Rinoplastia este una dintre cele mai cerute intervenţii chirurgicale estetice, având scopul de a corecta aspectul nasului (forma sau mărimea), dar şi anumite asimetrii sau defecte congenitale care îngreunează respiraţia. Structura superioară a nasului este formată din os, în timp ce zona inferioară este formată din cartilaj. Rinoplastia poate modifica atât osul, cât şi cartilajul sau pielea nasului. Astfel, cu ajutorul acestei intervenţii estetice, nasul poate fi micşorat, puntea nazală poate fi îndreptată şi îngustată, la fel şi nările, iar vârful nasului, de asemenea, îşi poate schimba forma sau unghiul.
Trebuie menţionat că rinoplastia în scop estetic se adresează doar persoanelor cu vârsta peste 18 ani, deoarece aspectul nasului este în schimbare în copilărie şi adolescenţă, ca urmare a creşterii osoase. Cu toate acestea, rinoplastia poate fi făcută şi la vârste mai tinere, dacă are drept scop corectarea unui defect care determină tulburări respiratorii.
Rinoplastia este o intervenţie chirurgicală complexă, care trebuie făcută doar în spitale sau clinici specializate, de chirurgi esteticieni experimentaţi. Procedura în sine este realizată sub anestezie generală sau locală, în funcţie de situaţie, şi poate dura 1-2 ore sau chiar mai mult, dacă există complicaţii.
După ce anestezia îşi face efectul, medicul va efectua o incizie între nări sau pe dinăuntrul acestora. Ulterior, va separa pielea de cartilaj sau de os şi va începe să modeleze forma dorită. Dacă nasul are nevoie de adiţie de cartilaj pentru schimbarea unghiului sau a formei, medicul va preleva o probă din interiorul nasului sau din ureche. În cazul în care este necesară adiţia osoasă, aşa cum se întâmplă în situaţia corecturii punţii nazale (cocoaşa), poate fi efectuată o grefă osoasă prelevată din coaste sau alte părţi ale corpului.
După aceste modificări, medicul coase sau capsează pielea şi ţesutul, acoperind astfel noua structură a nasului. De asemenea, medicul poate îndrepta septul nazal (peretele care desparte cele două cavităţi nazale), intervenţie care ameliorează semnificativ dificultăţile de respiraţie.
Nu orice persoană poate fi supusă rinoplastiei. Din acest motiv, mai întâi de toate, pacientul va purta o discuţie cu medicul chirurg, pentru a vedea dacă este un candidat perfect pentru această intervenţie şi pentru a exclude posibile afecţiuni care împiedică efectuarea intervenţiei. În acest scop, medicul va discuta cu pacientul despre motivele acestuia de a-şi modifica aspectul nasului, estetice sau care ţin de starea de sănătate, şi despre aşteptările acestuia în ceea ce priveşte rezultatul final.
De asemenea, medicul va evalua istoricul medical al pacientului şi posibilele tratamente pe care le urmează. Dacă pacientul suferă de hemofilie, o tulburare a sângelui care cauzează hemoragie excesivă, cel mai probabil intervenţia este contraindicată.
După examenul clinic, medicul poate recomanda analize de sânge sau alte teste. Dacă rezultatele sunt în regulă, se va trece la următoarea etapă, respectiv fotografierea nasului din mai multe unghiuri. Ulterior, prin programe speciale pe calculator, vor fi realizate simulări care indică rezultatul final al rinoplastiei. Este posibil ca medicul să recomande şi altă intervenţie chirurgicală pentru ca aspectul să fie cel dorit, cum ar fi, de exemplu, augmentarea bărbiei, pentru armonizarea trăsăturilor. Ambele intervenţii pot fi realizate într-o singură şedinţă.
Odată stabilite aceste detalii, medicul va informa pacientul ce are de făcut înaintea rinoplastiei:
După rinoplastie, pacientul trebuie să se odihnească în pat, cu capul uşor ridicat deasupra nivelului pieptului, pentru a opri sângerarea. Nasul operat poate fi uşor umflat, din cauza unor splinturi de silicon sau din alt material, care facilitează menţinerea unei deschideri suficiente a nărilor şi care trebuie înlăturate în decursul unei săptămâni de la operaţie.
Sângerările nazale uşoare şi mucusul de culoare închisă sunt simptome specifice care apar după rinoplastie, dar care nu persistă mai mult de câteva zile. Medicul poate plasa un tampon absorbant sub nas fixat cu bandă adezivă pentru a absorbi aceste lichide şi care trebuie schimbat periodic, conform indicaţiilor.
De asemenea, după operaţie, pleoapele se pot învineţi sau umfla, simptom care persistă 2-3 săptămâni. Nu se recomandă aplicarea de comprese reci sau cu gheaţă!
Pacientul va fi monitorizat timp de câteva ore şi va fi externat în aceeaşi zi. Este posibil ca efectele anesteziei să includă dureri de cap, greaţă, vărsături, confuzie, reacţii lente, motiv pentru care nu este recomandat şofatul imediat după rinoplastie.
Pentru a evita hemoragia, tumefierea şi alte complicaţii după rinoplastie, medicul recomandă:
Este esenţial ca pacientul să urmeze întocmai recomandările medicului şi să se prezinte la consultaţiile ulterioare. În cazul în care sunt cusături neresorbabile, cel mai probabil firele vor fi scoase la o săptămână de la operaţie.
Deşi rinoplastia este o procedură sigură, există riscul ca vârful nasului să rămână amorţit sau umflat pentru câteva luni, deoarece este mult mai sensibil. Recuperarea completă durează de la câteva săptămâni până la câteva luni, uneori chiar un an.
Potrivit American Society of Plastic Surgeons, anual sunt efectuate peste 17 milioane de intervenţii estetice, iar rinoplastia este una dintre cele mai cerute proceduri. În majoritatea cazurilor, rinoplastia are scop estetic, pacienţii dorindu-şi un nas mai drept, mai mic sau, de ce nu, care să semene cu al vedetei preferate. Beneficiile rinoplastiei nu sunt însă doar de ordin estetic. Iată 10 dintre cele mai importante efecte benefice ale rinoplastiei:
Rinoplastia presupune şi o serie de riscuri şi limitări, la fel ca oricare altă intervenţie chirurgicală, care trebuie puse în balanţă cu beneficiile pe care aceasta le aduce. Din acest motiv, medicul trebuie să-l informeze pe pacient în această privinţă, astfel încât acesta să ia o decizie în deplină cunoştinţă de cauză.
Printre complicaţiile uzuale ale rinoplastiei amintim: durerile, sângerările, umflăturile, vânătăile, infecţiile, cicatrizarea inestetică (cicatrici cheloide, hipercromice sau acromice), discoloraţiile, amorţeala. Uneori pot surveni asimetrii sau iregularităţi de contur, care pot fi corectate cu succes prin reintervenţie la minimum 12 luni postoperator. Rareori pot apărea simptome mai severe, precum alterarea respiraţiei, perforarea septului nazal sau eroziunile cutanate.
Surse: plasticsurgery.org, healthline.com, mayoclinic.org