Să ne aducem puţin aminte de chinul copilăriei (cel puţin al meu): somnul de la prânz. Dacă pe atunci mi se părea cel mai mare rău care mi se putea întâmpla vreodată, acum nu ştiu ce şi cum să mai fac să ajung să profit de el. Chiar dacă pentru mulţi pare un moft, pentru alţii o necesitate, somnul pe timpul zilei aduce mari beneficii asupra sănătăţii, iar unul dintre ele este reducerea tensiunii, spun cercetătorii.
O oră de somn pe zi, în mijlocul zilei, duce la reducerea nivelului tensiunii, având un efect similar cu cel al administrării medicamentelor pentru tensiune sau chiar al eliminării sării şi alcoolului din dietă, ceea ce potrivit experţilor ar putea duce la reducerea majoră a riscului atacului de cord.
Medicii greci de la Spitalul General Asklepieion, din Voula, au urmărit starea de sănătate a 212 persoane care aveau în medie o tensiune arterială de 130 mm/HG- o valoare considerată nu tocmai sănătoasă. În urma cercătărilor, au descoperit că cei care dormeau în fiecare zi câte o oră, la prânz, ajungeau ca nivelul tensiunii să scadă cu 5mm/HG.
Aceste descoperiri sunt foarte importante pentru că, în fond, chiar şi o scădere a tensiunii de 2 mm/Hg poate reduce riscul bolilor cardiovasculare cu peste 10%. Aşadar, dacă îţi permiţi să dormi câte o oră pe zi, la prânz, te vei bucura de acest mare beneficiu care nu te costă nimic şi nu necesită efort.