Stresul, dezechilibrele hormonale, poluarea, alimentaţia nepotrivită, anumite vopsele de păr sau ereditatea sunt doar câţiva din factorii care duc la subţierea firului de păr. Vestea bună este că saloanele de înfrumuseţare au soluţii profesionale eficiente pentru remedierea acestui neajuns. Vestea proastă este că sunt costisitoare şi necesită timp. Există însă şi remedii la îndemâna oricui, care pot fi utilizate în confortul propriei case. Iată ce soluţii vă propunem pentru a ajuta părul să câştige în volum.
Masca cu ou
Oul este o sursă abundentă de proteine, dar trebuie să ştiţi că se foloseşte diferit, în funcţie de tipul de păr. Astfel, gălbenuşul este indicat în cazul părului uscat şi deteriorat, în timp ce albuşul se foloseşte pe părul cu tendinţe de îngrăşare.
2 gălbenuşuri (sau albuşuri) se bat până ajunge la o consitenţă cremoasă şi se aplică pe părul umed, masând uşor. După 30 de minute, spălaţi părul cu şampon.
Are proprietatea de hrăni firul de păr şi intesifică circulaţia sângelui la nivelul scalpului. Se aplică pe părul umed, masând uşor. Poate fi lăsat şi peste noapte, cu părul înfăşurat într-un prosop. Cel mai eficient este uleiul extravirgin, obţinut prin presare la rece.
Sucul de aloe vera
Aloe vera are proprietăţi cicatrizante şi restabileşte ph-ul natural al pielii. Două- trei frunze de aloe vera se pun în blender până obţineţi o pastă gelatinoasă. Se masează pielea capului şi se întinde pe toată lungimea părului.
Ceaiul de urzică
Urzica are proprietăţi regenerante şi revitalizante. Îmbunătăţeşte circulaţia periferică. 500 g de frunze de urzică se lasă un minut să clocotească. Acoperiţi, stingeţi focul, iar după 10 minute strecuraţi fiertura. Masaţi scalpul şi firele de păr şi lăsaţi 30 de minute pe păr. Spălaţi părul ca de obicei.
Rădăcina de brusture amar
Stimulează circulaţia sanguină şi regenerează rădăcina firului de păr, făcându-l mai rezistent. 500 de gr de rădăcină uscată (se găseşte în magazinele cu produse naturiste) se fierb timp de 20 de minute. Se strecoară şi se masează părul şi scalpul imediat după spălare. Lăsaţi 5-10 minute pe păr, apoi clătiţi.
Acţionează la nivel celular, favorizând regenerarea foliculilor şi stimulând creşterea părului. Se adaugă câteva picături în balsamul de păr folosit de obicei, masând pe toată lungimea şi pe scalp. Lăsaţi 5 minute să acţioneze, apoi clătiţi.
Proteinele, vitaminele A, D şi E, fierul , zincul, acidul folic, acizi graşi omega -3 sunt câteva dintre ingredientele care favorizează creşterea unui păr sănătos. Iată ce alimente trebuie să consumi: