O femeie din Brazilia, în urma unui transplant un uter de la un donator decedat, a dat naştere unei fetiţe, fiind astfel primul caz de succes, raportează medicii. Cazul, publicat în jurnalul medical The Lancet, include conectarea venelor de la uterul donatorului cu cele ale pacientului, precum artere, ligamente şi canal vaginal.
În trecut au mai avut loc alte 10 astfel de cazuri ale transplantului de
uter de la donatori decedaţi, în Statele Unite, Turcia şi Republica Cehă, dar toate au eşuat. Fetiţa din cazul din Brazilia a fost adusă pe lume prin cezariană, la 35 de săptămâni şi trei zile, cântărind 2,550 de grame.
Dani Ejzenberg, doctor al spitalului Universitar Sao Paulo din Brazilia, care a condus acestă cercetare, informează că transplantul a avut loc în septembrie 2016, când pacienta avea 32 de ani. Normele actuale presupun ca pentru un transplant de uter, organul să vină din partea unui membru în viaţă al familiei, care-şi doreşte să-l doneze.
”Numărul oamenilor care-şi doresc să-şi doneze organele după moarte este mai mare decât cel al donatorilor în viaţă, oferind un potenţial mai mare populaţiei de donatori”, informează medicul.
Primul nou-născut în urma unui transplant de uter de la un donator în viaţă a avut loc în Suedia, în 2013. Oamenii de ştiinţă au raportat un total de 39 de proceduri, rezultând 11 naşteri. Experţii estimează că infertilitatea afectează undeva între 10% şi 15% din cuplurile din întreaga lume, la vârsta reproductivă. Mai exact, una din 500 de femei prezintă probleme la nivelul uterului.
Înainte ca transplantul de uter să devină posibil, singurele opţiuni pentru a aduce un copil pe lume erau adopţia sau mamele surogat. În cazul brazilian, pacienta s-a născut fără uter în urma unei condţii numită sindromul Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser. Donatorul avea 45 de ani şi a murit de infarct.
Cinci luni mai târziu de la transplant, echipa medicului Ejzenberg a notat că uterul nu prezenta semne de respingere, ecografiile cu ultrasunete fiind normale, iar pacienta avea un ciclu menstrual regulat. Embrionii pe care femeia îi avea îngheţaţi au fost implantat, iar şapte luni şi 10 zile mai târziu s-a confirmat că este însărcinată.