Cea de-a V-a ediţie a evenimentului BE FIT by CSID, organizată de ”Ce se întâmplă, doctore?”, a reunit sute de cititori pe 7 noiembrie, la Cinema Pro, la conferinţa cu tema ”Cei mai buni aliaţi ai slăbirii şi sănătăţii”.
Evenimentul moderat de Beatrice Osanu, redactor-şef www.csid.ro şi Beatrice Poptean, senior editor www.csid.ro, i-a avut ca invitaţi pe Cori Grămescu, coach de lifestyle şi nutriţie, ambasador Walmark Index de sănătate, şi dr. Florin Bălănică, specialist în medicină specializată şi nutriţie, iar cititorii au fost puşi faţă în faţă cu cele mai corecte informaţii legate de slăbire şi sănătate.
Partenerul gold al evenimentului a fost Walmark, iar cel bronze Aur’a Mineral Water. Mobilierul a fost asigurat de Mobila Dalin, iar vestimentaţia moderatoarelor de La Femme.
Participanţii au primit sfaturi de sezon, cum să ducă o viaţă sănătoasă, ce trucuri de dietă şi sport să adopte, dar şi ce implică vitaminizarea şi suplimentele. În plus, cititorii www.csid.ro au primit sfaturi cu privire la gestionarea meselor îmbelşugate de Crăciun care, după cum bine ştim, nu iartă pe nimeni!
Cori Grămescu, unul dintre cei mai cunoscuţi promotori ai unui stil de viaţă sănătos, le-a recomandat celor care vor să-şi schimbe stilul de viaţă sau să slăbească sănătos să-şi stabilească un obiectiv clar şi să urmărească pas cu pas progresele, în special cu ajutorul tehnologiei şi a platofmelor online care ne pot orienta mai uşor către un stil de viaţă echilibrat.
”Primul pas este să conştientizăm că suntem sedentari şi să înţelegem că asta ne afectează în timp sănătatea şi ne face să ne simţim rău. Apoi trebuie să începem să testam diferite tipuri de antrenamente pentru începători, să vedem ce ni se potriveşte şi ce ne place. Într-o primă etapă e important să începem să ne mişcăm, contează mai puţin ce tip de mişcare alegem.”
De asemenea, Cori Grămescu a venit în sprijinul cititorilor www.csid.ro cu un exemplu de platformă online pe care o pot utiliza pentru începe să facă o schimbare în viaţa lor. Este vorba de Index de Sănătate de la Walmark, o platfomă uşor de utilizat, interactivă şi captivantă, care urmăreşte şi analizează starea de sănătate a utilizatorului, în urma completării unor chestionare privind alegerile de lifestyle. Această platfomă este benefică pentru utilizatori, deoarece oferă un cadru realist de schimbare care poate fi urmat cu succes.
”În procesele de schimbare este foarte important să avem o misiune, un obiectiv foarte important spre care tindem” a recomandat Cori Grămescu, pledând pentru politica „paşilor mici, dar siguri” către schimbarea în bine. Jurnalul alimentar este foarte important, la fel şi asumarea unei perioade de 4 săptămâni necesară pentru a demara schimbări profunde, cu efecte benefice de durată.
Participanţii la eveniment au completat Indexul de sănătate de la Walmark şi au primit din partea sponsorului Walmark cadouri constând în suplimente alimentare destinate imunităţii.
Dr. Florin Bălănică, specialist în medicină personalizată şi nutriţie, a vorbit despre metoda sa prin care a reuşit să slăbească peste 100 de kg, compusă din patru elemente importante: dieta, mişcarea funcţională, managementul stresului şi integrarea socială. În privinţa dietei, moderaţia, diversitatea alimentară, consumul echilibrat de proteine, lipide şi carbohidraţi, hidratarea cu minimum 2 l de apă pe zi şi adaptarea personalizată a numărului de calorii în funcţie de fiecare în parte sunt foarte importante. În procesul de slăbire şi menţinere a sănătăţii dau rezultate mişcarea personalizată şi combaterea stresului. În plus, alegerile echilibrate trebuie să fie făcute chiar şi atunci când mergem la petreceri sau la mesele copioase de Sărbători.
Extrem de importantă este reducerea aportului de zahăr, la fel şi consumul moderat de fructe, care conţin fructoză şi ne pot îngrăşa dacă le mâncăm în exces.
Postul intermitent a fost şi el unul dintre subiectele dezbătute în cadrul conferinţei, dr. Florin Bălănică, specialist în medicină specializată şi nutriţie, oferindu-le spectatorilor câteva sugestii, potrivite mai ales pentru perioada sărbătorilor.
”Să ţinem postul nostru tradiţional în mod corect: linte verde, lapte de migdate, fasole, mazăre. Celulele grase sunt foarte importante. Ele conţin celule de estrogen. Orice dezechilibru este nepotrivit, iar obezitatea ne afectează toate sistemele metabolice. În mod cert, gras înseamnă nesănătos” a recomandat medicul Florin Bălănică.
Evenimentul s-a închieat cu succes cu o serie de Q&A, în urma căreia publicul a fost informat de specialiştii care le-au venit în ajutor cu sfaturi legate de hidratare, vitaminizare, sporturi care să amelioreze durerile articulare sau cum să-şi găsească motivaţia.
”Numărul optim pentru antrenamente este de 8-10 pe lună. Pilates şi yoga sunt benefice şi e nevoie să ne simţim bine atunci când facem mişcare. Mişcarea nu înseamnă sală, ci să fim mereu activi. Recuperarea este un sport în sine. Antrenamentul trebuie să dureze 20-25 de minute, pe grupe musculare. Încălzirea trebuie să existe, plus un masaj de relaxare care ajută la recuperare”, le-a sfătuit Cori Grămescu pe cititoarele www.csid.ro.