Ceapa şi usturoiul pot preveni cancerul de sân. Noi studii au arătat că aceste legume au o importanţă semnificativă în lupta împotriva acestei maladii.
Ceapa, usturoiul, chive, prazul sunt deja recunoscute ca adjuvanţi în lupta cu diabetul, cancerul de colon şi bolile de inimă. S-a demonstrat că usturoiul are un rol esenţial în combaterea cancerului colo-rectal, cancerului de stomac şi de prostată.
Un nou studiu a arătat că femeile din Puerto Rico au cea mai scăzută rată de îmbolnăviri de cancer de sân.Acest fapt se datorează consumului în cantităţi însemnate de ceapă şi usturoi. Mai precis, este vorba de „sofrito”, un sos tradiţional, pe baza de roşii, ardei, pătrunjel şi multă ceapă şi usturoi.
Studiile au arătat că femeile care au consumat sofrito au cu 67 % mai puţine şanse de a dezvolta cancer de sân. Cercetătorii cred că flavonoidele şi organosulfurul din ceapă, usturoi şi alte legume înrudite au efecte anticancerigene.
Cancerul de sân este cel mai invaziv tip de cancer la femei. Rata de supravieţuire este destul de mare, dacă este detectat din timp. Pe 1 octombrie este Ziua internaţională de luptă împotriva cancerului mamar.
Pentru mai multe informaţii despre prevenirea cancerului, intraţi pe www.csid.ro
sursa foto: 123rf.com