Inima, organul cheie, trebuie testată la medicul cardiolog pentru a ne asigura de sănătatea ei. Iată ce teste sunt cele mai populare în cabinetele cardiologilor. Dr. Oana Gheorghe-Fronea, medic specialist cardiolog ne dă informaţii preţioase.
Cel mai des pacienţilor care ajung într-un cabinet de cardiologie li se recomandă o evaluare suplimentară care poartă numele de ecocardiografia transtoracică. Ce rol are? ”Prin ecografia transtoracică medicul cardiolog evaluează cordul din punct de vedere al dimensiunilor sale, al performanţei sale ca pompă (inima poate fi asemuită unei pompe care asigură circulaţia de sânge), al stării de funcţionare a valvelor sale. De asemenea, se are în vedere şi evaluarea principalelor vase de sânge ce pornesc din inimă – artera aortă (prin care sângele oxigenat este trimis de inimă către întreg organismul) şi respectiv artera pulmonară (prin care sângele întors de la organe sărac în oxigen şi bogat în CO2 este trimis către plămâni pentru a fi din nou oxigenat). În plus se evaluează şi sacul pericardic în care inima este ”ancorată” în toracele nostru,” explică dr. Oana Gheorghe-Fronea, medic specialist cardiolog.
Ce teste li se recomandă pacienţilor care se prezintă la medicul cardiolog din cauza palpitaţiilor?
”În cazul pacienţilor simptomatici prin palpitaţii / tulburări de ritm cardiace se recomandă monitorizare HOLTER ECG cu diferite durate – înregistrarea continuă a traseului ECG menit a surprinde în perioadele simptomatice ale pacientului eventualele aritmii care nu sunt prezente în momentul examinării clinice/ efectuării ECG” mai explică specialistul cardiolog.
În cazul pacienţilor hipertensivi se recomandă evaluare HOLTER TA. Cum funcţionează? ”Aparatul înregistrează valorile tensiunii arteriale pe o durată de 24h de obicei. Pe baza acestora se realizează un diagnostic mult mai precis al hipertensiunii arteriale, se poate evalua răspunsul sau lipsa de răspuns la tratamentul antihipertensiv. De asemenea, se pot evidenţia anumite cauze de hipertensiune arterială cum ar fi – sindromul de apnnee în somn ce cauzează de obicei creşterea valorilor tensionale noaptea, când pacientul doarme, ziua înregistrându-se valori normale”, a completat dr. Dr. Oana Gheorghe-Fronea.
Cum află medicii în ce stare sunt vasele de sânge? ”Evaluarea vasculară se efectuează cu ajutorul ecografiei Doppler. Ecografia Doppler vascular a arterelor este recomandată pacienţilor cu suspiciunea de afectare ateroscelrotică, cu simptome sugestive pentru boala arterială periferică. Ecografia Doppler venos este recomandată de obicei celor cu boala varicoasă, istoric de tromboflebite superficiale sau profunde.” a explicat medicul cardiolog.
O altă investigaţie ce poate fi recomandată de către medicul cardiolog cu scopul de inducţie ischemică este testul ECG de efort. ”Scopul acestui test este a demasca aprovizionarea deficitară cu sânge a inimii în timpul efortului. Se recomandă la pacienţii care au simptome sugestive pentru tulburări ale ritmului cardiac şi la care evaluarea în repaos nu a evidenţiat prezenţa vreunei tulburări de ritm cardiac” mai explică medicul cardiolog.
Deşi în România nu este o investigaţie care poate fi făcută în orice cabinet de cardiologie, IRM cardiac este o investigaţie însă absolut necesară în stabilirea diagnosticului de certitudine a unor afecţiuni cardiace. ”Pe lângă datele furnizate similare ecocardiografiei, dar a căror precizie este net superioară, IRM cardiac permite şi o analiza structurală a cordului putând distinge de exemplu între o afecţiune cauzată de necroză secundară unui infarct miocardic şi necroza secundară unui proces inflamator (miocarditic). IRM poate evidenţia modificări ale structurii normale ale muşchiului cardiac (precum se întâmplă în bolile infiltrative)” explică dr. Oana Gheorghe-Fronea. Practic IRM cardiac este considerat ”o biopsie miocardică noninvazivă”. De asemenea, cu ajutorul acestei investigaţii poate evalua şi perfuzia miocardică putând detecta ischemie miocardică.
Dr. Oana Gheorghe Fronea, medic specialist cardiolog