Meghan Markle şi Prinţul Harry, primul Crăciun ca soţ şi soţie

Dacă anul trecut Ducii de Sussex au petrecut Crăciunul ca logodnici, anul acesta vor petrece ca soţ şi soţie. Dar unde?
  • Publicat:
Meghan Markle şi Prinţul Harry, primul Crăciun ca soţ şi soţie
FOTO: Hepta
Meghan Markle şi Prinţul Harry vor avea parte şi în acest an de un Crăciun regal, aşa cum tradiţia cere. Este al doilea Crăciun pe care-l petrec împreună, dar primul ca soţ şi soţie şi viitori părinţi. Să nu uităm că soţia Prinţului Harry urmează să devină mamă pentru prima oară, în primăvara anului 2019, la vârsta de 37 de ani. Anul acesta, Ducii de Sussex vor petrece Crăciunul alături de Regina Elisabeta a II-a, în Sandringham, departe de casă şi vor lua parte la câteva tradiţii.
 
De exemplu, invitaţii ajung după-amiază devreme în ziua de Crăciun pentru a face schimbul de cadouri. Mai apoi, după ce merg la biserică, familia regală se întoarce la Casa Sandringham pentru masa festivă.
 
Meghan Markle a petrecut şi anul trecut Crăciunul în sânul familiei regale, chiar dacă este neobişnuit ca cei care nu fac parte oficial din familia regală să fie prezenţi. De exemplu, în anul 2010, când Prinţul William şi Kate Middleton erau logodiţi, Ducesa de Cambridge a petrecut Crăciunul alături de familia sa. Spre deosebire de aceasta, în cazul lui Meghan Markle, suverana în vârstă de 92 de ani a făcut o excepţie de la tradiţie şi a primit-o pe logodnica nepotului său, Harry, la masa de Crăciun, mai ales că fosta actriţă nu are rude în Marea Britanie, iar Harry îşi dorea foarte mult să o aibă alături pe viitoarea sa soţie. Nu este prima excepţie pe care Regina Elisabeta o face în privinţa fostei actriţe, mai ales că aceasta a încălcat de nenumărate ori protocolul, chiar de faţă de monarhul britanic.
 
Prinţul William şi Kate Middleton în schimb, vor petrece prima parte a Crăciunului alături de familia Ducesei de Cambridge, în Buckebury, iar mai apoi se vor alătura familiei regale, alături de cei trei copii ai lor, Prinţul George în vârstă de 5 ani, Prinţesa Charlotte în vârstă de 3 ani şi Prinţul Louis în vârstă de 8 luni. Şi în anul 2016, Kate Middleton a decis să petreacă sărbătorile de iarnă alături de familia sa.
 
În ciuda zvonurilor apărute, legate de tensiune dintre fraţii William şi Harry, dar şi între soţiile lor, Kate şi Meghan, o sursă a povestit pentru revista People că ambele cupluri s-au simţit minunat anul trecut, când au sărbătorit primul Crăciun împreună, chiar dacă ducesele nu sunt cele mai bune prietene. De ce n-ar face-o şi acum?
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult