Sunt cupluri care nu pot avea pe cale naturală un copil. Unii renunţă la idee, alţii încep procedurile pentru adopţia unui copil, alţii recurg la fertilizarea în vitro. Am aflat care sunt paşii pe care trebuie să îi urmeze un bărbat pentru a dona spermă în vederea analizelor pentru fertilizarea in vitro.
Un stres psihologic uriaş pentru unii bărbaţi care aleg să devină taţi prin fertilizare in vitro este cu siguranţă recoltarea spermei în vederea spermogramei.
Spermograma reprezintă analizarea şi măsurarea volumului, densităţii, numărului, mobilitatea şi morfologia spermatozoizilor. Tot cu ajutorul spermogramei se poate afla dacă în organism sunt infecţii, precum şi nivelul de aglutinare care poate indica prezenţa anticorpilor anti-spermatici asociaţi cu infertilitatea masculină.
Proba se va recolta după câteva zile de la ultimul contact sexual (3-5 zile). De obicei, se recoltează direct la spitale sau clinicile specializate în spaţii dedicate. Masturbarea este de obicei metoda folosită pentru probele de spermă. Însă, anumite clinici analizează proba de spermă obţinută în urma unui contact sexual cu partenera. Se va folosi un prezervativ special, iar proba trebuie adusă în condiţii de sterilitate imediat la laborator.