Liftingul facial sau rididectomia este o procedură cosmetică chirurgicală ce are drept scop întinerirea trăsăturilor feţei. Această intervenţie poate remodela conturul feţei prin eliminarea excesului de piele, „ridică” anumite zone ale feţei, precum pomeţii, elimină excesul de grăsime de sub bărbie şi gât şi poate elimina ridurile de la nivelul obrajilor şi gâtului, conferind astfel armonie fizionomiei. Prin urmare, liftingul facial este o intervenţie destinată tuturor doamnelor şi domnilor care vor să îşi redobândească pielea fermă şi netedă din tinereţe.
Operaţia de lifting facial poate dura între 2 şi 5 ore, în funcţie de complexitatea tehnicilor alese şi de obiectivele dorite. Intervenţia poate fi realizată cu anestezie locală şi sedative sau cu anestezie generală.
Procedura în sine diferă în funcţie de ceea ce trebuie corectat. De exemplu, dacă pacienta doreşte să aibă pielea mai fermă şi să scape de riduri, chirurgul plastician va face o mică incizie în spatele urechii, mergând apoi cu bisturiul de-a lungul liniei părului, astfel încât cicatricile să fie cât mai bine camuflate. Ulterior, pielea este separată de grăsimea subiacentă şi de muşchi, iar medicul va îndepărta excesul. Tot în această etapă este recomandată suspensia musculaturii şi grăsimii pomeţilor, care asigură un efect de durată al liftingului facial.
În final, închide operaţia cu fire foarte fine sau capse medicinale (care se vor extrage la 7-10 zile), plasează un tub de dren sub piele, în spatele urechii, care va elimina sângele şi fluidele în următoarele 1-2 zile de la operaţie, pentru a preveni apariţia hematomului, şi bandajează faţa pacientei.
Deoarece este o operaţie complexă şi poate prezenta complicaţii, pacienta este spitalizată pe o durată de cel puţin 3 zile, timp în care i se vor administra antibiotice, antiinflamatorii şi antitrombotice şi va fi monitorizată îndeaproape de medic pentru a observa evoluţia vindecării pielii.
Înainte de liftingul facial, medicul va recomanda pacientei efectuarea unui set complet de analize de sânge, pentru a exclude orice posibilă afecţiune ce ar putea cauza complicaţii. De asemenea, îi va lua pacientei tensiunea arterială şi o va întreba despre istoricul ei medical, dacă a suferit de o anumită afecţiuni sau urmează diverse tratamente, fie medicamentoase, fie cu suplimente naturale. De asemenea, se va asigura că pacienta are aşteptări realizate în ceea ce priveşte rezultatele operaţiei şi îi va oferi toate detaliile referitoare la perioada de vindecare.
O altă recomandare de care trebuie să se ţină cont înainte de operaţia de lifting facial este renunţarea la fumat şi la anumite medicamente – aspirină, antiinflamatoare, suplimente din plante –, deoarece pot creşte riscul de sângerare.
După operaţia de lifting facial, pacientei îi vor fi administrate anumite medicamente pentru ameliorarea durerii, prevenirea cheagurilor de sânge şi a hematoamelor. În primele 10-14 zile de la operaţie, pacienta trebuie să poarte o mască specială elastică, pentru a preveni umflarea şi învineţirea exagerată a pielii feţei.
De asemenea, se recomandă evitarea efortului fizic intens şi expunerea la soare timp de minimum 4 săptămâni de la operaţie. Pentru a menţine rezultatele liftingului facial, se recomandă folosirea zilnică a unei creme hidratante cu factor de protecţie solară şi menţinerea unei diete sănătoase.
Trebuie menţionat însă că rezultatele finale ale liftingului facial pot fi văzute şi simţite la câteva luni sau chiar la un an de la operaţie şi, uneori, acestea nu sunt garantate, existând cazuri când este necesară o reintervenţie pentru corectarea micilor defecte.
La fel ca oricare altă intervenţie estetică chirurgicală, liftingul facial are şi avantaje, dar şi dezavantaje.
Printre avantaje amintim:
Printre dezavantaje enumerăm:
Posibilele riscuri ale liftingului facial sunt aceleaşi ca în cazul oricărei alte intervenţii chirurgicale, respectiv:
Surse: healthline, medicalnewstoday