Farmecul sărbătorilor de iarnă ţine şi de mesele îmbelşugate şi aromate cu „gust de copilărie”, alături de cele mai dragi persoane din viaţa noastră. Dar, pe cât de mult sunt aşteptate aceste momente apropiate sufletului nostru, pe atât de mare este riscul apariţiei unor probleme de sănătate ca urmare a exceselor culinare sau bahice din această perioadă.
Noi vrem să te bucuri de sărbători liniştite, să îţi încarci bateriile pentru noul an ce bate la uşă, aşa că îţi oferim câteva sfaturi preţioase pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite ce pot apărea în această perioadă de concediu. De asemenea, avem soluţii şi în cazul în care apar diverse probleme de sănătate.
Primul nostru sfat? Sarmalele se consumă cu măsură. La fel şi la pomana porcului, piftia, cârnaţii, cozonacul, toba, şoriciul şi salata de boeuf. Iar lista poate continua! Deşi sunt delicioase, astfel de alimente sunt grele pentru ficat şi pancreas şi pot da o indigestie dacă faci excese. Şi se manifestă la scurt timp după ce mâncăm mai mult decât poate duce stomacul: apar simptome precum durerile de burtă, greaţa, vărsăturile, diareea sau, din contră, constipaţia.
Mai ales dacă ai ţinut postul Crăciunului, nu te înfrupta în zilele de sărbătoare cu toate bunătăţile deodată sau aplică regula japonezilor: mănâncă până când te simţi 80% plin sau sătul.
Nu ar strica să ai la îndemână suplimente ajutătoare, cum ar fi cărbunele activat, antidiareicele sau antiacidele. Preventiv, poţi lua un supliment cu enzime digestive şi fermenţi, substanţe care asigură o digestie rapidă şi uşoară a alimentelor. Şi tot la capitolul „măsuri de urgenţă” se încadrează ceaiul de muşeţel, de mentă, de ghimbir sau de sunătoare, care ameliorează arsurile şi durerea de stomac, balonarea, favorizează tranzitul intestinal şi sprijină funcţia hepatică.
Chiar şi aşa, nu te baza pe pastile pentru ţine la distanţă tulburările gastrointestinale. Cumpătarea este cheia!
Aviz şi cardiacilor! Dacă te ştii cu trigliceride mărite şi colesterol crescut, consumă cu măsură preparate grase, pentru că rişti să îţi pui inima în pericol.
Dacă te simţi foarte rău şi nu te ajută nicio pastilă, ţine cont că specialiştii în sănătate sunt alături de tine şi de sărbători. Serviciul de ambulanţă Sanador (telefon 021-9699) acordă non-stop asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească în Bucureşti şi judeţul Ilfov, iar Compartimentul de Primire Urgenţe Adulţi şi Copii funcţionează 24 de ore din 24. Specialişti de top se vor asigura că urgenţa ta medicală îşi primeşte soluţia în cel mai scurt timp!
După o perioadă marcată de stresul deadline-urilor la serviciu, curăţenie lună acasă, cumpărături şi gătit pe bandă rulantă, poate ţi se pare firesc să apară o nesuferită durere de cap. Dar nu o neglija dacă persistă după o noapte de odihnă ori nu cedează cu analgezice. De altfel, grijă mare cu astfel de medicamente, nu le lua ca pe bomboane sau preventiv, pentru că în doză mare pot afecta enzimele din ficat responsabile cu digestia şi, astfel, se creează un cerc vicios deloc de bun augur.
Durerea de cap puternică, apărută din senin, amorţeala, convulsiile, slăbiciunea, tulburările de vedere sau de vorbire, greaţa sau vărsăturile, asimetria facială, deficitul motor şi sensibilitatea la zgomote sau lumină sunt semnale care pot ascunde probleme mult mai grave de sănătate decât banala oboseală de sărbători, precum hipo sau hipertensiunea arterială, edemul cerebral (acesta poate fi cauzat de diverse infecţii, cum ar fi meningita sau toxoplasmoza), tumorile cerebrale sau atacul cerebral vascular (AVC).
Dacă tu sau cineva apropiat are astfel de simptome, nu sta pe gânduri şi solicită ajutor medical de urgenţă. În cazul unui accident vascular, timpul este esenţial! La Spitalul Clinic Sanador (telefon 021-9699) poţi avea siguranţa că eşti pe cele mai pricepute mâini, iar procedura realizată de specialiştii neurologi în caz de AVC acut, respectiv tromboliza intravenoasă, este una de rutină, dar extrem de eficientă şi cu o rată de succes impresionantă.
Singura condiţie pentru ca această intervenţie să aibă succes este prezentarea la medic în primele 3 maximum 5 ore de la apariţia simptomelor. Aşadar, cu cât ajungi mai devreme la medic, cu atât tratamentul este mai eficient, recuperarea va fi mai rapidă, iar riscul de complicaţii, mai redus.
Abuzul de alcool este cel mai mare duşman al ficatului, dar şi al inimii. Pe lângă euforia pe termen scurt adusă în dar de băuturile bahice, există riscul să te confrunţi cu hipertensiune arterială, cardiomiopatie, gastrită toxică, ulcer sau pancreatită, iar acestea sunt cele mai „uşoare” consecinţe. Consumat pe termen lung şi în cantităţi mari, alcoolul se face vinovat de apariţia unor boli mult mai grave, precum hepatită cronică, ciroză, accident vascular cerebral sau chiar infarct.
În concluzie, fiţi cumpătaţi, mâncaţi şi beţi cu măsură, odihniţi-vă, căci acesta este scopul concediului, gândiţi pozitiv şi bucuraţi-vă de prezenţa celor dragi lângă bradul împodobit.
Să aveţi sărbători liniştite şi un An Nou plin de sănătate şi bucurii!