La 41 de ani, Katie Holmes nu-şi arată deloc vârsta, ba chiar este neschimbată şi pare că a rămas adolescenta din serialul Dawson’s Creek, Joey Potter. Cu siguranţă, actriţa ne-a demonstrat că vârsta este doar un număr, chiar dacă odată cu trecerea anilor ridurile şi liniile fine îşi fac apariţia în jurul ochilor sau chiar în zona gâtului. Probabil vă întrebaţi ce face pentru a-şi menţine frumuseţea. Pentru că suntem la fel de curioase ca voi, am descoperit că actriţa a rămas fidelă ani de zile unei creme hidratante anti-aging.
În 2014, în interviurile acordate publicaţiilor Into The Gloss şi Vogue UK, Katie Holmes a mărturisit că din rutina ei de îngrijire a tenului nu lipseşte crema de faţă hidratantă Olay Active Hydrating Cream Face Moisturizer. Bineînţeles, meritele nu se îndreaptă spre un singur produs. Actriţa are grijă de corpul ei şi nu uită niciodată să-şi aplice crema cu factor de protecţie, iar aspectul tânăr al pielii se datorează şi exerciţiilor pe care le face şi faptului că se hidratează.
În privinţa cremei, Katie Holmes a povestit că produsul se folosea în familia ei de ani de zile, aşadar i s-a potrivit perfect. Este o cremă intens hidratantă care nu lasă tenul gras, nu are parfum, iar asta o face ideală pentru pielea sensibilă. În plus, promite o hidratare intensă de 48 de ore, ceea ce ajută în lupta deteriorării tenului şi a îmbătrânirii premature cauzată de deshidratată.