Diabetul la copii: cauze, simptome, tratament

De ce apare diabetul la copii, cum se manifestă, în ce constă tratamentul şi cum poate fi prevenit.
  • Publicat:
Diabetul la copii: cauze, simptome, tratament

Diabetul zaharat este o maladie care atacă nu doar adulţii, ci şi copiii. Potrivit celor mai recente date furnizate de National Institutes of Health (2017), peste 200.000 de copii şi adolescenţi cu vârsta sub 20 de ani erau diagnosticaţi cu diabet de tip 1 sau 2 în Statele Unite ale Americii. Aceleaşi statistici arată o creştere a prevalenţei diabetului la copii cu 1,8% în cazul diabetului de tip 1 şi cu 4,8% în cazul diabetului de tip 2. Iar cifrele sunt alarmante şi la noi în ţară, după cum arată un raport al ministrului Sănătăţii din 2018: din peste 823.000 de persoane diagnosticate cu diabet zaharat, mai mult de 3.500 sunt copii.

Alimentaţia hipercalorică, sedentarismul, obezitatea, toate acestea sunt cauze directe ale diabetului zaharat de tip 2 la copii. Cât priveşte cauzele diabetului zaharat de tip 1 la copii, acestea nu sunt pe deplin cunoscute, dar ar putea avea legătură cu anumiţi factori genetici şi de mediu.

Dacă în cazul diabetului de tip 1 simptomele evoluează într-un timp scurt, pe parcursul câtorva săptămâni, diabetul de tip 2 se manifestă aproape insesizabil, trecând luni sau poate chiar ani până la stabilirea unui diagnostic. Din acest motiv, părinţii trebuie să fie foarte atenţi la starea de sănătate a copiilor lor şi să meargă imediat la medic dacă observă ceva în neregulă.

Un studiu din 2013 al Diabetes UK arăta că doar 13% dintre părinţi ştiu care sunt cele patru simptome principale ale diabetului: setea şi urinarea excesivă, oboseala şi scăderea neintenţionată în greutate. Unii copii pot avea toate aceste simptome, alţii doar două, alţii niciunul, iar diagnosticul, din păcate, este promit abia când manifestările sunt severe.

Pentru că diabetul este o boală silenţioasă, ale cărei simptome pot trece neobservate, dar ale cărei consecinţe asupra stării generale de sănătate sunt severe, este important să cunoaştem care sunt posibilele manifestări ale acestei maladii la copii, cauzele, metodele de tratament, precum şi metodele de prevenţie.

Diabetul de tip 1 la copii: simptome şi complicaţii

Diabetul de tip 1 la copii, numit şi diabet juvenil, survine pe fondul funcţionării defectuoase a pancreasului, care nu mai poate produce suficientă insulină, un hormon esenţial cu ajutorul căruia este transportată glucoza din sânge către celule şi organele vitale. În lipsa insulinei, survine adesea hiperglicemia, adică nivelul crescut de zahăr care stagnează în sânge.

Diabetul de tip 1 apare, de regulă, în primii ani de viaţă sau pe parcursul adolescenţei, iar cele mai frecvente simptome includ:

  • Senzaţia permanentă de sete
  • Urinarea excesivă
  • Foamea continuă
  • Scăderea nejustificată în greutate
  • Oboseala excesivă
  • Iritabilitatea
  • Respiraţia cu miros fructat
  • Vederea înceţoşată
  • Infecţii cu candida frecvente

Una dintre cele mai comune complicaţii ale diabetului de tip 1 la copii este cetoacidoza diabetică, una dintre principalele cauze de mortalitate la copiii diagnosticaţi cu această maladie.

Cetonele rezultate în urma descompunerii legăturilor de grăsime pentru producerea de energie sunt toxice pentru organism în cantitate mare. Un studiu realizat pe un eşantion de copii cu vârste între 8 luni şi 16 ani diagnosticaţi cu diabet de tip 1 a arătat că peste 80% dintre aceştia dezvoltaseră deja cetoacidoză diabetică înainte de primirea diagnosticului. Îngrijorător este faptul că o pătrime dintre copiii cu diabet de tip 1 au primit, iniţial, un diagnostic greşit din partea medicilor, precum infecţie respiratorie, candidoză, gastroenterită, infecţie de tract urinar, stomatită sau apendicită.

Diabetul de tip 2 la copii: simptome şi complicaţii

Diabetul de tip 2 este mai rar întâlnit în rândul copiilor, dar, la fel ca în cazul diabetului de tip 1, survine în momentul în care pancreasul nu mai produce suficientă insulină, determinând acumularea de glucoză în sânge.

Simptomele diabetului de tip 2 la copii sunt similare celor din diabetul de tip 1 şi includ:

  • Urinare excesivă, în special în timpul nopţii
  • Senzaţie permanentă de sete
  • Oboseală
  • Scădere în greutate
  • Vindecare lentă a rănilor
  • Mâncărimi în zona genitală (ca urmare, cel mai probabil, a unei infecţii fungice)
  • Ochi uscaţi
  • Vedere înceţoşată
  • Porţiuni de piele mai închise la culoare (afecţiune numită acanthosis nigricans)
  • Sindromul de ovar polichistic

În lipsa unui tratament adecvat, diabetul de tip 2 la copii evoluează rapid şi poate cauza complicaţii severe, precum boli renale sau oculare, hipertensiune arterială şi hipercolesterolemie.

Cauzele diabetului la copii

Deşi cauza precisă a diabetului, fie că vorbim de cel de tip 1 sau de cel de tip 2, nu este pe deplin cunoscută, ceea ce se ştie este faptul că ambele afecţiuni survin pe fondul funcţionării defectuoase a pancreasului, care nu mai poate produce cantităţi suficiente de insulină.

De asemenea, cercetările din ultimii ani au arătat că în apariţia acestor maladii pot juca un rol-cheie factori de risc precum:

  • istoricul familial de diabet
  • moştenirea genetică (prezenţa anumitor gene poate creşte riscul de diabet)
  • rasa (diabetul de tip 1, de exemplu, este mai des întâlnit la rasele honhipanice)
  • expunerea la anumite virusuri (acestea pot declanşa reacţii autoimune ce pot deteriora funcţia pancreasului)
  • consumul de lapte de vacă (studiile arată un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 1 în cazul copiilor hrăniţi în primul an de viaţă cu lapte de vacă sau formule de lapte în comparaţie cu copiii alăptaţi la sân)
  • grăsimea abdominală
  • sedentarismul
  • obezitatea
  • greutatea scăzută la naştere şi diabetul gestaţional (copiii ale căror mame au suferit de diabet în timpul sarcinii au un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2)

Diabetul la copii: diagnostic

Orice copil care prezintă unul sau mai multe simptome dintre cele prezentate mai sus trebuie dus de părintele său la medic, pentru investigaţii amănunţite. Cel mai probabil, testele includ analize de urină şi de sânge, pentru a determina nivelul de glucoză din urină, respectiv din sânge.

Află aici care sunt valorile normale ale glicemiei!

De asemenea, se recomandă consultul medical în cazul în care un copil care nu prezintă simptome, dar care are o greutate excesivă, are în familie o persoană care suferă de diabet sau dacă mama a avut diabet gestaţional.

Cu cât diabetul este descoperit mai devreme, cu atât riscul de complicaţii este mai redus, iar tratamentul este mai eficient. Dacă un copil este diagnosticat cu diabet, este foarte important ca acesta să fie monitorizat pe viitor, pentru a evalua eficacitatea tratamentului, dar şi posibilele complicaţii. Astfel, după diagnostic, sunt recomandate analizele periodice în ceea ce priveşte colesterolul, funcţia tiroidiană şi renală, tensiunea arterială, dar şi sănătatea ochilor.

Diabetul la copii: tratament

Tratamentul diabetului de tip 1 şi de tip 2 este unul de lungă durată şi presupune ţinerea sub control a valorilor glicemiei în limitele normale cu ajutorul medicamentelor specifice, dar şi prin schimbări în stilul de viaţă, care implică o regândire a regimului alimentar, mai multă mişcare şi scăderea în greutate.

În principal, tratamentul diabetului zaharat la copii, la fel ca în cazul adulţilor, presupune administrarea de insulină (comprimate, injecţii, pompă de insulină), monitorizarea frecventă a valorilor glicemiei, alimentaţia sănătoasă, din care carbohidraţii, grăsimile şi proteinele să fie reduse, exerciţiul fizic regulat şi menţinerea greutăţii corporale în limitele considerate normale în raport cu vârsta şi înălţimea.

Scopul tratamentului este de a preveni complicaţiile asociate valorilor ridicate sau, din contră, scăzute ale glicemiei. Vezi aici care sunt complicaţiile diabetului zaharat!

Din 2016, Food and Drug Administration a aprobat utilizarea „pancreasului artificial” în cazul pacienţilor cu diabet de tip 1 cu vârsta peste 14 ani. În urma studiile realizate anterior s-a constatat că folosirea unui astfel de dispozitiv determină reduceri semnificative ale valorii hemoglobinei glicate, cât şi un control mai eficient al glicemiei. Această tehnologie inovatoare integrează un senzor de monitorizare continuă a glucozei cu o pompă de insulină şi un algoritm care automatizează distribuţia insulinei

Alte medicamente care ar putea fi recomandate de medic pentru ţinerea sub control a diabetului sunt antihipertensivele, aspirina sau statinele (pentru echilibrarea nivelului de colesterol).

Un rol foarte important îl are însă alimentaţia, care trebuie să includă fructe şi legume proaspete, produse din cereale integrale şi carne slabă, fiartă, la grătar sau la cuptor, nicidecum prăjită în ulei.  De asemenea, se recomandă evitarea alimentelor cu conţinut crescut de carbohidraţi rafinaţi, precum produsele de patiserie, biscuiţii, sucurile îndulcite, prăjiturile etc.

La fel de importantă este şi mişcarea. Părinţii trebuie să-şi încurajeze copilul să facă mişcare cel puţin o oră pe zi. Astfel, copilul poate reveni la o greutate normală, în cazul în care are câteva kilograme în plus, sau îşi poate menţine greutatea, prevenind, totodată, apariţia complicaţiilor.

Pentru a ţine sub control valorile glicemiei şi pentru a evalua cantitatea şi calitatea următoarelor mese, este esenţială utilizarea unui glucometru, un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate determina în doar câteva secunde nivelul zahărului din sânge. Copiii care urmează un tratament cu insulină trebuie să-şi verifice periodic glicemia, de cel puţin 3 ori pe zi.

Diabetul la copii: prevenţie

În cazul diabetului de tip 1 nu există, momentan, o soluţie care să prevină această afecţiune. Cu toate acestea, pot fi prevenite complicaţiile diabetului de tip 1 printr-un tratament eficient, alimentaţie corectă şi examinări periodice la medicul pediatru diabetolog.

În ceea ce priveşte diabetul de tip 2, lucrurile stau cu totul altfel. Cunoscându-se factorii de risc ce determină instalarea acestei maladii, respectiv obezitatea, sedentarismul şi alimentaţia marcată de produse bogate în grăsimi şi zahăr, putem lua anumite măsuri pentru a reduce pe cât posibil riscul de apariţie a diabetului zaharat. Prin urmare, se recomandă scăderea în greutate, exerciţiile fizice zilnice şi evitarea alimentelor şi băuturilor care conţin mult zahăr sau îndulcitori.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult