A dus o luptă crâncenă cu kilogramele. A trecut printr-o intervenţie bariatrică, dar şi printr-o operaţie de lifting circular pentru conturul corpului, iar viaţa i s-a schimbat radical. Astăzi, Ozana Barabancea arată mai bine ca niciodată, dar şi alimentaţia ei e cu totul alta.
Ozana a luat o decizie radicală, a exclus fructele şi legumele din meniul zilnic. „Mănânc orice, dar doar de trei ori pe zi. Beau multe lichide. Am renunţat la crudităţi pentru moment, ca să nu îmi fermenteze în stomac. Nu ştiu cât va dura această decizie. Am exclus fructele şi legumele crude. Rar mănânc salată de sfeclă cu hrean, dar dimineţa mănânc avocado cu condimente.
În rest, carne de viţel la grătar, chiar şi prăjituri, dar beau foarte multă apă”, mărturiseşte jurata de la Te cunosc de undeva pentru Ce se întâmplă, doctore?!
Ce le-ar spune celor care vor să slăbească, dar drumul pare anevoios? „Să fie consecvenţi. Totul pleacă de la creier. Eu nu dau sfaturi. Povestesc din experienţa mea, cu bune şi cu mai puţin bune”, adaugă vedeta Antenei 1.
Ozana îşi îngrijeşte cu mare atenţie tenul, ba chiar deţine şi un secret. „Produsele pentru ten sunt cele obişnuite, dar ador masajul facial. Îmi fac masaj singură, cu mălai, pe tenul ud, de la 18 ani”, mărturiseşte ea.
Jurata de la „Te cunosc de undeva” crede că astăzi traversează cea mai bună perioadă a vieţii ei. „Pentru mine, fericirea este o alegere conştientă, educată. Acum mă simt fericită!
Am crezut cândva în zodii dar, de când sunt prezentă în viaţa bisericească, am înţeles că rugaciunea este cea care mută munţii şi transformă răul în bine. Acum nu mai citesc Horoscopul”.
Ba mai mult, încearcă să uite şi momentele grele din trecut. „Am trecut pe lângă moarte, am constientizat că nu e momentul şi m-am rugat la Dumnezeu şi la Maica Domnului să mă salveze. Şi am scăpat”, îşi reaminteşte, dar doar pentru o clipă, Ozana.