Insuficienţa renală: când se face transplant renal

Diabetul, hipertensiunea arterială, calculii renali, infecţiile dar şi nefrita glomerulară sunt probleme grave de sănătate care pot duce la insuficienţă renală şi, implicit, la necesitatea unui transplant de rinichi. Astăzi, peste 80 de mii de persoane primesc un rinichi sănătos de la un donator. Iată care sunt riscurile aceste intervenţii şi care sunt regulile de care pacientul trebuie să ţină cont!

“În cazul pacienţilor cu diabet, un nivel crescut al zahărului din sânge poate da complicaţii, iar printre acestea se numără cele de la nivel renal, cu afectarea endoteliului, ţesut de la nivelul vaselor de sânge. Astfel, în timp, poate apărea insuficienţa renală.

De asemenea, 15 la sută dintre bolile renale apar din cauza hipertensiunii. Se ştie că valorile crescute ale tensiunii arteriale afectează funcţiile renale. Apoi, 10 la sută dintre pacienţii cu afectările renale grave sunt diagnosticaţi cu diverse boli ale tractului renal, cum sunt calculii renali sau vasculitele. În 5 la sută dintre cazuri, infecţiile renale recurente pot duce la afectări grave ale rinichilor. Însă, în 10 la sută dintre cazurile de insuficienţă renală, cauzele nu sunt cunoscute”, afirmă conf. dr. Tonguc Utku Yilmaz, specialist în transplant renal.

Recomandări

Dublu transplant renal la Fundeni

Fructele de Kiwi sunt bune pentru diabetici, dar le pot dăuna celor care suferă cu rinichii

Rinichii: simptomele care trădează o afecţiune

Stările de slăbiciune, de greaţă, senzaţia de vomă, schimbarea culorii urinei, a frecvenţei cu care pacienţii urinează, umflăturile la nivelul mâinilor sau feţei, toate acestea sunt semne generale ale unei afecţiuni grave la nivelul rinichilor. În multe situaţii, îmbolnăvirea  rinichilor impune dializa, însă aceasta nu este un tratament, ci doar o soluţie temporară.

Transplantul renal: când poate fi un succes

“Dializa poate fi însoţită de complicaţii, iar rata de supravieţuire pentru pacienţii care fac hemodializă este mai mică decât la ceilalţi pacienţi. Dacă la cei care nu fac dializă, durata medie de prelungire a vieţii este de 8 ani, aceasta este 4 ani şi chiar mai puţin la pacienţii care fac hemodializă. Asta din cauza complicaţiilor”, completează specialistul.

Transplantul renal are şanse mari de reuşită dacă evaluarea donatorului şi cea a primitorului se fac cu minuţiozitate. Aceştia trebuie să fie compatibili din punct de vedere imunologic, însă contează la fel de mult şi grupa sanguină şi antigenul leucocitar uman (HLA). Donatorului i se evaluează funcţia renală şi i se păstrează pe loc rinichiul cel mai funcţional. Primitorul va trece şi el printr-o serie de evaluări extrem de laborioase.

“Primul pas este diagnosticarea insuficienţei renale. Apoi, căutăm cauzele care au dus la această condiţie. Astfel, ne luăm toate precauţiile pentru ca afecţiunea care ar fi putut duce la insuficienţă să nu reapară. Apoi, trebuie să evaluăm riscul de respingere a transplantului şi administrăm pacienţilor imunosupresoare pentru a reduce acest risc. Însă pe fondul imunosupresiei se pot instala mai uşor anumite infecţii, de aceea, trebuie să diagnosticăm şi să monitorizăm orice proces infecţios. Apoi, facem o serie de teste destinate depistării unui eventual fenomen malign sau a unei tumori, pentru că în anumite condiţii, acestea pot progresa rapid.

De asemenea, evaluăm cu atenţie starea generală de sănătate a pacientului, pentru că transplantul este o intervenţie de amploare, care impune anestezie generală, iar starea pacientului trebuie să permită operaţia. Rinichiul este un organ aparte, diferit de ficat sau inimă, fiind mult mai expus respingerii în cazul în care este transplantat.

De aceea, statusul imunologic al persoanei care primeşte un rinichi trebuie să îndeplinească nişte condiţii speciale. De asemenea, evaluăm statusul imuologic al donatorului pentru că trebuie să se potrivească perfect cu cel al primitorului. Riscul de respingere al transplantului renal este mai mare decât în cazul altor organe”, spune conf. dr. Tonguc Utku Yilmaz.

Transplantul renal: intervenţia chirurgicală şi ce urmează după

Dacă toate condiţiile de transplant sunt îndeplinite, medicii pot face intervenţia propriu-zisă. Aceasta durează câteva ore şi, de obicei, decurge fără probleme. Există însă anumite grupe de pacienţi precum cei cu ateroscleroză sau cu diabet care reprezintă adevărate provocări pentru specialişti.

“Pentru primitor, prima săptămână este cea mai importantă pentru că riscul de complicaţii şi de infecţii este mare în această perioadă, mai ales în primele două zile. De aceea, monitorizăm cu atenţie funcţia renală şi urinară a primitorului printr-o serie de teste. Rata de respingere a transplantului este mare în primele zile. Treptat, organismul se obişnuieşte cu noul rinichi şi riscul de respingere scade. După 7-10 zile, dacă totul decurge bine, pacientul este externat.  Urmează apoi o perioadă de evaluare, la fiecare 10 zile, a anumitor parametri din sânge. După o lună, evaluările se răresc: după 3 luni de la transplant, acestea se fac la o lună”, descrie medicul perioada post operatorie.

Transplantul renal: precauţii

La donator, riscurile sunt mai mici: acesta poate pleca acasă în câteva zile şi îşi poate relua activitatea în două săptămâni. Atât primitorul, cât şi donatorul sunt sfătuiţi să bea apă în cantităţi optime şi să reducă aportul de sare. În privinţa precauţiilor pe termen lung, primitorul trebuie să respecte cu stricteţe medicaţia, evaluările perioadice şi recomadările medicilor.

“Un lucru important de menţionat este că speranţa de viaţă a primitorilor creşte permanent. Însă în acelaşi timp, aceste persoane care iau imunosupresoare toată viaţa trebuie să ştie că au un risc crescut de cancer de piele. Astfel, la o rată de supravieţuire de 15 ani, riscul de cancer de piele creşte cu 30 la sută. Iar unii pacienţi ajung să traiască cu un rinichi transplantat chiar şi 20 de ani. De aceea, respectarea recomandărilor noastre în privinţa medicaţiei, controalelor regulate şi stilului de viaţă sunt foarte importante”, concluzionează conf. dr. Tonguc Utku Yilmaz.