Relaţia părinte-copil: 5 moduri în care să o priveşti

Educaţia copiilor nu se referă strict la ceea ce trebuie făcut atunci când aceştia se comportă urât, ci se manifestă zi de zi, atât în familie, cât şi la şcoală sau la grădiniţă. Aceste aspecte sunt explicate de Hedvig Montgomery în cartea „Parentingul magic. Şapte paşi simpli pentru o educaţie reuşită a copiilor”, publicată la Editura Trei. Autoarea vorbeşte nu doar din experienţele din cabinetul de terapie, ci şi din experienţa sa ca mamă, oferind cele mai bune trucuri pentru a-i ghida pe părinţi să aibă o relaţie bună cu copiii lor.

Iată cinci motive pentru care cartea „Parentingul magic. Şapte paşi simpli pentru o educaţie reuşită a copiilor”, considerată noua biblie de parenting din ţările nordice, este utilă părinţilor din toată lumea, abordând acest subiect atât prin prisma fiecărui participant implicat în creşterea şi dezvoltarea copilului, dar şi prin interacţiunile dintre aceştia, plus bagajul emoţional adus în această relaţie. 

Schimbarea perspectivei: familia

Copiii şi părinţii cresc şi învaţă împreună, iar scopul acestei relaţii este crearea sentimentului de unitate şi implicare în această călătorie pe termen lung.

Recomandări

Prof. dr. Cătălina Poiană: ”Oboseala fără motiv poate fi simptom al tiroidei disfuncţionale”

Cât de stropite sunt roşiile româneşti din pieţe?

„Pentru a creşte nişte adulţi fericiţi, încrezători în ei înşişi şi bine adaptaţi în societate trebuie să începeţi prin a crea o conexiune specială între voi şi copii. (…) Ea va fi prezentă în orice moment al vieţii, bun sau rău”, definind astfel sentimentul de apartenenţă şi de familie pe care fiecare membru se poate bizui.

Ea explică faptul că, de multe ori avem tendinţa să privim familia prin prisma cutumelor şi normelor sociale, riscând să nu mai vedem ceea ce ea are deja pozitiv. „Dacă începem să analizăm ce îi lipseşte unei familii, pierdem adesea din vedere ceea ce este bun în ea. Nu are nicio importanţă dacă familia e formată din doi sau din optsprezece membri. Important este ca aceştia să fie uniţi, să se poată bizui unii pe alţii, să se ajute şi sprijine între ei. Pentru copil nu contează că familia e mare sau mică, atâta timp cât în ea există un adult cu o contribuţie pozitivă.”

Nu doar despre copii, ci şi despre părinţi

Cartea vine ca un manual de instrucţiuni care vizează nu doar comportamentele copiilor, ci şi ale părinţilor atunci când sunt puşi în anumite situaţii precum gestionarea emoţiilor tuturor celor implicaţi în acest proces de învăţare, până la acţiuni concrete precum accesul la internet şi postările pe canalele de socializare, ale copilului, dar şi ale părinţilor despre acesta. Autoarea vorbeşte şi despre libertăţile acordate copiilor versus hiperprotecţia specifică societăţilor moderne.

„Ori de câte ori faceţi pentru copil ceva ce ar fi putut face singur, îi faceţi un deserviciu. Până la urmă ţelul este ca aceşti copii să devină treptat capabili să-şi trăiască propria viaţă. Iar pentru asta au nevoie de practică.”

Parenting şi propria copilărie

Hedvig Montgomery analizează rolul de părinte în acest proces şi afirmă că acesta necesită cunoştinţe, înţelepciune, mult curaj şi o doză zdravănă de introspecţie. Pentru că drumul de părinte înseamnă şi o călătorie înapoi în propria copilărie, cu bune şi cu rele. „Această carte îşi propune să vă provoace să analizaţi propria copilărie. Şi să realizaţi ce anume din ea vă determină să reacţionaţi într-un mod care poate nu este cel mai adecvat pentru buna dezvoltare a copilului.”

Cuplul, modelul copilului pentru viitoarele relaţii

Odată cu sosirea noului membru în familie, relaţia de cuplu va influenţa educaţia copilului.

„Copiii care îşi văd părinţii ducând o viaţă matură şi împlinită vor dezvolta dorinţa de a deveni ei înşişi nişte adulţi aidoma.” De aceea, unul dintre cele mai importante sfaturi ale autoarei către părinţi este să trăiască împreună cu copiii, nu pentru ei.

Copilul şi empatia

După cum subliniază psihoterapeuta norvegiană, părinţii au tendinţa să uite individualitatea copilului, mai ales în copilăria mică şi faptul că ei experimentează aceleaşi emoţii ca şi adulţii, doar că nu au nici maturitatea, nici exerciţiul de a le înţelege. Această cunoaştere revine în sarcina părinţilor, o dată cu exersarea răbdării. Şi a empatiei, în ceea ce priveşte manifestările acestora care „pot trece de la joacă şi râs la o adâncă disperare, în doar câteva minute”.

„Cea mai mare greşeală pe care o fac adulţii este să trateze chestiunea ca şi cum ar fi vorba de o problemă de ordin moral. , . Dacă copilul trage la nesfârşit de jaluzele, nu o face pentru a obţine o reacţie de la voi, ci pur şi simplu pentru că par interesante şi scot nişte sunete nemaipomenite. Dacă încercaţi să-l mustraţi ţipând la el sau exagerând amploarea actului, nu-l veţi învăţa decât un singur lucru: de voi ar trebui să-i fie frică, nu de jaluzele”.