Copilul cu hipoacuzie: cum i se dezvoltă creierul

Creierul copiilor se dezvoltă în funcţie de experienţele pe care aceştia le au şi primeşte informaţii prin cele 5 simţuri. Dacă unul dintre ele este afectat, datorită neuroplasticităţii, creierul se adaptează. Karen L. Anderson, cercetător şi profesor la Minnesota Department of Education a scris un articol bazat pe cercetările sale despre cum se dezvoltă creierul copilului care suferă de hipoacuzie.

Copilul cu hipoacuzie: cum se dezvoltă creierul

Abilitatea creierului unui copil de a se schimba pe măsură ce învaţă lucruri noi este cunoscută sub numele de neuroplasticitate. În etapele de dezvoltare normală a creierului, prima informaţie care este procesată de creierul bebeluşului este informaţia de tip senzorial. Creierul acestuia este pregătit să proceseze sunetul. Copiii cu auz normal încep să “audă” înainte de a se naşte, la 20 de săptămâni, în burtica mamei. La naştere, bebeluşii au deja preferinţe: vocea mamei, limba lor nativă, să audă oameni vorbind şi nu zgomote, anumite cântece sau poveşti pe care le-au auzit înainte de a se naşte. După naştere, creierul unui nou-născut este “invadat” de informaţii primite de la organele de simţ : ochi, urechi, piele, gură, nas. Aceste informaţii trebuie să ajungă cumva la creier pentru a fi procesate. Pentru a se întâmpla acest lucru, celulele nervoase fac conexiuni între ele, trimiţând “ramuri” multiple ( axoni – cei care trimit informaţia şi dendritele care o preiau). Fiecare dintre aceste conexiuni este un contact synaptic – acolo unde “ramurile” diverşilor nervi intră în contact unul cu celălalt. La naştere, fiecare neuron din creier are aproximativ 2500 de sinapse sau conexiuni. Ca un rezultat al stimulării senzoriale constante, dar şi în urma diverselor experienţe cu mediul înconjurător, numărul sinapselor creşte la 15.000 de sinapse per neuron, la vârsta de 2,3 ani. Acest număr este aproape dublu faţă de cel aflat în creierul unui adult de inteligenţă medie.
Apoi apare procesul de “tăiere a sinapselor” ce constă în eliminarea conexiunilor sinaptice slabe, în timp ce acelea puternice sunt păstrate şi întărite. Experienţele pe care le are un bebeluş determină care conexiuni din creier vor deveni mai puternice şi care vor fi îndepărtate. Conexiunile care au fost cel mai des activate datorită experienţelor repetate ale bebeluşului, acelea sunt păstrate. Cele ineficiente, nefolosite sau slabe, acelea vor fi “tăiate” exact ca şi cum un grădinar ar îndepărta anumite părţi dintr-un copac, pentru a-i crea o anumită formă.  
Neuroplaticitatea sprijină acest process de dezvoltare şi îndepărtare a conexiunilor neuronale, permiţând creierului să se adapteze mediului înconjurător şi să permit copilului să înveţe.

Copilul cu hipoacuzie de la naştere 

Creierul este adevăratul organ al auzului – urechile doar transmit sunetele către creier. Bebeluşii născuţi cu hipoacuzie nu pornesc de la acelaşi punct de plecare cu un bebeluş auzitor:
1. ei au pierdut dezvoltarea căilor auditive din creier, cele ce se creează anterior naşterii
2. ei au pierdut dezvoltarea auditivă neuronală ce s-ar fi instalat după naştere, înainte ca hipoacuzia să fie diagnosticată
3. ei au pierdut dezvoltarea tipică a căilor auditive ale creierului între momentul naşterii şi protezarea auditivă

Recomandări

Cele mai bune soluţii pentru hipoacuzie la copii

Vorbitul inteligibil al persoanelor cu deficiente de auz, explicat de cercetatori

Pierderea auzului la bebeluşi este denumită o “urgenţă de dezvoltare neurologică”. Asta pentru că există un moment optim în dezvoltarea neurologică a creierului pentru a se forma conexiuni neuronale auditive. Iar acea perioadă este de la naştere până la vârsta de 3 ani ( în special primul an). Creierul copilului trebuie expus la sunete importante, tocmai pentru a se crea aceste căi auditive neuronale atât de importante. Dacă un bebeluş nu aude bine sunetele sau este expus doar la puţine sunete/vorbire în primii ani ai vieţii sale, celulele neuronale auditive sunt afectate.  Dacă creierul nu este stimulat prin sunete, acesta se va reorganiza prin acest process de “tăiere a sinapselor” şi va maximiza informaţiile obţinute prin alte simţuri – vederea primară.  Centri vizuali ai creierului se vor optimiza şi ar putea chiar, în unele cazuri, să folosească spaţiul alocat centrilor auditivi nefolosiţi. Cu alte cuvinte, creierul bebeluşului continua să se dezvolte şi foloseşte acea informaţie senzorială pe care o primeşte.
Dacă, totuşi, nu ajunge nicio informaţie auditivă la creier, acele ramuri neuronale auditive vor fi “tăiate” şi vor fi întărite acele căi care sprijină informaţia venită pe calea vederii. Această aşa-zisă competiţie continuă până la vârsta de 3 ani. După 3 ani şi jumătate, creierul are o flexibilitate mai mica să dezvolte anumite aptitudini pentru a procesa informaţia auditivă. Acesta este motivul pentru care copiii diagnosticaţi târziu cu hipoacuzie au o mai mare greutate de a învăţa să asculte şi să vorbească. Modalitatea de dezvoltare a creierului are legătură direct cu abilităţile de comunicare ale copilului.

Creierul copiilor care s-au născut cu pierdere de auz severă sau profundă care nu au folosit proteze auditive sau implanturi cohleare se va organiza în aşa fel încât aceştia să-şi folosească vedere pe cât de eficient se poate pentru a-şi dezvolta o modalitate vizuală de comunicare. Dacă tipul de comunicare pe care îl văd este limbajul semnelor, atunci creierul va învăţa rapid acest limbaj, ca fiind limbajul nativ. Predispoziţia creierului pentru ascultare şi limbaj poate fi schimbată pentru alte funcţii, până la momentul în care centrii auditivi nu mai sunt disponibili să primească stimularea auditivă. Aceste conexiuni neuronale şi “material cenuşie” a creierului sunt atunci folosite pentru a procesa informaţia vizuală. Bebeluşii cărora li se pune diagnosticul de pierdere de auz în primele săptămâni de viaţă şi care încep să audă optim datorită amplificării pe la vârsta de 2, 3 luni ( nu mai târziu de 6 luni) au şansa de a fi în stare să-şi dezvolte conexiunile neuronale ale căilor auditive ce le vor fi de folos mai târziu pentru a pune bazele dezvoltării vorbirii.
Acest lucru se întâmplă mai ales dacă sunt expuşi unor experienţe auditive.  Cei mai buni factori care pot indica dezvoltarea abilităţilor limbajului verbal sunt vârsta copilului când aude optim datorită protezării auditive, gradul afectării auzului şi timpul cât a fost expus experienţelor auditive şi de ascultare. Aparatele auditive, sistemele FM şi implanturile cohleare sunt instrumente de a ajunge la creier.

Pentru a nu pierde perioada critică a dezvoltării auditive optime a creierului, este necesar ca acesta să poată percepe sunetele cât mai repede după naştere. Folosind tehnologia, abilitatea de a auzi ar trebui să fie cât mai apropiată de auzul tipic, asta dacă familia copilului îşi doreşte ca acesta să folosească limbajul verbal. Copilaşii născuţi cu auz tipic au deja un start în dezvoltarea limbajului. Aproape 90% din ceea ce ştiu copiii foarte mici despre lume este învăţat incidental, casual şi pasiv, decci cu ajutorul auzului. Copiii cu pierdere de auz au neoie de un timp de 3 ori mai mare de a fi expuşi la cuvinte şi concept noi pentru a le învăţa, din cauza abilităţii lor reduse de a auzi uşor limbajul folosit în jurul lor. Numai prin efortul familiei, copii cu hipoacuzie permananentă pot învăţa limbajul la un nivel similar copiilor care nu au această problemă.
Fără să conteze alegerea familiei cu privire la modalitatea de comunicare, cheia pentru dezvolarea comunicării depinde de expunerea intensive la limbaj cât de devreme posibil. Cu alte cuvinte, familia este cheia în acest stadiu al dezvoltării.

Copilul cu hipoacuzie unilaterală 

Într-un studiu din 2010, cercetătorii au încercat să afle dacă o hipoacuzie unilaterală temporară afectează conexiunile auditive ale creierului. Aceştia au făcut teste pe şoareci la diverse vârste, blocând sunetul provenit de la o ureche pentru câteva luni, apoi deblocând sunetul. Au descoperit că la şoarecii tineri, în zona din creier asociată cu auzul normal (cortexul auditiv) s-au realizat conexiuni mai bogate care au dus la schimbări în care creierul a procesat sunetul. Chiar şi după deblocarea auzului, această modalitate diferită de a procesa sunetul a continuat.
Noi, oamenii, avem nevoie să auzim în mod egal cu ambele urechi pentru a localiza sunetul şi pentru a pricepe limbajul vorbit în ciuda zgomotelor de fundal.
Auzind doar dintr-o parte, creierul nu poate combina semnalele auditive  din ambele urechi pentru a procesa sunetul în condiţii de zgomot. Pentru copiii cu hipoacuzie unilaterală, cortexul auditiv asociat cu urechea care aude mai bine va dezvolta conexiuni multiple pentru a procesa sunetul, dar acest lucru nu poate echilibra lipsa de auz din ambele urechi.

Copilul cu hipoacuzie determinată de infecţii temporare

Acum 30 de ani cercetătorii au vrut să afle dacă un auz defectuos poate afecta conexiunile auditive ale creierului. Într-un studiu în care urechile unui şoarece tânăr au fost blocate şi apoi deblocate s-a descoperit că 45 de zile de lipsă de auz urmate de 45 de zile de auz tipic a afectat dezvoltarea neuronilor în diverse părţi le creierului. Acesta este motivul pentru care credem că există o perioadă critică a stimulării auditive pentru a dezvlta complet centrii auditivi din creier.
Alte studii au descoperit că afectarea creierului după o perioadă cu lipsă de auz depinde de tipul, gradul şi similaritatea pierderii de auz a uneia dintre urechi. Un studiu pe bebeluşi cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani a descoperit că hipoacuzia fluctuantă ce apare la vârste atât de mici are un impact asupra creierului.
Un alt studiu a urmărit copii cu infecţii la urechi şi fluctuaţii ale auzului în primii ani de viaţă. După ce aceştia au fost testaţi la 4 ani, au descoperit că acei copii cu un istoric cu infecţii ale urechilor ce au provocat hipoacuzie temporară nu erau în stare să îndeplinească task-uri de ascultare în zgomot la fel de bine ca acei copii car nu avuseseră aceste probleme.
Astfel, ţinând cont de aceste dovezi care spun că fluctuaţiile de auz datorate infecţiilor pot influenţa dezvoltarea conexiunilor auditive din creier.
Unii dintre aceşti copii experimentează o pierdere a auzului substanţială ( 50 de decibel, de exemplu) la ambele urechi din cauza infecţiilor cornice sau recurente.
Deci auzul cu variaţii poate avea ca rezultat întârzieri în maturizarea unor părţi din creier. Dar, datorită neuroplastcităţii, creierul este capabil să recupereze la vârsta şcolară, deşi pot rămâne anumite difiultăţi în depistarea şi înţelegerea limbajului în mediu cu zgomot puternic la unii dintre aceşti copii.

Copilul hipoacuzic: ce poate face familia pentru a îmbunătăţi funcţionarea centrilor auditivi

1. Asigură-te că cel mic aude cât de bine se poate în situaţia dată. În cazul fluctuaţiilor auzului cauzate de infecţiile urechii medii, asigură-te că mergi frecvent la doctor şi îi testezi auzul.

2. Dacă cel mic are o pierdere permanentă de auz, este important să poarte protezele auditive sau implantul cohlear 12 ore pe zi sau cât timp este treaz. Verifică-i aparatele măcar o data pe zi pentru a fi sigură că funcţionează corect şi că cel mic aude. Şi învaţă-l  să îţi spună de fiecare data când realizează că nu aude bine.

3. Încearcă să minimizezi zgomotul de fond din casă sau din alte locuri unde copilul tău învaţă. Copiii nu pot separa zgomotul de fond de vorbire, iar acest lucru poate încetini procesul de învăţare.

4. Limbajul este învăţat din interacţiunile cu familia sau cei care au grijă de ei, în niciun caz de la TV. Atrage-i atenţia copilului tău la sunetele mai deosebite care se aud. Încearcă să foloseşti fraze complete, vorbeşte despre orice vedeţi, numeşte obiectele folosind cât mai multe variante posibile (sinonime) şi petrece timp cu el zilnic.

5. Joacă-te cu cel mic, cântă-i cântece şi citeşte-i cărţi!