Faringita este o durere în gât cauzată de inflamaţia orofaringelui, fiind cel mai comun motiv al vizitelor medicale. Faringita prezintă dificultate la înghiţire, disconfort, dureri şi senzaţie de zgârieturi la nivelul gâtului. De cele mai multe ori, apare în sezonul rece şi este prezentă din cauza altor afecţiuni precum răceală, gripă sau mononucleoză, iar majoritatea durerilor în gât ţin o săptămână sau mai puţin şi pot apărea din cauza unei infecţii virale sau a unei bacterii.
Pentru dureri insuportabile şi febră este necesară medicamentaţia recomandată de medic în urma controlului. În cele mai multe cazuri tratamentul cu antibiotice este necesar, mai ales atunci când este vorba de o infecţie. Amoxicilina şi penicilina sunt printre cele mai prescrise tratamente, dar înainte de administrare trebuie făcută o vizită la cabinetul medical pentru a nu înrăutăţi starea de sănătate.
Ceai de lemn dulce. Ceaiul de lemn dulce este un remediu pentru durerile în gât. Se pregăteşte după instrucţiunile de pe ambalaj şi, de preferat, se bea la o temperatură confortabilă, nici prea fierbinte, nici prea rece, pentru a nu agrava starea de sănătate sau poate fi folosit pentru gargară. Consumat în cantităţi mari poate fi periculos, mai ales dacă suferi de alte probleme de sănătate. Înainte de a-l consuma, stai de vorbă cu un medic pentru a afla dacă ţi se potriveşte sau nu.
Ceai de unguraş. Unguraşul este o plantă antioxidantă care are proprietăţi antiinflamatorii. Este folosit ca remediu pentru durerile în gât şi pentru răceli, dar şi pentru tusea productivă.
Ceaiul de muşeţel. Ceaiul de muşeţel este preferat de cei mai mulţi iubitori de ceaiuri. Pe lângă faptul că este cel mai cunoscut ceai este şi cel mai vechi remediu. În urma unor studii s-au examinat potenţialele beneficii ale muşeţelului în tratarea anumitor afecţiuni. Este cunoscut pentru proprietăţile sale antiinflamatorii şi pentru faptul că reduce roşeaţa şi senzaţia de durere la înghiţire. În plus, ceaiul de muşeţel are şi proprietăţi antioxidante care ajută la repararea ţesutului.
Ceaiul de turmenic. Turmenicul face parte din familia ghimbirului. Este de cele mai multe ori vândut ca un condiment, uscat şi măcinat şi de culoare galben aprins, dar poate fi consumat şi ca ceai. Alege fie pungile de ceai cu turmenic, fie pune direct turmenicul măcinat în apă fiartă şi amestecă pentru câteva minute, iar apoi strecoară conţinutul într-o cană. Poţi adăuga miere pentru a-l îndulci. Turmenicul are proprietăţi antioxidante, antiinflamatorii şi antiseptice şi poate ajuta la reducerea durerilor din gât şi a iritaţiei.
Ceaiul verde. Ceaiul verde este una dintre cele mai bogate surse de antioxidanţi şi are proprietăţi antiinflamatorii. Mulţi cred că gargara cu ceai verde poate ajuta la eliminarea durerilor în gât şi ameliorarea simptomelor.
Apa cu sare. Deşi nu are un efect imediat, ajută la distrugerea bacteriilor şi permite eliminarea mucusului şi a durerilor. Amestecă o linguriţă de sare cu apă caldă şi fă gargară.
Miere. Mierea se numără printre cele mai bune remedii pentru durerile în gât, iar asta datorită proprietăţilor sale antibacteriene care ajută la eliminarea imediată a durerilor şi reducerea inflamaţiilor. Mierea ajută la distrugerea bacteriei şi luptă împotriva infecţiilor virale. Adaugă 1-2 linguriţe de miere în ceai călduţ şi consumă câteva pe zi. Nu se administrează mierea copiilor sub 1 an.
Lămâia. Similară apei cu sare şi mierii, lămâia este excelentă pentru durerea în gât deoarece ajută la ameliorarea durerilor. Fiind bogată în vitamina C, ajută la accelerarea sistemului imunitar, devenind astfel mai puternic pentru a lupta împotriva infecţiei.