Satul românesc, sursă de mâncare organică şi aer nepoluat

Am vizitat satul bunicilor mei. Satul în care am copilărit şi în care spre ruşinea mea ajung din ce în ce mai rar. Însă mă plâng de aerul infestat de noxe din Bucureşti, mă plâng de E-urile care au cotropit până şi cele mai banale alimente, plâng de dorul bunicei mele şi de lipsa poveţelor ei şi a mâncării simple pe care o pregăteşte la foc de lemne din ce culege din grădina ei.

Plâng după cântecul cucului în zorii zilei deasupra copacilor şi frunzelor pline de rouă. Însă mă bucur să văd în călătoriile mele prin alte lumi oameni care păstrează tradiţiile de mii de ani, oameni care locuiesc cu familia, oameni care duc mai departe crezul strămoşilor lor. Mi-aş dori să fiu şi eu unul dintre ei. Să am timp şi eu pentru tradiţiile româneşti, pentru bătrânii noştri, pentru satele noastre. Să am rădăcini.

Recomandări

5 beneficii ale consumului de brânză pentru sănătate

Busuiocul, planta magică plină de beneficii. Ce valori nutriționale are și cine nu trebuie să o…

Legume şi fructe organice direct de la sursă

Cine a crescut în grădina bunicilor ştie ce înseamnă să mergi direct la tufa de roşii şi să mănânci imediat ce ai cules-o. La fel şi cu cireşele ori pere. Ori pătrunjel ori morcov ori leuştean. La acel moment însă nu realizam ce comori avem. Ni se părea normalitate. Şi nici nu ne plictiseam ca astăzi şi nici nu căutam frenetic de la cele mai mici vârste telefonul sau tableta. Astăzi, să ai acces la asemenea răsfăţ trebuie să călătoreşti şi să plăteşti. Multe familii îşi duc copiii la ferme şi grădini organice contra cost pentru a le arăta viaţa în forma ei pură. Răsadurile de roşii, copacii înfloriţi, mieii, puii de găină, bobocii de raţă, fluturii, buburuzele. De exemplu, fiul meu a văzut şi a hrănit pentru prima oară miei într-o pensiune ecologică din Suedia. Avea 1 an şi 7 luni. Eu cu doar 33 de ani în urmă asistam la naşterea mieilor în ograda bunicilor şi nu ştiam însă despre Suedia nimic.

Agricultura este grea, dar tot de ea avem nevoie

Pentru mulţi dintre noi, românii din generaţia părinţilor mei, dezvoltare a însemnat să părăsim satele şi să cucerim oraşele. Să scăpăm de greul noroiului, de căratul apei de la fântână, tăiatul lemnelelor şi încălzirea sobei, creşterea animalelor pentru carne, cultivarea legumelor şi a fructelor în propriile grădini. Să muncim cu ”capul” nu cu braţele se spunea când eram mică. Să scăpăm de bătăturile din palme şi de cizmelele de cauciuc şi să nu mai depindem de capriciile naturii care atunci când este generoasă umple hambarele, iar atunci când vremea se strică, recoltele sunt mici deşi volumul de muncă este mare.

Bunicii sunt o binecuvântare în vieţile noastre

Zis şi făcut. Ne-am îndepărtat de sate şi am suprapopulat marile oraşe, sufocându-le în timp ce multe dintre satele României se sufocă de singurătate. La cei câţiva bătrânei rămaşi în sate, nu prea mai vin copiii, nu mai vin nepoţii, nici strănepoţii nu sunt aduşi să umble cu picioarele în ţărâna strămoşească. Acum inima multora dintre ei nu mai tresare atunci când latră câinii în mahala sau când scârţie poarta cum se întâmpla pe vremuri când le veneau copiii de la oraşe, ci inima le tresare atunci când bat clopotele de la biserică şi nu e slujbă. S-a mai dus unul dintre ei, dintre stejarii cei bătrâni ai satului… Cine este următorul?

Copiii au nevoie de natura şi de satele româneşti

Multe sate din România o dată populate şi înfloritoare acum sunt cuprinse de vegetaţie. De junglă. Gardurile ruginite de la atâtea ploi sau porţile din lemn mâncate de carii şi putrezite de timp sunt cuprinse astăzi de vegetaţie. Sunt verzi, sunt garduri vii. Aerul este curat, maşini ajung rar la marginea satului. Nu voi uita niciodată fericirea pe care o aveam în ochi atunci când găseam fructe organice la preţ mic într-o piaţă ambulantă a turcilor din Berlin şi nu o să uit niciodată tristeţea pe care am avut-o văzând piersicii mititei ai bunicei mele cu ramurile pline, pline de piersici organice, neatinse de nimic în afară de ploi, soare, vânt, fluturi şi albine căzute pe pământ pentru că nu avea cine să le culeagă. Alergăm după iluzia unei vieţi frumoase, plătim un preţ greu în sănătate şi dor şi aflăm şi de la străini că nemurirea s-a născut la sat. Să ne reîntoarcem aşadar la sate, la bunicii noştri care încă ne aşteaptă. Încă…

Fotografii Mădălina Drăgoi