Tot mai multe cupluri au probleme de infertilitate la o vârstă din ce în ce mai tânără. Fie că este vorba despre scăderea rezervei ovariene, endometrioză, calitatea lichidului seminal, incompatibilitatea din cuplu, fumat sau stres. Fertilizarea in vitro este o soluţie la care apelează cuplurile cu astfel de probleme atunci când vor să aibă un copil. Am stat de vorbă cu Profesorul Konstantinos Pantos, un reputat specialist în FIV, cu rezultate excepţionale.
Fertilizarea in vitro şi posibilitatea unei mame surogat
C.S.Î.D: Ştiu că sunteţi recunoscut pentru un caz celebru al unei mame surogat de peste 60 de ani care a fost implantată cu embrionul fetei ei.
K.P.: Da, e vorba despreun caz al unei femei de 67 de ani care nu a devenit mamă surogat pentru un simplu cuplu, ci chiar pentru propria sa fiică, ceea ce face ca micuţul să devină nepotul său. Fata ei suferea de cancer uterin, aşa că ceea ce am făcut a fost să îi îngheţăm ovulele înainte de extirparea uterului şi ulterior să le fertilizăm şi implantăm în uterul mamei sale, care a dat naştere bebeluşului. Acesta este primul caz de asemenea natură şi din perspectivă medicală, dar şi din punct de vedere legislativ (este prima dată când se obţine o hotărâre judecătorească în acest sens). Cazul a fost inovator şi unic, în special datorită vârstei bunicii, dar şi naturii relaţiilor.
C.S.Î.D.: Care este legea aici pentru mamele surogat?
K.P.: Legea din Grecia perminte existenţa mamelor surogat, inclusiv în cazurile care vin din alte ţări, însă singura condiţie este ca acel cuplu să îşi găsească singur mama surogat, noi, medicii, nu putem oferi aceste serviciu.
C.S.Î.D.: După ce mamei surogat i se implantează ovulele, cuplul trebuie să facă analizele aferente mamei?
K.P.: Da, de asemenea atunci când se naşte copilul, se va naşte sub numele părinţilor săi naturali, nu ai mamei surogat. Persoanele care vin la noi pentru acest tip de tratament pot veni pentru fertilizare în mod iniţial, după care pentru naştere, sau pot veni pentru fertilizare şi naşterea poate avea loc în ţara de origine, cu care noi avem un acord. În mare parte ţările cu care avem acest acord sunt Franţa, Germania şi Anglia. Dacă naşterea va avea loc aici, copilul nu va avea cetăţenie greacă, ci cetăţenia ţării de provenienţă
C.S.Î.D.: Când ar trebui să ridice o femeie problema infertilităţii?
K.P.: Atunci când încercarea de a concepe un bebeluş are loc de mai bine de un an deja pe cale naturală nu are succes. Noi, medicii, încercăm să găsim cauza. În 40% din cazuri problema constă la femeie, însă în aceeaşi măsură poate fi o problemă şi la bărbat, restul de 20% fiind strict o problemă de compatibiliate a cuplului, care nu implică nicio disfuncţionalitate din partea partenerilor la nivel individual. În acest caz este pur şi simplu o problematică de compatibilitate.
Noi trebuie să găsim în primul rând cauza, să o tratăm şi să oferim femeii/cuplului oportunitatea de a concepe. Pe lângă medicamentele pe care le oferim femeii pentru a produce ovule, trebuie să fim atenţi şi la alte cauze posibile care împiedică conceperea, precum endometrioza. Este important să ne uităm şi la calitatea lichidului seminal, precum şi la compatibilitatea cuplului. În funcţie de toate acestea vom decide cum poate rămâne însărcinată femeia – in vitro sau prin inseminare intrauterină, dacă sunt probleme cu lichidul seminal sau cu producerea actului sexual. Fertilizarea in vitro trebuie să fie cu toate acestea ultima opţiune a cuplului, nu prima.
C.S.Î.D.: Una dintre problemele femeilor, atunci când vine vorba despre conceperea unui copil, constă în rezerva ovariană scăzută. Ce faceţi în aceste cazuri? Ştiu că cercetaţi şi metoda rejuvenării ovariene şi vorbeaţi, chiar, de întârzierea menopauzei.
K.P.: În ultimii ani menţionăm constant acest lucru: femeile care vin pentru astfel de probleme cresc din ce în ce mai mult în vârstă. Acest lucru se datorează faptului că mai întâi se preferă avansarea în carieră şi ulterior întemeierea unei familii, însă într-adevăr după vârsta de 40 de ani rezerva ovariană începe să îşi reducă puterea. De multe ori, femeile de 40-45 de ani intră deja la menopauză, chiar dacă nu realizează acest lucru.
Singura opţiune în cazul acestor femei este implantarea unor embrioni realizaţi cu ovule donate. Pentru că multe dintre ele nu doresc să facă acest lucru, trebuie să găsim modalităţi inovative de a produce ovule. Una dintre metode este injectarea de celule stem în ovare. Acestea conţin hormoni de creştere, care s-au dovedit a fi activi asupra ovulelor, producând ovulaţia. Încă studiem acest lucru şi sperăm ca în mai puţin de un an de acum înainte să obţinem concluzii exacte cu privire la ceea ce se întâmplă.
C.S.Î.D.: Dacă o femeie ajunge la menopauză, există un anumit tratament care o poate opri sau întârzia?
K.P.: Da. Ceea ce am descoperit noi este că odată ce începem tratamentul cu injecţiile, femeile care se aflau deja la menopauză începeau să ovuleze şi să experimenteze din nou ciclul menstrual. Cu toate acestea, nu este un proces de durată. Am avut cazuri cu femei care au reuşit să menţină efectele tratamentului timp de câteva luni, alte cazuri timp de un an.
Cauzele infertilităţii: despre fumat şi stres
C.S.Î.D.: Care este în opinia dumneavoastră motivul pentru care femeile devin infertile de la vârste mici (30-35)?
K.P.: Ar putea fi stilul de viaţă sau fumatul, însă cel mai comun motiv îl reprezintă endometrioza. Endometrioza este o afecţiune pe care nu o conştientizează multe dintre femei – experimentează durere în timpul menstruaţiei şi nu realizează că de fapt suferă de endometrioză. Fiind o afecţiune atât de frecventă, am început să susţinem anual conferinţe pentru conştientizarea acesteia. Dacă endometrioza este tratată cu ajutorul laparoscopiei, femeia poate fi înseminată imediat, fără a mai fi nevoie de fertilizare in vitro. De aceea le spun constant cuplurilor că este importantă realizarea unei intervenţii laparoscopice pentru a rezolva endometrioza înainte de a lua în considerare fertilizarea in vitro.
C.S.Î.D.: Cât de important este stresul în procesul de fertilizare?
K.P.: Stresul constituie un factor extrem de important, dar nu suficient de important precum mecanismul care produce infertilitate. Stresul acţionează asupra deciziei cu privire la ce anume este cel mai bine să facă şi conduce adesea către fertilizarea in vitro. Este important să verificăm stresul în cadrul cuplului, comunicarea şi motivele care îi ţin împreună. Multe cupluri rămân împreună doar pentru a-şi îndeplini scopul – acela de a concepe – după care divorţează, pentru că nu mai există nimic care să îi ţină împreună. Noi tebuie să avem grijă să cercetăm acest lucru şi să ne asigurăm că motivul pentru care cuplul doreşte un copil este strict din dorinţa de a întemeia o familie.
C.S.Î.D.: Ce ar trebui să facă un cuplu pentru a beneficia de o fertilizare optimă?
K.P.: Cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facă este să aibă contact sexual în timpul ciclului; să nu lase pe ultima sută de metri, în apropierea vârstei de 40 de ani, ideea de a concepe, ci mai degrabă să meargă în paralel cu celelalte planuri, precum cariera. Este important de asemenea ca după un an de încercări nereuşite de a concepe, să viziteze împreună un specialist în fertilizare, care să verifice femeia de hormoni, să verifice istoricul de viaţă al pacienţilor, markerii pentru diverse boli şi lichidul seminal al bărbatului.