Dacă sunteţi pasionaţi de emisiunile TV culinare, cu siguranţă aţi auzit de „puturosul” durian, un fruct exotic care creşte în special în Asia de Sud-Est (Indonezia, Thailanda, Malaezia), numit şi „regele fructelor”.
În ciuda mirosului său respingător, cei care l-au gustat spun că este foarte bun, dar şi foarte sănătos.
Fructul se distinge prin coaja ţepoasă de culoare verde, pulpa poate fi galbenă, albă, roşie sau chiar verde, iar seminţele sunt foarte mari.
Pulpa unui fruct durian ajuns la maturitate cântăreşte aproximativ o jumătate de kilogram, având o lungime de 30 de centimetri şi diametrul de 15 centimetri.
Opiniile privind mirosul acestui fruct sunt împărţite: unii spun că este un miros acceptabil, alţii spun că este pur şi simplu greţos. Mirosul a fost descris ca o combinaţie de sulf, canalizare, miere, ceapă mucegăită şi caramel – toate la un loc.
Un studiu a arătat că fructul durian conţine nu mai puţin de 44 de compuşi activi, dintre care unii îi conferă un miros respingător de sconcs sau de ouă clocite.
Acest fruct este chiar interzis în anumite hoteluri sau locuri publice din Asia de Sud-Est, din cauza mirosului puternic.
Deşi poate fi mâncat ca atare, fructul durian poate fi integrat şi în diverse reţete savuroase sau chiar şi în deserturi. Pulpa şi seminţele sunt comestibile, cu menţiunea că seminţele trebuie mai întâi gătite.
Gustul fructului este o combinaţie de brânză, migdale, usturoi şi caramel – cam ciudată combinaţie –, dar cei care l-au încercat spun că ar mai repeta experienţa.
Se poate face suc, supă sau chiar îngheţată din pulpa de durian, iar seminţele pot fi consumate coapte sau fierte.
Fructul durian este însă întrebuinţat şi în scopuri terapeutice, deoarece s-a demonstrat că este unul dintre fructele cu cel mai ridicat conţinut de substanţe nutritive. În 250 de grame de pulpă de durian se regăsesc:
De asemenea, fructul durian este bogat în antocianine, carotenoizi, polifenoli şi flavonoide, antioxidanţi puternici care protejează organismul de efectele radicalilor liberi.
În medicina tradiţională asiatică, fructul durian este folosit de sute de ani pentru ameliorarea anumitor probleme de sănătate, precum febra, icterul sau afecţiunile pielii. Dar să vedem ce spun studiile despre efectele benefice ale acestui fruct exotic.
Ar putea reduce riscul de cancer – datorită antioxidanţilor conţinuţi, fructul durian poate preveni stresul oxidativ cauzat de radicalii liberi şi, astfel, ar putea stopa dezvoltarea sau proliferarea celulelor tumorale
Ar putea preveni bolile de inimă – mulţumită mineralelor şi vitaminelor conţinute, fructul durian are capacitatea de a reduce nivelul de colesterol „rău” din sânge, prevenind astfel ateroscleroza, un factor de risc major în apariţia bolilor cardiovasculare
Ar putea avea efect antibacterian şi antifungic – din coaja de durian se obţine o pudră care ar putea avea proprietăţi împotriva bacteriilor şi fungilor
Reglează glicemia – deoarece are un indice glicemic redus, pulpa de durian este indicată şi bolnavilor de diabet, precum şi celor care vor să ţină sub control nivelul zahărului din sânge
Trebuie să reţinem însă că aceste beneficii, deşi sunt încurajatoare, au fost observate în urma testelor de laborator sau a cercetărilor pe şoareci, nu pe subiecţi umani. Prin urmare, sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma fără echivoc aceste presupuse beneficii ale fructului durian.