Dieta militară: slăbești 4,5 kg în 7 zile. Ce și cât să mănânci ca să scapi rapid de kilogramele în plus

Află ce alimente sunt permise şi interzise în dieta militară şi care sunt avantajele şi dezavantajele acestui regim alimentar.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă vrei să slăbeşti rapid pentru un eveniment important care va avea loc curând, dieta militară ar putea fi soluţia. Potrivit celor care au încercat-o deja, poţi slăbi în doar o săptămână până la 4,5 kilograme, urmând un regim alimentar sărac în grăsimi, care să nu depăşească 1.400, 1.200, respectiv 1.100 de calorii în primele trei zile „de armată”.

De asemenea, dieta militară pune preţ pe anumite combinaţii alimentare care se presupune că ar accelera metabolismul, deci ar fi mai multe calorii arse în acest interval. Spre deosebire de alte diete, acest regim nu presupune consumul unor alimente exotice sau administrarea anumitor suplimente, ceea ce poate fi considerat o bilă albă.

Partea mai puţin bună a acestei diete este că, odată ce vei reveni la regimul alimentar obişnuit, mai ales dacă este unul bogat caloric, există riscul să readuci organismului kilogramele pierdute şi, posibil, chiar unele extra. În plus, nu este exclus nici faptul că dieta poate funcţiona diferit în cazul tău, deci să nu slăbeşti atât de mult cât susţin adepţii ei, deoarece fiecare organism este diferit şi reacţionează în consecinţă.

Dar să vedem în ce constă dieta militară, cum arată meniul celor trei zile „draconice”, dar şi restul de 4 zile, precum şi avantajele şi dezavantajele acestui regim alimentar.

Dieta de slăbit militară: principii alimentare

Dieta militară, numită şi „dieta de 3 zile”, presupune respectarea unui plan alimentar strict în primele 3 zile de regim, urmată de 4 zile în care nu trebuie să depăşeşti 1.500 de calorii pe zi.

Deşi cei care au inventat „dieta militară” susţin că la baza ei stau sfaturile nutriţioniştilor armatei americane pentru soldaţii care vor să-şi intre rapid în formă, se pare că nu există nicio dovadă în acest sens.

Acest regim alimentar este împărţit în două etape pe parcursul celor 7 zile: în primele 3 zile trebuie să ţii o dietă restrictivă din punct de vedere caloric (între 1.100 şi 1.400 de calorii), fără gustări între mese, iar în următoarele 4 zile poţi diversifica dieta, cu condiţia să nu depăşeşti 1.500 de calorii zilnic.

Dieta militară: exemplu de meniu în primele 3 zile

ZIUA 1 – 1.400 de calorii

Micul dejun:

  • O felie de pâine prăjită cu 2 linguri de unt de arahide (sau unt de migdale)
  • O jumătate de grepfrut
  • O cană de cafea sau ceai verde, opţional  (neîndulcite)

Prânz:

  • O felie de pâine prăjită
  • O conservă de ton
  • O cană de cafea sau de ceai verde, opţional (neîndulcite)

Cină:

  • 85 de grame de carne la grătar (pui, vită, porc) cu garnitură de fasole verde (100 de grame)
  • Un măr
  • O jumătate de banană
  • O porție mică de îngheţată de vanilie fără zahăr

ZIUA 2 – 1.200 de calorii

Micul dejun:

  • O felie de pâine prăjită
  • Un ou fiert tare
  • O banană mică
  • O cană de cafea sau de ceai verde, opţional (neîndulcite)

Prânz:

  • Un ou fiert tare
  • 100 de grame de brânză cottage
  • 5 crackerşi săraţi
  • O cană de cafea sau de ceai verde, opţional (neîndulcite)

Cină:

  • 2 cremwurşti (fără pâine)
  • 50 de grame de morcovi cruzi
  • 70 de grame de broccoli fiert, preparat la steamer sau la cuptor
  • O banană mică
  • O porție mică de îngheţată de vanilie fără zahăr

ZIUA 3 – 1.100 de calorii

Micul dejun:

  • O bucăţică de brânză cheddar
  • 5 crackerşi săraţi
  • Un măr
  • O cană de cafea sau de ceai verde, opţional (neîndulcite)

Prânz:

  • O felie de pâine prăjită
  • Un ou (ochi, jumări, fiert)
  • O cană de cafea sau de ceai verde, opţional (neîndulcite)

Cină:

  • O conservă de ton
  • O banană mică
  • O porție mică de îngheţată de vanilie fără zahăr

În aceste 3 zile, cafeaua şi ceaiul sunt la discreţie, deci le poţi consuma în orice cantitate doreşti, cu condiţia să nu foloseşti zahăr sau lapte pentru a le îndulci. De asemenea, este recomandat consumul cât mai ridicat de apă – poţi bea şi apă cu lămâie.

Nu sunt premise gustările între mese, dar poţi „trişa legal”, dacă putem spune aşa – de exemplu, în cazul în care la micul dejun nu poţi mânca şi mărul sau jumătatea de banană, le poţi aloca altei mese din zi sau între mese, pentru a păcăli foamea.

Ce nu ai voie să mănânci şi să bei în aceste 3 zile: lapte, sucuri de fructe, dulciuri, alte fructe decât cele indicate, îndulcitori artificiali (stevia este permisă).

Dieta militară: ce mănânci în următoarele 4 zile

Dacă ai reuşit să treci cu bine de cele 3 zile, în următoarea perioadă te vei „răsfăţa” cu gustări între mese şi nu vei mai avea restricţii în ceea ce priveşte grupele alimentare, dar cu condiţia ca la sfârşitul zilei să nu aduni mai mult de 1.500 de calorii. O aplicaţie care să îţi contorizeze caloriile din ceea ce mănânci s-ar putea dovedi utilă în acest interval.

Dieta militară: eficientă sau nu? Ce spun specialiştii

Nu există studii care să confirme eficienţa acestei diete, însă restricţia calorică pe care o presupune este dovedit ştiinţific că funcţionează în procesul de slăbire. Mai puţine calorii înseamnă mai mult ţesut adipos eliminat.

În ceea ce priveşte combinaţiile alimentare care ar accelera metabolismul, nu sunt dovezi în acest sens. Într-adevăr, cafeaua şi ceaiul pot creşte uşor rata de ardere a caloriilor, dar nu există alimente sau combinaţii alimentare care să aibă acest atu. Singurele grupe alimentare care pot sprijini într-o anumită măsură metabolismul sunt proteinele, dar acestea nu se regăsesc în dieta militară în cantităţi foarte mari, ba mai mult, regăsim în meniu pâine, deci o sursă de carbohidraţi simpli care nu sunt indicaţi în regimul de slăbire.

Revenind la întrebarea din titlu, dacă dieta militară este sau nu eficientă, iată ce spun specialiştii în nutriţie:

Teoretic, urmând acest regim alimentar pe perioada recomandată, este foarte posibilă scăderea în greutate, dar nu se elimină grăsimea, ci în mare parte apa din ţesuturi, ca urmare a restricţiei calorice. În consecinţă, revenirea la regimul alimentar obişnuit poate readuce kilogramele pierdute mult mai rapid, plus refacerea stocurilor de apă. Deci e posibil ca greutatea să fie şi mai mare la scurt timp după revenirea la regimul normal, în comparaţie cu cea dinainte de a urma dieta.

Prin urmare, dieta militară este eficientă şi sustenabilă pe termen scurt, dar nu şi pe termen lung. Dacă vrei să slăbeşti sănătos şi să nu te înfometezi în acelaşi timp, îţi recomandăm alte diete, cum ar fi dieta mediteraneeană, dieta DASH, dieta Weight Watchers, dieta Mayo etc., a căror eficienţă este dovedită prin studii clinice şi în cazul cărora rezultatele se menţin pe termen lung.

Dieta militară: avantaje şi dezavantaje

Printre avantajele acestei diete putem enumera:

  • Poţi slăbi destul de mult într-un timp scurt
  • Nu presupune un efort financiar mare
  • Nu trebuie să pierzi timp să găteşti prea mult
  • Poate fi o soluţie pentru persoanele care trebuie să slăbească înainte de a fi supuse intervenţiei de micşorare a stomacului

Printre dezavantajele dietei militare amintim:

Concluzia: nu vă puneţi în pericol sănătatea şi silueta pentru a scăpa rapid de câteva kilograme. Dacă vreţi să faceţi o schimbare în ceea ce priveşte regimul alimentar, începeţi cu o schimbare în stilul de viaţă mai întâi de toate: mişcare mai multă, mâncare sănătoasă, minimum 2 litri de apă zilnic, odihnă şi mai puţin stres. Numeroase studii au demonstrat că slăbirea sănătoasă este cea în care se pierd cel mult 450 de grame pe săptămână, printr-o alimentaţie sănătoasă, echilibrată, care să includă toate grupele alimentare: carbohidraţi complecşi, proteine de calitate, fibre, grăsimi sănătoase, vitamine, minerale şi antioxidanţi.

Surse: healthline.com, medicalnewstoday.com, everydayhealth.com

Urmărește CSID.ro pe Google News