Iată cele mai întâlnite cinci probleme dentare, precum şi cauzele pentru care ele apar. În plus, dr. Anca Oltean medic primar ortodonţie şi estetică dento-facială prezintă şi metode de tratament.
Caria dentară este cea mai des întâlnită problemă cauzatoare de durere, afectându-i pe aproape toţi românii. Printre cauzele apariţiei dentare se numără: nerespectarea igienei orale, consumul crescut de alimente bogate în zahăr, fumatul, stresul şi nu numai. Specialiştii ne sfătuiesc să tratăm în stadii cât mai incipiente placa dentară, pentru a nu creşte riscul de carii şi deteriorări grave ale structurii dintelui, care se pot manifesta prin dureri intense, iar tratamentul se poate dovedi un proces destul de complicat şi costisitor.
Înghesuirile dentare sunt, practic, dinţii nealiniaţi din cauză că sunt fie prea mari, fie oasele maxilare prea mici. Specialiştii atrag atenţia că este o problemă des întâlnită, care nu are voie să fie ignorată din mai multe motive: ”În primul rând, dinţii înghesuiţi se pot fractura uşor şi, din cauză că pot reţine particule de mâncare, pot genera carii dentare şi probleme gingivale. În al doilea rând, persoanele cu astfel de probleme pot întâmpina dificultăţi la masticaţie, înghiţire sau chiar vorbire. Şi în al treilea rând, observăm că influenţează negativ estetica dentară sau facială şi asta poate duce, bineînţeles, la scăderea respectului de sine. Mai există, în plus, pericolul traumatismelor la dinţii frontali superiori, întâlnit în mod special la copii, care poate fi deosebit de grav şi dificil de restaurat”, avertizează dr. Anca Oltean, medic primar ortodonţie şi estetică dento-facială. O astfel de anomalie dentară se corectează printr-un tratament ortodontic, care va îmbunătăţi atât funcţiile, cât şi aspectul dinţilor şi al feţei, în general.
Placa bacteriană este o ”locuinţă” pentru bacterii, care acţionează asupra zaharurilor din alimente şi formează acizi care atacă smalţul. Consecinţele pot fi respiraţia urât mirositoare, apariţia cariilor dentare sau a inflamaţiei la nivelul gingiilor. Tartrul se poate forma dacă placa bacteriană nu este îndepărtată de pe suprafaţa dinţilor, iar singurul care îl poate îndepărta este medicul prin folosirea unor instrumente moderne, care să nu traumatizeze gingia.
Gingivita şi parodontoza atacă gingia şi produce inflamaţie la nivelul ei. Statistic, reprezintă principala cauză de pierdere a dinţilor. Ea apare din cauza lipsei igienei dentare sau a periajului incorect. Pe lângă igiena defectuoasă, mai pot contribui la avansarea bolii şi: fumatul, accidentele în urma cărora dinţii sunt traumatizaţi, cariile, stresul, sarcina, precum şi diferitele afecţiuni ca diabetul, leucemia sau anemia. Se manifestă prin dureri, sensibilitate, mobilitate a dinţilor, sângerări dentare, care afectează structura de susţinere a dintelui. În funcţie de stadiul bolii paradontale, dr. Anca Oltean recomandă: ”detartrajul cu instrumentar stomatologic sau cu un dispozitiv cu ultrasunete, netezirea radiculară, tratamente medicamentoase, chiuretajul subgingival sau apa de gură cu antibiotic care ajută la reducerea inflamaţiei. Dacă totuşi vorbim despre o parodontoză avansată, se poate ajunge şi la un tratament chirurgical. Noi ne dorim însă să preîntâmpinăm astfel de situaţii”.
Bruxismul apare pe timp de zi sau de noapte prin scrâşnirea, frecarea sau încleştarea dinţilor. Sunt obiceiuri care pot duce, treptat, la apariţia sensibilităţii dentare, a durerilor de cap, faciale sau maxilare, tulburări de somn şi, în unele cazuri, chiar la deteriorarea dinţilor sau a maxilarului. După examinare, medicul ortodont poate recomanda folosirea unei gutiere – este un dispozitiv confortabil, de plastic, transparent, care se mulează perfect pe dinţi şi care împiedică lezarea lor prin scrâşnire, iar în cazul în care smalţul dinţilor este afectat, poate fi necesară coroana dentară.
Cele mai multe persoane amână să meargă la medicul dentist pentru că durerea nu şi-a făcut încă simţită prezenţa. Cu toate acestea, ignorarea problemelor nu este soluţia, iar odată ce sensibilitatea dentară şi durerea de dinţi apar, există posibilitatea unor afecţiuni avansate. Ele pot fi prevenite prin efectuarea unor controale regulate de două ori pe an.