Pete albe pe tricourile negre? Pete galbene pe hainele de culoare albă? Sigur te-ai confruntat cu o astfel de problemă cauzată de anumite deodorante, în special cele de tip stick.
Dacă te-ai lăsat de multe ori păgubaşă şi ai renunţat la hainele preferate din cauza petelor şi mirosului de transpiraţie care persistă în haine, e timpul să acţionezi!
Ţi-am pregătit un ghid util pentru scoaterea petelor de deodorant de pe haine. Cu ingrediente pe care cel mai probabil le ai deja în casă, vei curăţa petele în doi timpi şi trei mişcări. Nu, nu vei avea nevoie de clor. Din contră, clorul este contraindicat şi poate face mai mult rău decât bine.
Află mai jos câteva trucuri eficiente pentru a scoate petele inestetice de deodorant de pe haine!
Acizii dizolvă legăturile dintre proteine, alcaliu şi aluminiu – substanţe care sunt răspunzătoare pentru apariţia petelor pe haine.
Atenţie însă: acizii pot afecta ţesăturile delicate, cum ar fi mătasea sau hainele colorate. Printre cei mai eficienţi acizi se numără ingredientele naturale, cum ar fi sucul de lămâie, oţetul sau banala sare de bucătărie.
Dacă vrei să te bucuri de hainele preferate cât mai mult timp, încearcă aceste soluţii naturale pentru scoaterea petelor de deodorant. Sunt eficiente, ieftine şi rapide!
Scoate petele de deodorant cu…
1. Bicarbonat de sodiu – se amestecă 3 părţi de bicarbonat de sodiu cu o parte de apă până se obţine o pastă. Se aplică pasta pe pată şi se freacă zona respectivă cu o periuţă de dinţi. La final se clăteşte bluza cu apă caldă sau se introduce în maşina de spălat.
2. Suc de lămâie – se amestecă părţi egale de suc de lămâie cu apă, se aplică soluţia pe pată, se lasă 10-15 minute să acţioneze, apoi se freacă uşor zona pătată cu o periuţă de dinţi. Se clăteşte bluza cu apă caldă sau se introduce în maşina de spălat.
3. Sare – se combină cantităţi egale de sare cu apă până se obţine o pastă sau un lichid mai vâscos. Se aplică pe zona pătată, apoi se lasă să acţioneze minimum 60 de minute. După aceea se clăteşte bluza cu apă fierbinte.
4. Peroxid de hidrogen (apă oxigenată) – se amestecă părţi egale de apă şi peroxid de hidrogen şi se aplică soluţia pe pată. Se lasă să acţioneze 15-20 de minute, apoi se clăteşte bluza cu apă caldă sau se introduce în maşina de spălat. Atenţie! Soluţia aceasta are efect de înălbitor, aşa că trebuie folosită doar pe hainele de culoare albă.
5. Oţet – se amestecă două linguri de oţet cu un pahar de apă, se aplică pe pată şi se lasă să acţioneze câteva ore. După aceea se clăteşte cu apă caldă sau se introduce în maşina de spălat.
6. Aspirină – zdrobeşte trei comprimate de aspirină şi adaugă puţină apă, cât să se formeze o pastă. Aplică pe patele de culoare galbenă de pe hainele albe, lasă câteva ore, apoi spală la temperaturi de peste 60 de grade. Petele galbene pot fi eliminate şi cu ajutorul şerveţelelor umede.
7. Soluţie pe bază de amoniac – în comerţ se găsesc soluţii pentru curăţare pe bază de amoniac ce pot fi folosite şi pentru îndepărtarea petelor de deodorant de pe haine. Caută o soluţie cu o concentraţie de 50%, diluează în apă caldă şi aplică pe pată. Lasă să acţioneze câteva minute, apoi spală la maşină.
În loc să scoţi petele de deodorant de pe haine, ce-ai spune să le previi? Cea mai eficientă metodă pentru a ţine la distantă aceste pete enervante este să aştepţi ca deodorantul să se usuce complet înainte să te îmbraci cu bluza preferată, astfel încât substanţele antiperspirante care pătează să nu se transfere pe haine.
Un alt truc este să speli hainele purtate cât mai curând posibil, deci să nu le laşi în maşina de spălat cu zilele până să le cureţi.
Acest lucru împiedică dezvoltarea şi combinarea bacteriilor provenite din transpiraţie cu ingredientele din deodorantul antiperspirant, adică exact combinaţia care duce la formarea petelor galbene de pe hainele albe.
O altă greşeală pe care aproape toţi o facem şi care duce la apariţia petelor pe haine este folosirea în exces a antiperspirantelor. Dacă foloseşti prea mult produs, acesta nu se va absorbi în totalitate în piele, iar o parte se va tranfera pe haine. Deci, cu măsură!
Şi, nu în ultimul rând, încearcă să eviţi deodorantele care conţin săruri de aluminiu. Partea bună este că acestea blochează activitatea glandelor sudoripare de la subraţ, deci previn transpiraţia şi reduc umezeala care cauzează mirosul neplăcut, ca urmare a dezvoltării bacteriilor. Partea mai puţin bună este că aceste săruri de aluminiu pătează hainele şi, mai important, ar putea avea efecte negative asupra sănătăţii.
Studiile arată că deodorantele cu săruri de aluminiu sau/şi parabeni nu trebuie folosite pe pielea care prezintă răni, tăieturi sau este iritată. Deşi părerile sunt împărţite, cercetătorii cred că sărurile de aluminiu din deodorante ar putea creşte riscul de cancer de sân. De aceea, e bine să fii precaută şi să eviţi produsele care conţin astfel de ingrediente.