Anxietate – Remedii naturale şi descoperiri recente pentru sănătatea ta

Studiile arată că în prezent 20% dintre români suferă de tulburări psihice.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Anxietate – Remedii naturale şi descoperiri recente pentru sănătatea ta
Anxietate – Remedii naturale şi descoperiri recente pentru sănătatea ta

În prezent, tot mai mulţi români suferă de depresie şi anxietate. Deşi predicţiile unor specialişti pot fi alarmante, trebuie să conştientizăm faptul că există remedii pentru aceste afecţiuni. Conform celor mai recente descoperiri medicale, aceste două afecţiuni pot coexista, pot alterna şi se pot influenţa reciproc, însă vestea bună este că simptomele pot fi ameliorate şi, în unele cazuri, chiar vindecate.

Statisticile arată că tulburările de anxietate sunt cele mai frecvente boli mintale din lume în prezent, care afectează foarte multe persoane. Aceste tulburări acaparează resursele de energie vitală ale oamenilor, le modifică cursul firesc al existenţei. Cu un tratament adecvat, cei care suferă de anxietate îşi pot îmbunătăţi starea de spirit şi pot reveni la o viaţă normală.

În prezent, 20% dintre români suferă de tulburări psihice. Conform unui studiu prezentat de INSCOP, anxietatea la români este influenţată de factori generali de vulnerabilitate, ca de exemplu:

Teama de accidente, de acte de teroare, de boală, lipsa banilor, singurătate, durere, moarte

  • 51,8% dintre români au stări de anxietate legate de sănătatea persoanelor din familie
  • 46,5% se tem de îmbolnăvire
  • 30,5% dintre români sunt anxioşi din cauza poluării, a defrişărilor ilegale şi degradării mediului
  • 32,7% sunt îngroziţi de boli, de lipsa de medicamente, de tratamentele din spitale
  • 32,9% au stări de anxietate şi stres legate de pierderea jobului
  • 26,6% dintre români sunt anxioşi din cauza divorţului, despărţirii, conflictelor în familie
  • 46,6% sunt îngroziţi de lipsa banilor
  • 50,1% se tem de scumpiri, de creşterea taxelor şi impozitelor
  • 49,9% au stări de anxietate produse de creşterea facturilor la energie, gaz, combustibil.

Vestea bună de la specialişti este că tulburările de anxietate sunt tratabile, ele trebuie diagnosticate. Ideal este să se apeleze la un medic pentru a urma un tratament şi a preveni înrăutăţirea stării de sănătate.

Cum pot depăşi românii anxietatea? În prezent, există o modalitate de a trata anxietatea, cu ajutorul uleiul CBD, care este un produs natural ce a fost testat şi de către cei care se ocupă cu medicina convenţională. Spre exemplu, în acest material se găsesc trimiteri către 9 studii ce au urmărit folosirea uleiului CBD în tratarea anxietăţii.

Oamenii de ştiinţă recomandă vindecarea anxietăţii în mod natural, cu ajutorul acestui cannabidiol CBD care inhibă indirect eliberarea de enzime, ce influenţează creierul şi sistemul cardiovascular. Uleiul CBD nu are efecte dăunătoare asupra creierului, nu creează dependenţă, are în principal efecte inhibitoare.

Acest produs reduce stresul, anxietatea, depresia, calmează durerea, relaxează, îmbunătăţeşte somnul, are efect bun asupra sănătăţii mintale la oameni. Poate fi un excelent înlocuitor pentru medicamentele antianxietate (care au efecte secundare, afectează memoria, reduc puterea de concentrare, pot crea dependenţă şi pot afecta calitatea somnului).

Ce este de fapt anxietatea? Care sunt simptomele?

Înţelegerea acestei afecţiuni rezidă cel mai bine din percepţiile oamenilor, care sunt predispuşi la stări de anxietate. Modul în care ei reacţionează la stres, sau au anumite simptome, arată cum se manifestă anxietatea. Tulburările de acest fel pot împiedica oamenii să ducă o viaţă normală, ei au sentimente de inferioritate, de neîncredere, temeri fel de fel, suferă de oboseală fizică şi psihică, încordare musculară şi au în general o gândire negativă, care le deteriorează şi mai mult starea de sănătate.

Conform specialiştilor, anxietatea poate cauza numeroase probleme din care fac parte: comportamentele disfuncţionale, tulburarea obsesiv compulsivă, depresia, tulburarea bipolară, obezitatea, somnolenţa, anorexia, atacurile de panică, gândurile negative, tulburările sexuale, insomnia, bulimia şi altele.

Ce situaţii sau evenimente de viaţă pot cauza anxietate?

Debutul unei tulburări de anxietate este precedat, în numeroase cazuri, de un eveniment de viaţă tulburător, pe care persoana respectivă este posibil chiar să nu şi-l amintească.

Potrivit specialiştilor, debutul problemelor de anxietate este strâns legat de evenimente specifice: divorţul sau despărţirea de persoana iubită, pierderea locului de muncă, decesul unei persoane dragi, violul, manipularea emoţională, agresiunea fizică sau verbală, şantajul emoţional, un accident, anumite stări de boală, oboseala cronică, etc.

Care sunt cele 6 tipuri de anxietate?

Bianca Elena Petcu – psiholog – oferă explicaţii clare şi detaliate cu privire la simptomele care apar în cazul celor 6 tipologii de anxietate:

  • Tulburare de anxietate generalizată – apar îngrijorări excesive nerezonabile pentru anumite persoane şi situaţii din viaţă
  • Tulburare de anxietate socială sau frica de a fi în centrul atenţiei
  • Fobia sau teama iraţională, persistentă în diferite situaţii
  • Tulburarea de panică poate duce la pierderea controlului
  • Tulburarea de stres (ASD) sau tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) – când pacientul poate experimenta coşmaruri
  • Tulburare obsesiv-compulsivă (OCD) – apar obsesii, gânduri involuntare negative.

Tratamentele pentru anxietate

Subiectul anxietăţii a atras atenţia psihologilor, psihiatrilor şi cercetătorilor din întreaga lume. Ca mecanism de supravieţuire, anxietatea motivează un om care are acest diagnostic să ia o decizie: să lupte împotriva ei cu un tratament adecvat, sau să ignore simptomele (ceea ce duce la agravarea lor).

Terapeuţii pot recomanda un tratament de anxietate pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de gravitatea simptomelor sale. În general se aplică o combinaţie între psihoterapie şi tratamentul cu medicamente.

Există şi remedii naturale, care au dat rezultate în ameliorarea stărilor de depresie şi anxietate.

Alimente şi suplimente care ameliorează anxietatea

Este de-a dreptul incredibil ce efect au alimentele, pe care le mâncăm, asupra creierului. Ceea ce alegem să mâncăm contează, pentru că:

Anumite alimente – rafinate, bogate în grăsimi saturate şi zaharuri – ne fac să ne simţim mai anxioşi şi ne afectează sănătatea

Anumite fructe şi legume ne pot ajuta să rămânem mai calmi şi să avem o stare de spirit mai bună.

Psihologul Emilia Potenteu ne-a furnizat o serie de recomandări pentru cei care sunt proaspăt diagnosticaţi. Printre acestea se numără alimente care ameliorează anxietatea: laptele, sparanghelul, spanacul, carnea de curcan, portocalele şi fulgii de ovăz.

De asemenea, în reducerea anxietăţii ajută ouăle, deoarece conţin colină (nutrient necesar pentru reglarea stării de spirit şi eliminarea stresului) şi vitamina D (care ameliorează stările de anxietate şi depresie).

Studiile arată că trebuie evitate alimentele cu indice glicemic ridicat, cum sunt: pâinea, pastele şi prăjiturile. Acestea sunt asociate cu un risc crescut de anxietate. Ele pot fi înlocuite cu fasole, anghinare, dovlecei, varză de Bruxelles, care au indice glicemic scăzut. Foarte buni pentru echilibrarea stării de spirit sunt cartofii dulci, pentru că sunt bogaţi în fibre şi carbohidraţi complecşi, iar în plus menţin constant nivelul de zahăr din sânge.

Un alt aliment excelent pentru reglarea stării de spirit este orezul brun. Acesta conţine vitamine B care produc serotonina, dopamina şi alţi neurotransmiţători, cu rol în reducerea anxietăţii şi simptomelor conexe. Alte surse de vitamine B sunt seminţele, nucile, orzul şi mazărea.

Ceaiul de plante, mai ales din muşeţel, reduce stresul şi anxietatea. În general, ceaiurile din plante au efect calmat, sunt un bun substituit pentru băuturile cofeinizate (care accentuează stările anxioase şi cresc riscul de atacuri de panică).

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult