Cercetări recente în managementul obezităţii au determinat profesioniştii în sănătate să recomande şi măsurarea circumferinţei taliei, pe lângă indicele de masa corporală, atunci când stabilesc diagnosticul.
Ultimele date arată că indicele de masa corporală nu mai este suficient în evaluarea unui pacient, cu atât mai mult cu cât grăsimea abdominală reprezintă factor de risc în afecţiuni multiple cum ar fi bolile cardiovasculare sau obezitate morbidă.
Concret, specialiştii speră ca asociaţiile profesionale să includă măsurarea taliei în protocolul de evaluare şi examinare a pacienţilor supraponderali sau obezi.
Studiile arată că circumferinţa taliei este principalul indicator al acumulării de grăsime abdominală, extrem de periculoasă prin faptul că înconjoară şi afectează organele interne. Prin urmare, atunci când medicii fac recomandări privind schimbarea stilului de viaţă în evaluarea şi urmărirea unui pacient cu risc metabolic crescut, este indicat ca periodic, pe lângă indice de masa corporală, să se măsoare şi dimensiunea taliei, pentru a verifica în ce măsură schimbările recomandate pacientului au efect.
Grăsimea abdominală poate apărea şi la persoanele cu o greutate normală, nu doar la cele supraponderale sau obeze. Primul argument că acest tip de grăsime (denumită şi grăsime viscerală) este extrem de periculoasă este localizarea ei lângă vena porta, însărcinată cu fluxul sanguin din intestine către ficat. Grăsimea abdominală este direct legată de nivelul colesterolului total şi de rezistenţa la insulină. Asta înseamnă risc crescut pentru boli hepatice, hipertensiune arterială, accidente vasculare şi diabet.
Grăsimea abdominală are impact direct asupra sistemului imunitar şi asupra activităţii hormonale.
Până la apariţia noului studiu, bărbaţii cu talia peste 102 cm şi femeile cu talia peste 80 cm erau persoane considerate supraponderale, indiferent de indicele de masa corporală.
Noile recomandări ale specialiştilor sunt:
Toate ghidurile recomandă asocierea dintre dietă şi activitate fizică drept principalul element pentru reducerea grăsimii abdominale şi, implicit, remodelarea circumferinţei taliei.
Schimbările în stilul de viaţă includ:
Renuţarea la bauturile carbogazoase, un consum sporit de apă, ceai sau cafea neîndulcite pot, de asemenea, contribui la remodelarea dimensiunilor taliei.