TOP 5 cele mai sănătoase tipuri de vinuri pe care să le consumi

Iubitorii de vinuri cu siguranţă vor fi curioşi să afle ce alegeri sănătoase pot face.
  • Publicat:
TOP 5 cele mai sănătoase tipuri de vinuri pe care să le consumi
FOTO: 123rf.com / TOP 5 cele mai sănătoase vinuri pe care să le consumi

Iubitorii de vin cu siguranţă închină un pahar (sau două) atunci când descoperă câte un studiu care prezintă beneficiile vinului asupra sănătăţii. Multe dintre cercetări sugerează că persoanele care consumă vin cu moderanţie sunt mai activi fizic şi consumă o cantitate mai mare de antioxidanţi, inclusiv cei care se regăsesc în vin. Acum apare întrebarea dacă anumite tipuri de vin sunt mai sănătătoase decât altele. Raspunsul? Da.

Vinul roşu sec. Vinurile roşii sunt cele mai sănătoase dintre toare, deoarece conţin o cantitate mult mai mare de antioxidanţi. Asta datorită cojii care nu se îndepărtează în timpul fermentării. Antioxidanţii pe care acea coajă îi oferă, precum procianidină, aduc beneficii sănătăţii inclusiv protejarea inimii şi creşterea longevităţii. Cercetătorii adaugă că vinurile din sud-vestul Franţei şi Sardiniei tind să aibă un nivel ridicat de procianidină. În medie, vinurile din cele două zone menţionate conţin de cinci ori mai multă procianidină decât vinurile din Spania, America de Sud, Statele Unite şi Australia.

Vinul portocaliu (orange wine). Top-ul celor mai sănătoase vinuri este urmat de vinul portocaliu, care a fost descris ca ”un vin alb făcut ca unul roşu”. În procesul de creare a vinurlui alb, coaja este îndepărtată după ce strugurii sunt presaţi. În cazul vinului portocaliu, care este făcut din struguri verzi, coaja rămâne în contact cu sucul (de la o săptămână până la un an), ceea ce rezultă un vin cu o nuanţă portocalie.

Vinul Rosé. În general, vinurile rosé sunt făcute folosind struguri roşii, dar ”contactul cojii” (adică procesul în care coaja stă în contact cu sucul) este mult mai mic decât la vinurile roşii şi portocalii. De exemplu, pentru un vin roşu, acesta poate fi de o săptămână sau două, în timp ce pentru un vin rosé este de două până la 20 de ore. Cu cât acest contact este mai mic, cu atât cantitatea de antioxidanţi scade.

Vinul alb sec. Producţia vinului alb nu necesită procesul de ”contact al cojii”, ceea ce înseamnă că procianidina din coajă nu ajunge în vin. Cu toate astea, vinul alb sec este o alegere potrivită, chiar dacă îi lipsesc câteva proprietăţi protective.

Vinul alb dulce. Vinurile albe dulci sunt aşa pentru că ele conţin o cantitate mai mare de zahăr. Acestea trebuie văzute, mai degrabă, ca un desert sau ca o gustare ocazională.

Recomandat este să consumaţi vinuri organice, alegrea fiind una ideală atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru sănătătatea ta generală. Să ne gândim numai la pesticidele care se folosesc. Într-un studiu realizat în Franţa, 100% din 92 de vinuri testate conţineau reziduuri de pesticide. Deşi nu se cunosc toate efectele pe care acestea le au asupra organismului, câteva cercetări au descoperit o legătură dintre acestea şi infertilitate.

Mai mult, vinurile organice nu conţin sulfiţi adăugaţi şi conservanţi care pot declanşa anumite efecte precum nas înfundat şi strănut, până la simptome ale astmului şi dureri de cap. Şi nu exageraţi cu consumul de vin. Ultimele ghiduri de nutriţie sugerează un consum de cel mult un pahar de vin în cazul femeilor şi două în cazul bărbaţilor. Consumul excesiv de alcool creşte riscul bolilor de inimă, ciroză, tensiune arterială, cancer şi accident vascular cerebral. Foarte important de ştiut este şi faptul că vinul consumat cu moderaţie poate fi un risc şi în apariţia cancerului de sân.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult