Spasmofilia: cauze şi tratament

Conceptul de „spasmofilie” nu este adesea predat în facultăţile de medicină. Realitatea bolii este uneori chiar respinsă de anumite voci medicale, fiind considerată doar un simptom. Spasmofilia, acest sindrom legat de o stare de hiperexcitabilitate neuromusculară cronică este menţionat ca o „dezordine acută de comportament legată de o teamă şi menţinută de un reflex al hiperventilaţiei”. Atacurile sunt uşor de identificat (diagnosticul este destul de uşor de pus), iar îngrijirea lor pare să fie destul de abstractă.

Spasmofilia ar putea fi rezumată prin senzaţia pe care o are corpul când simte un pericol iminent; este debutul unui „sistem de alarmă”. Subiectul prezintă o disfuncţie a unui presupus organ vital, având sentimentul că se întâmplă ceva rău la nivelul inimii (infarctul), al creierului (paralizia), al respiraţiei (sufocare), al stomacului (care trebuie operat chirurgical) sau al altui organ important.

Spasmofilia: posibile cauze

În ultimii 20 de ani, mulţi doctori au menţionat lipsa de calciu sau magneziu sau, mai recent, oligoelemente ca o cauză principală a spasmofiliei. Chiar una dintre primele definiţii oficiale ale „spasmofiliei” datează din anul 1992, când sistemul public de asistenţă francez a decis să considere că nu există motive suficiente pentru a monitoriza magneziul, astfel încât să se reducă toate costurile inutile, deşi Franţa era singura ţară care făcea acest lucru în cazul controalelor medicale complete ale oboselii cronice.

Recomandări

4 paşi pentru a depăşi un atac de panică

Atac de panica sau probleme cu inima?

O altă teorie medicală defineşte boala ca fiind o diagramă clinică ce combină trei simptome: oboseală, distonie neurovegetativă (un răspuns exagerat la stres însoţit de o eliberare în exces de adrenalină, ceea ce duce la palpitaţii, tremurături) şi anxietatea. În studiile mai recente, graficul ar putea fi completat cu un al patrulea semn: personalitatea voluntară a bolnavilor (caracterul mai dur îi permite pacientului să se lupte foarte mult singur împotriva bolii sale şi să nu accepte că este bolnav).

Nu de puţine ori, însă, au existat cazuri în care doctorii să diagnosticheze pacienţii suferinzi de spasmofilie ca fiind „fals bolnavi”. Pentru unii dintre pacienţi s-a considerat că medicamentele placebo sunt, adesea, suficiente la început. Pentru alţii, problema a fost strict de natură psihologică (cauzată de stres şi nervi), fiind necesară prescrierea un „sedativ uşor”.

A treia atitudine constă în negarea problemei reale şi oferirea de sfaturi superficiale: de la a alunga stresul, a nu mai bea cafea şi omniprezenta mişcare. Însă studiile de specialitate recente atestă faptul că oboseala cronică este neglijată şi alarma reală, la fel de îngrijorătoare, care este de fapt ignorată nu va înceta să reapară până când nu va fi tratată exclusiv.

Niciuna dintre aceste abordări nu poate fi într-adevăr satisfăcătoare pentru pacienţii cu adevărat bolnavi, care fac tot felul de consulturi medicale la diverse specialităţi sau schimbă medicii tot timpul de-a lungul vieţii lor doar, doar află ce li se întâmplă, de fapt.

Cunoştinţele recente din patologia somnului privind fibromialgia oferă o alternativă mai pragmatică bazată pe regulile de igienă a somnului. Cu toate acestea, în general, pacienţii care prezintă spasmofilie şi care sunt intervievaţi despre somnul lor pretind că dorm foarte mult. Dar, de fapt şi aici, precum şi în cazul fibromialgiei şi oboselii cronice, calitatea somnului este cea pusă sub semnul întrebării, nu cantitatea în sine. Prin urmare, un somn care nu e de calitate, cu adevărat odihnitor, poate fi una dintre cauzele reale ale spasmofiliei.

Spasmofilia: tratament

Tratamentul spasmofiliei este bazat pe o serie de medicamente calmante şi suplimente de calciu, magneziu şi oligoelemente, prescrise de către medicul specialist în funcţie de particularităţile cazului fiecărei persoane care se confruntă cu această afecţiune. Desigur, există şi o serie de acţiuni care pot fi întreprinse în viaţa de zi cu zi, care la rândul lor ajută la un mai bun efect al medicamentelor sau la prevenţie în sine, iar acestea sunt extrem de simple – o viaţă echilibrată şi un somn odihnitor!