor? Îl faci să se simtă iubit? Dacă la întrebările despre comportamentul lui ai răspuns cu da şi la cele despre al tău cu nu, este clar, nu mai aveţi ce căuta împreună. Dacă totuşi sunt alte motive implicate, căutaţi soluţii pentru a rezolva cât mai curând această situaţie.

Te întreabă dacă ai ieşit în oraş seara trecută, cu cine şi unde ai fost

Ce înseamnă: Dacă aveţi o relaţie de puţin timp, înseamnă că vrea să ştie mai multe despre tine şi vrea să se convingă dacă poate avea sau nu încredere că îi eşti fidelă. Dacă sunteţi împreună de o veşnicie şi abia acum te întreabă lucruri de genul acesta, atunci aveţi o problemă.

Cum îi faci faţă: Dacă ţi se pare drăguţ că te iubeşte suficient de mult încât să vrea să ştie cum îţi petreci timpul liber fără el, îi poţi da toate detaliile pe care le consideri necesare. Dar dacă te întreabă zilnic, ar trebui să fii atentă: poate ai de-a face cu un tip obsedat de control, ceea ce nu mai e atât de amuzant. Dacă sunteţi de mult timp împreună, încearcă să afli de ce are, brusc, o problemă de încredere. Poate ştie că ai făcut ceva ce i-ai ascuns sau poate pur şi simplu el este cel care calcă stâmb şi consideră atacul cea mai bună apărare. Oricare ar fi situaţia, încearcă să te lămureşti, pentru a lua decizia corectă.

Când aveţi o discuţie importantă amuţeşte

Ce înseamnă: Este bărbat şi experţii în comportament spun că acesta este modul în care majoritatea reacţionează când este vorba de discuţii serioase şi decizii importante în cuplu. Spre deosebire de femei, pe care conversaţiile extrem de personale şi serioase cu partenerul de viaţă le liniştesc, bărbaţii îşi activează un fel de mecanism de autoapărare atunci când vine vorba de o astfel de confruntare, de aici tăcerea bruscă. E ca şi cum o parte a creierului lui se închide pur şi simplu.

Cum îi faci faţă: Încearcă să-i spui că scopul discuţiei nu este de a da vina pe el pentru ceea ce nu merge sau pentru eventualele probleme din relaţia voastră. Dacă ai lucruri să-i reproşezi, este important felul în care o faci: dacă petrece extrem de mult timp la birou şi vrei să încerci să rezolvaţi asta, discursul tău ar trebui să fie de genul: „Ştiu că jobul este foarte important pentru tine, dar în ultimele luni ai locuit practic la birou şi ţi-am simţit tare mult lipsa“. Odată ce se va convinge că nu se vor sparge toate lucrurile în capul lui, comunicare dintre voi se va relua şi nu vei mai fi cea care susţine un monolog.

Foto: 123rf.com

Urmărește CSID.ro pe Google News