Gala E! People’s Choice Awards a avut loc duminică seara, prilej cu care celebrităţile s-au reunit pe covorul roşu pentru a-şi revendica premiile în urma voturilor primite de fani la diferite categorii.
Muzicieni, actori, dar şi figuri din cultura pop au fost prezente în Los Angeles pentru unul dintre cele mai mari evenimente. Cântăreaţa Gwen Stefani s-a numărat printre vedetele prezente pe covorul roşu, iar la vârsta de 50 de ani a devenit a doua persoană căreia i s-a înmânat vreodată premiul Fashion Icon Award, după ce anul trecut premiul a fost acceptat de Victoria Beckham.
Gwen Stefani şi-a făcut apariţia pe covorul roşu alături de iubitul ei, Blake Shelton, şi a ales să poarte o rochie Vera Wang special creată pentru eveniment. În timpul speech-ului, artista a dedicat trofeul fiului ei în vârstă de 11 ani, Zuma.
”Wow, este foarte greu de digerat (n.r.-vestea). Întotdeauana am iubit moda. Era pur şi simplu unul dintre lucrurile pe care le făceam din instinct, probabil datorită mamei mele. Mama, bunica, străbunica, toate îşi făceau hainele (…) Iubesc moda şi cred că cea mai mare binecuvântare dintre toate lucrurile care ţin de aceşti minunaţi şi talentaţi designeri şi oameni care m-au învăţat tot ce ştiu acum. Pentru că obişnuiam să urăsc moda. Obişnuiam să spun ”E pentru oameni bogaţi. O să merg la un second-hand”, iar asta am făcut toată viaţă şi iată-mă acum cu acest premiu”, a mărturisit actriţa în momentul înmânării premiului.
Încă de la începutul carierei sale, artista a fost un trendsetter, iar de-a lungul timpului s-a făcut remarcată nu doar pentru vocea formidabilă, ci şi pentru schimbările sale de look, de la culori aprinse şi în nuanţe nebune, până la diferite stiluri îndrăzneţe.
FOTO: Hepta