Părinţi ocupaţi, copii neglijaţi? De multe ori preţul plătit de copii şi de părinţi pentru asigurarea traiului de zi cu zi, dar şi a nevoilor şi dorinţelor se traduce în multe ore lungi (mai ales pentru copii) în care sunt separaţi. Rămâne puţin timp în care copilul simte că părintele este al lui întrutotul şi se poate bucura de toată atenţia sa. Şi totuşi, bazele unei dezvoltări armonioase din punct de vedere psihologic, emoţional şi abilităţile de învăţare se pun în primii ani de viaţă. Cum pot părinţii să facă faţă provocărilor copiilor din ziua de azi? Răspunde inspector de specialitate, Diana Lefter, director Centru de îngrijire timpurie 0-3 ani Zebra Zou din Bucureşti.
CSÎD: Din punctul dvs de vedere, ce ar putea să facă părinţii care sunt din ce în ce mai ocupaţi pentru că micuţii să nu aibă sentimentul de ”abandon”?
Diana Lefer: Din păcate societatea actuală ne solicită extrem de multe resurse, timp, energie, bani. Atunci când apare un copil în viaţă noastră trebuie să avem deja o strategie bine pusă la punct, în vederea gestionării acestor resurse, pentru că ne dorim să ne bucurăm şi de ceea ce oferă mediul familial. Cu siguranţă o parte din resursele noastre, dacă nu cea mai mare parte trebuie investită în acest mediu.
Sfatul meu pentru părinţi este să petreacă timp de calitate alături de copiii lor. Sunt convinsă că aţi auzit de multe ori această expresie, şi că să nu pară clişeistic, aşa vrea să va explic puţin ce înţeleg eu prin timp de calitate.
Atunci când aveţi ocazia să fiţi alături de copiii voştri e important ca aceştia să vă simtă emoţional alături de ei, efectiv să vă concentraţi atenţia la ceea ce vă doriţi să transmiteţi copilului şi bineînţeles să fiţi foarte atenţi la ce vă transmite copilul, astfel o să puteţi identifica cu uşurinţă nevoile, dorinţele, lucrurile care îi provoacă curiozitate, care îl sperie, care îl amuză. După ce veţi reuşi să vă cunoaşteţi copilul suficient de bine veţi putea identifica şi activităţile pe care le puteţi face împreună în afara ariei de joc şi joacă. Astfel copilul se va simţi important şi capabil să vă fie alături chiar şi atunci când ieşiţi din zona destinată lui.
CSÎD: Impunem reguli strice copiilor sau îi lăsăm să se dezvolte ”liber”?
Diana Lefer: Un alt aspect foarte important la care mulţi dintre părinţii cu care intru în contact, datorită jobului, mai au de lucru, este impunerea limitelor. Aceste limite nu au un rol singular şi anume acela de protecţie, aşa cum ne-am putea imagina în prima instanţa, ci mai curând oferă copilului sentimentul de siguranţă de care el are nevoie în prima parte a copilăriei sale. Ordinea creată de părinţi în ceea ce priveşte rutina zilnică a copilului îl ajută pe acesta să îşi ordoneze gândirea şi îi conferă încredere în capacităţile sale de a duce la bun sfârşit activităţile pe care le are de făcut.
Dacă aceste aspecte sunt îndeplinite copilul va resimţi abandonul doar atunci când se impune separarea de adultul cunoscut/părinte, în situaţii pe care nu le cunoaşte şi nu îi sunt familiare, spre exemplu primele zile la creşă. Oricât ne-am dori nu putem evita, dar sentimentul de abandon va dispărea o dată cu implementarea ca rutină a acestei activităţi.
CSÎD: Cum identificaţi la creşă sau grădiniţă un copil care provine dintr-o familie cu probleme (abuz psihic, abuz verbal, abuz fizic)?
Diana Lefter: Deşi este un subiect sensibil trebuie să recunosc că sunt încă foarte multe cazuri în care copiii suferă anumite forme de abuz.
Aici cu siguranţă munca unui psiholog este de real ajutor. De asta încurajez prezenţa unui psiholog în mediul creşei şi consider că aceasta este mai mult decât necesară.
Când vine vorba de a identifica abuzul în cazul copiilor care încă nu pot vorbi, personalul creşei trebuie să fie foarte atent atât la aspectul fizic al copilului (la observarea urmelor lăsate în urma unui eventual abuz fizic) dar şi la modul în care copiii se comportă.
Un copil care suferă anumite forme de abuz, poate prezenta o agresivitate mai accentuată din dorinţa de a imita comportamentul părinţilor, sau poate avea o atitudine submisivă, temătoare, retrasă.
Dacă se observă aceste tipuri de comportament, este obligatoriu ca personalul didactic să anunţe conducerea creşei, care poate solicita o evaluare psihologică a copilului şi chiar a părinţilor.
CSÎD: În ce fel s-au schimbat generaţiile de copii în ultimii 5-10 ani şi cum fac faţă educatorii la schimbări?
Diana Lefter: Aşa cum spuneam schimbările provin în principal din atitudinea adulţilor faţă de copil. În ultimii ani s-a pus şi se mai pune încă foarte mare accent pe încurajarea dezvoltării libere a copilului, a dobândirii autonomiei şi independenţei încă de la vârste foarte mici.
Toate aceste schimbări se datorează în mare parte şi mediului educaţional şi faptului că părinţii au fost mai dornici să se instruiască cu privire la creşterea şi educaţia copilului.
În ceea ce îi priveşte pe educatori, adaptabilitatea ar trebui să-şi spună cuvântul, ei trebuie să fie antrenaţi să facă faţă schimbărilor. Dar asta e în teorie.
În practică, sunt educatori care încurajează această nouă abordare a educaţiei şi atunci, pentru ei este foarte uşor să îi lase pe cei mici să-şi descopere singuri abilităţile, adultul/educatorul jucând rolul observatorului şi al îndrumătorului, dar mai există şi categoria educatorilor bine-înrădăcinaţi în practicile din trecut prin care copilul era cel care observă adultul punând în practică cele impuse de acesta.
Diana Lefter: Din punct de vedere psihologic, primii 3 ani sunt cruciali. În această perioada copilul învaţă cum să răspundă emoţional şi cognitiv la situaţiile de viaţă.
De asta este foarte important să cunoaştem cum trebuie să ne raportăm la copiii până la 3 ani şi ce valori promovăm în preajma acestora.
„Un copil merge pe lângă tatăl său, care şchioapătă. Foarte atent, copilul se străduie să păşească la fel.” – Asta este frază care defineşte foarte clar şi cuprinzător relaţia părinte-copil.
Diana Lefter, director Centru de îngrijire timpurie 0-3 ani Zebra Zou din Bucureşti.