Medicul ortoped specializat în traumatologie sportivă, Ion Bogdan Codorean, cunoscut pentru cariera sa, dar şi ca ”ortopedul vedetelor” pentru că i-a ajutat ”să se întoarcă în joc” pe Klaus Iohannis, preşedintele României, Mirel Rădoi, Cătălina Ponor, Monica Davidescu, Alina Puşcaş sau Dorian Popa, dezvâluie câteva secrete de prim ajutor în cazul accidentărilor la schi.
“Cele mai multe accidente grave la nivelul genunchiului la schi apar la viteze mici sau stand pe loc pentru ca in aceste situaţii nu sar schiurile. La viteze mari schiurile sar si nu se mai face pârghie la nivelul genunchiului”, spune specialistul.
Dr. Codorean vine în ajutor cu câteva recomandări de care să ţinem cont în cazul unui accident pe pârtia de schi, pentru a evita agravarea problemelor.
“Dacă ai o accidentare la nivelul genunchiului trebuie sa te opresti din schiat, sa imobilizezi genunchiul (sa nu-l mai îndoi) si sa te sprijini cât mai puţin in el pana când ajungi la medic. Altfel, o entorsa sau o fractura mai uşoară se poate transforma in ceva grav. In cazul unei entorse, genunchiul trebuie imobilizat intr-o orteza fixa sau mobila in funcţie de gravitatea entorsei. Aplicaţiile locale reci scad inflamaţia si durerea. Poate fi folosit protocolul RICE: Rest (repaus), Imobilization (imobilizare), Compresion, Elevation (ridicarea piciorului deasupra nivelului inimii)”, sugerează medicul.
Bineînţeles, prevenţia accidentelor este şi ea foarte importantă, iar dacă ai crezut că încălzirea se face doar înainte de antrenamentele la sală, chiar şi în cazul distarcţiei pe pârtia de schi trebuie făcută extrem de serios.
“Pregatirea pentru distractia pe partia de schi trebuie sa fie una foarte serioasa si ar trebui sa constea in exercitii fizice pentru incalzirea mushilor si a articulatiilor, gradul de dificulitate a partiei alese ar trebui sa fie direct proportional cu experienta fiecaruia, iar alegerea echipamentului de schi si legaturile corect facute joaca un rol essential in preventia unui accident”, explica dr. Ion Bogdan Codorean.