Faţetele dentare: prefabricate vs la comandă

Una dintre cele mai importante proceduri de estetică dentară o reprezintă tratamentul cu faţete dentare.
  • Publicat:
Faţetele dentare: prefabricate vs la comandă
FOTO: 123rf.com

Una dintre cele mai importante proceduri de estetică dentară o reprezintă tratamentul cu faţete dentare, acestea fiind lucrări protetice ce acoperă faţa exterioară a dintelui, cea vizibilă, corectând astfel imperfecţiunile de ţin de forma, alinierea sau culoarea dinţilor. Există două tipuri de faţete dentare pentru care putem opta: faţete dentare prefabricate sau faţete dentare realizate la comandă. Diferenţele între cele două sunt notabile, dar nu mulţi cunosc acest detaliu.

 Medicul stomatolog Adrian Mina ne explică diferenţele între cele două topuri de faţete şi pentru care este indicat să apelăm în funcţie de necesitatea fiecăruia.

“De cele mai multe ori, pacienţii vin la cabinet pentru faţete fiindcă nu sunt mulţumiti de modul cum arată datura lor în momentul în care zâmbesc. Când îşi doresc faţete, ei au la dispoziţie două variante: prefabricate sau cele care sunt făcute la comandă”, spune medicul Adrian Mina.

Faţete prefabricate vs faţete la comandă- care sunt diferenţele?

“În ultimii ani au apărut multe firme producătoare care furnizează piesele gata făcute, pe mărimi, culori şi pe forme, iar medicul trebuie doar să le aleagă pe cele potrivite. Procedura aplicării faţetelor este mult mai uşoară şi pacientul poate pleca acasă cu zâmbetul mult-dorit după doar o vizită la stomatolog”, spune Adrian Mina. “Un alt detaliu important al faţetelor prefabricate este preţul. Acestea costă în medie 950-1000 de lei, faţă de o faţetă realizată la comandă, ce costă între 1500-1800 Lei. Chiar şi aşa, rezultatul estetic este însă unul remarcabil. În plus, faţetele prefabricate se aplică fără a şlefui prea mult dintele, care este astfel mult mai protejat. Totuşi, trebuie să atrag atenţia asupra faptului că faţetele prefabricate sunt mai vulnerabile la ciobituri, iar pacientul trebuie să fie atent să nu muşte din alimentele dure sau crocante”, explică specialistul.

În schimb, potrivit medicului specialist, faţetele realizate la comandă sunt de o calitate mult mai bună şi mai rezistente, în special în cazul muşcăturii din alimente mai dure sau crocante. În plus, forma, mărimea şi culoarea lor se stabilesc de comun acord cu pacientul pentru obţinerea rezultatului mult dorit şi presupun o şlefuire în profunzime a dintelui.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News