Noua ortodonţie: ce înseamnă şi cum revoluţionează domeniul

Este un trend important fapul că nu numai copiii, ci şi adulţii poartă aparate dentare. Iată ce presupune noua ortodonţie şi cum poate să îndrepte dinţii la orice vârstă.
  • Publicat:
Noua ortodonţie: ce înseamnă şi cum revoluţionează domeniul

În urmă cu mulţi ani tehnica permitea doar îndreptarea dinţilor cu aparate mobile şi doar la copii, în perioada de creştere. Acum acest domeniu a evoluat atât de mult încât adulţi de toate vârstele îşi pot îndeplini visul de a avea dinţi drepţi. Dincolo de componenta estetică, există motivaţii medicale pentru tratamentele ortodontice pe care adulţii le urmează. Boala pardontală este una dintre ele şi statisticile spun că aproximativ 5 din 10 oameni ajung să sufere de aceasta în perioada maturităţii lor. Am stat de vorbă cu doamna doctor Anca Oltean, medic primar ortodonţie şi estetică dento-facială, cu experienţă în domeniu de 16 ani si peste 4,000 de cazuri tratate. Este primul medic român şi singurul admis ca membru titular în cadrul WSLO (World Society of Lingual Orthodontics) si ESLO (European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăţi de ortodonţie linguală din lume.

Probleme ortodontice la adulţi

Din cauza lipsei de intervenţie cu tratament de specialitate în perioada copilăriei, pacienţii adulţi se confruntă cu următoarele probleme:
– înghesuirile dentare: această situaţie poate determina contacte ocluzale incorecte cu efecte asupra ţesuturilor de susţinere ale dinţilor, locuri de retenţie a plăcii bacteriene care generează carii dentare şi un aspect inestetic ce afectează psiho-social pacientul;
– ocluzia adâncă: dinţii frontali superiori acoperă vertical mai mult de jumătate din înălţimea dinţilor frontali inferiori. În timp, inflamaţia gingiilor şi uzura execesivă a dinţilor pot duce la pierderea lor.
– protruzia dinţilor frontali superiori: când dinţii frontali superiori poziţionaţi înainte nu au contact cu dinţii fontali inferiori, ceea ce determină o suprasolicitare a dinţilor posteriori şi, în timp, o îmbolnăvire a ţesuturilor lor de susţinere (parodontită). Riscul de a pierde dinţii prin parodontită este dublu comparativ cu cei cu arcade dentare aliniate normal.  
– ocluzia deschisă: când dinţii frontali superiori şi inferiori nu se ating în momentul „muşcăturii”. Suprasolicitarea dinţilor posteriori, eficienţă masticatorie redusă şi defecte de vorbire sunt consecinţele acestei anomalii.

Tratamente ortodontice pentru adulţi

De la caz la caz, cu diferite tipuri de tratament, toate aceste probleme se pot îndrepta, indiferent de vârsta pacientului. Iar rezultatele pot fi spectaculoase. În ultimii 15 ai, tehnicile de tratare a anomaliilor dento-maxilare au evoluat şi aşa au început să apară soluţii terapeutice care exclud extracţia în scop ortodontic a unor dinţi sănătoşi, în special premolari. În felul acesta devine posibilă obţinerea spaţiului necesar alinierii celorlalţi dinţi. Şi cine nu îşi doreşte în zilele noastre un tratament care să nu îl doară şi care să nu presupună renunţarea la nişte dinţi sănătoşi?

Sagital First este o tehnică care poate fi adaptată atât la copii cât şi la adulţi. În felul acesta, unele dintre cele mai complexe cazuri pot fi rezolvate într-un timp mult mai scurt decât cu tehnicile clasice de tratament şi fără să fie nevoie de extracţii. E un concept nou, inovator, ce presupune folosirea în prima etapă a unui aparat simplu, minimalist, acţionat de purtarea unor elastice, pentru a permite crearea spaţiului în zona frontală. În faza a 2-a, alinierea dinţilor poate fi făcută cu aparat fix sau cu gutiere tip alignere, în funcţie şi de ceea ce îţi doreşte şi poate purta pacientul. Desigur, complexitatea cazului e şi ea importantă.

Beneficiul unui astfel de tratament constă în faptul că uneori se poate evita aplicarea mini-implanturi lor ortodontice sau a unor aparate voluminoase, dificil de purtat. Durata de purtare a aparatului fix ulterior se scurtează considerabil. Dacă până acum unii pacienţi se aşteptau la 1 an şi jumătate – 2 ani pentru un tratament ortodontic, acum acest tratament ajunge la 8-10 luni.

În ceea ce priveşte rezultatele, acestea sunt: alinierea dinţilor şi corectarea ocluziei (muşcăturii) dentare, cât şi echilibrarea aspectului facial în etajul inferior al fetei, adică armonizarea profilului facial. Un profil facial armonios ajută o persoană atât în plan fizic, dar şi în plan al stimei de sine, cu impact relaţional şi social, deloc de neglijat.

Noua ortodonţie sau ortodonţia fără extracţie este posibilă în foarte multe din cazurile rezolvate prin extracţii dentare. Totuşi, în cazurile în care dinţii au dimensiuni mai mari decât media obişnuită (macrodonţie), există şi limite.

Însă, designul minimalist şi faptul că pentru pacienţii adulţi este disponibilă şi varianta transparentă, fac acest aparat foarte uşor de purtat. De aceea, gradul de acceptare al pacienţilor adulţi este foarte mare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Balonarea: de ce apare şi cum o tratăm
Balonarea: de ce apare şi cum o tratăm