Tratamente balneare la Băile Herculane

Baza de tratament dispune de aparatură pentru termoterapie, fizioterapie, toate tipurile de curenţi de fregventa joasă, medie şi de înaltă fregvenţă, laseroterapie, băi galvanice, aerosoli cu sulf, cădiţe de una sau două persoane pentru băi sulfuroase, masajoterapie.
  • Publicat:
Tratamente balneare la Băile Herculane

Apele termo-minerale sunt cele care au creat reputaţia unică a staţiunii Băile Herculane. Apa se infiltrează în subteran şi pătrunde până la adâncimi între 1000 şi 2000 metri. Se încălzeşte până la 190°C, după care urcă la suprafaţă, unde izbucneşte sub formă de izvoare. Temperatura apei este în medie între 35°C şi 45°C, dar în unele cazuri ajunge până la 62°C.
Apa are un grad de mineralizare înalt – rezultat al acţiunii apelor fierbinţi asupra rocilor străbătute în drumul de întoarcere la suprafaţă.

Istoria spune că Termele lui Hercule au fost construite aici, imediat după cucerirea Daciei de către romani. Şi da, la Băile Herculane putem găsi şi azi câteva dintre vechile terme romane de altădată.

Am mers în centrul Herculum SPA de la Afrodita Resort din Băile Herculane unde am testat câteva dintre terapiile oferite. Aici se mizează pe puterea vindecătoare a apelor termale sulfuroase şi în cadrul tratamentelor de recuperare şi prevenţie pentru afecţiuni reumatismale, dermatologice. Acestea sunt completate de servicii de fizioterapie, hidroterapie, kinetoterapie, electroterapie şi masaj.
Tratamentele oferite sunt personalizate de către medicul centrului, în urma unei consultaţii de specialitate, iar gama de terapii include electroterapie, elongaţii, băi galvanice, duş subacval, împachetare cu termogel, kinetoterapie. Toate acestea sunt efectuate cu aparatură de ultimă generaţie.
Am aflat de la doamna doctor Otilia Oprişan mai multe informaţii despre tratamentele de care putem beneficia aici.

1 – Ce tipuri de boli se pot trata în baza de tratament?

La Băile Herculane pot fi tratate numeroase afecţiuni. Acestea sunt: boli de piele, boli ale sistemului nervos periferic, boli ale aparatului locomotor (afecţiuni ale articulaţiilor, muşchilor, tendoanelor), intoxicaţii cu plumb şi alte metale grele; boli ale aparatului respirator, afecţiuni ginecologice, boli ale tubului digestiv şi ale glandelor anexe, boli de nutriţie.

2 – Ce afecţiuni reumatice se pot trata la Herculum SPA?

Reumatismul nu se referă la o singură afecţiune – există peste 100 de afecţiuni care se regăsesc sub termenul de reumatism. Oamenii asociază reumatismul cu artritele sau febra reumatică (complicaţie a streptococului de grup A, care pot afecta funcţia inimii.
Bolile reumatice au fost clasificate în funcţie de localizare şi de caracteristicile simptomelor:

  • reumatism localizat (bursită);
  • reumatism regional (tulburările articulaţiei temporo-mandibulare);
  • reumatism generalizat (fibromialgia);
  • reumatism psihogen (durerile musculare şi articulare care sunt în contradicţie cu starea fiziologică reală a unei persoane, determinate de tulburări psihice).

3 – Pentru ce afecţiuni dermatologice putem veni aici la tratament?

Se pot trata boli dermatologice precum : eczema cronică, acnee, prurit, prurigo, cheloide, sindrom urticarial, pitiriazis, piodermite, foliculite, seboreea capului şi edemul Qunqke.

4 – Care sunt facilităţile de tratament cele mai căutate?

Principalul factor terapeutic îl constituie apele termale aduse la suprafaţă cu o compoziţie chimică cu grad scăzut de radioactivitate.
Baza de tratament dispune de aparatură pentru termoterapie, fizioterapie, toate tipurile de curenţi de fregventa joasă, medie şi de înaltă fregvenţă, laseroterapie, băi galvanice, aerosoli cu sulf, cădiţe de una sau două persoane pentru băi sulfuroase, masajoterapie. Toate acestea deservite de către un personal calificat – medic primar balneolog, asistent principal balneolog şi maseur.

5 – Despre bolile reumatice se spune că acestea se fac la bătrâneţe, dar totuşi, în ziua de azi ele afectează şi tinerii. Ne puteţi spune din experienţă dvs ce afecţiuni reumatice aţi observat în ultimul timp la generaţia tânără?

Din păcate este adevărat. În ultimi ani s-a constatat o creştere a afecţiunilor reumatice în rândul tinerilor care ne trec pragul. Afecţiunile întâlnite cel mai des sunt:

  • vicii de postură (capul înclinat înainte, omoplaţi depărtaţi, spatele rotunjit, umeri aduşi în faţă, bazin „basculat” înainte, abdomen proeminent sau aplatizare a bolţii plantare) şi tulburări de artoză vertebrală;
  • reumatism degenerativ (boli artrozice ale membrelor inferioare şi ale centurii sacroiliace, artroze ale mâinilor şi ale centurii scapulo-humerale);
  • afecţiuni degenerative ale coloanei (spondiloză cervicală şi discopatii cervicale- sindroame, spondiloze şi discopatii dorsale, spondiloze şi discopatii lombare);
  • afecţiunii congenitale ale coloanei vertebrale.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mihaela Arsene
Am intrat in domeniul presei scrise dintr-o intamplare, in 1995, dar pasiunea pentru acest domeniu s-a nascut odata cu prima revista pe care am condus-o, o revista de frumusete. Apoi am lucrat la Avantaje, iar odata cu aparitia internetului m-am dedicat online-ului si dezvoltarii site-urilor. Sanatatea, ...
citește mai mult