Dependenţa, o adevărată boală: cum o tratăm şi cum ne poate ajuta terapia Yageriană

Adicţia sau dependenţa, aşa cum este mult mai cunoscută în limbajul comun, este definită de o gândire obsesivă şi o nevoie compulsivă de droguri, alcool, alimente, sex sau alt tip de comportament, în ciuda consecinţelor negative rezultate.

 

Potrivit hipnoterapeutului Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, dependenţa include dezvoltarea toleranţei combinate cu simptomele de sevraj. În plus faţă de toleranţă, un dependent va experimenta pofte fizice intense şi o obsesie emoţională de a-şi lua “drogul” indiferent de consecinţe. Dependenţa se dezvoltă de-a lungul timpului şi, de obicei, începe cu un abuz.

 

“Pentru a atenua durerea emoţională sau fizică, o persoană ar putea experimenta diverse substanţe sau comportamente de apărare. În mod alternativ, poate folosi droguri, tutun sau alcool într-un cadru social şi poate decide să le încerce din nou doar pentru a se distra. Scutită de sentimentele de disconfort, poate continua să consume a doua oară, a treia oară şi aşa mai departe. În curând, persoana ajunge să consume pentru a menţine efectele dorite ale euforiei şi pentru a scăpa de durerea interioară sau realitatea tulburătoare. Problemele originale sunt lăsate astfel nesupravegheate şi / sau nerezolvate. Dacă persoana nu a avut probleme la începutul consumului, acum au fost create probleme ca urmare a utilizării. Încercările constante de a satisface poftele organismului de droguri sau alcool devin noua realitate a persoanei. Timpul şi eforturile alocate pentru consum devin vitale în viaţa individului.  După ce dependentul este complet înrădăcinat în ciclul dependenţei, apar consecinţele asupra sănătăţii, financiare, sociale şi emoţionale”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

 

Specialistul afirmă că dependenţele cele mai frecvent întâlnite la oameni sunt: la nivel de substanţe (alcoolul, nicotina, drogurile, zahărul, medicamentele), la nivel de comportament (dependenţe în context de comportament alimentar: anorexie, bulimie, dependenţa de jocurile de noroc, dependenţele afectiv-sexuale – de sex sau de iubire, dependenţa de muncă – „workaholism”, dependenţa de putere şi control asupra celorlalţi, inclusiv prin violenţă şi agresivitate, dependenţele de realitatea virtuală, computer si internet (reţele de socializare, jocuri online, pornografie), dependenţa de religie şi misticism, de practici spirituale şi ritualuri, dependeţa de sporturi, exerciţii, asociată cu dopajul. În cazul femeilor, poate apărea o dependenţa faţă de un standard de frumuseţe. 

La nivel mondial, dependenţa este definită ca o boală de majoritatea asociaţiilor medicale. Ca şi diabetul, cancerul şi bolile de inimă, dependenţa este cauzată de o combinaţie de factori comportamentali, de mediu şi biologici. Factorii de risc genetic reprezintă aproximativ jumătate din probabilitatea ca un individ să dezvolte dependenţă. “Dependenţa implică schimbări în funcţionarea creierului şi a corpului. Aceste modificări pot fi determinate de utilizarea substanţelor de risc sau pot exista în prealabil. Consecinţele dependenţei netratate includ adesea alte tulburări de sănătate fizică şi psihică care necesită îngrijiri medicale. Dacă este lăsată netratată în timp, dependenţa devine mai severă, dezactivând şi periclitând viaţa”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Adicţia (de orice fel) are de puţine ori o explicaţie evidentă, deoarece se ascunde într-o parte a minţii, o parte inconştientă, care controlează activ lucrurile, provocând experienţa sau comportamentul nedorit. Această parte a minţii s-a format în timpul experienţelor de viaţă (condiţionare), astfel că cea mai eficientă cale de a o rezolva problema este recondiţionarea.

 

“La un moment dat în viaţa ta ai învăţat să mergi, să vorbeşti, ai deprins aptitudini complexe. De fiecare dată când ai învăţat ceva nou, în mintea ta a avut loc o schimbare. Ceva a fost adăugat, care nu era acolo înainte, o „parte” nouă a minţii tale s-a dezvoltat. Astfel de „părţi” s-au format şi continuă să existe în subconştientul tău, şi este posibil să îţi controleze comportamentul fără ca tu să fii măcar conştient de acest lucru. Fumătorii aprind ţigara fără să se gândească la asta, multe alte comportamente obsesive sunt comune, unele dintre ele funcţionale, dar unele dintre ele disfuncţionale. Multitudinea de părţi mentale care apar de-a lungul vieţii funcţionează de obicei în armonie una cu alta, având un scop şi o direcţie comune. Uneori, una sau mai multe părţi pot acţiona independent şi pot provoca anumite disfuncţionalităţi, ceea ce duce la dorinţa de a schimba ceva; totuşi, aceste situaţii sunt rare, şi cooperarea pare să fie regula. Acest fapt sugerează că trebuie să existe un fel de comunicare între părţile care alcătuiesc subconştientul”, explică Eugen Popa.

Pe acestă terorie se bazează Terapia Yageriană (tehnică gândită şi creată de Edwin K. Yager, Ph.D., profesor de psihiatrie practică la Facultatea de Medicină a Universităţii California din San Diego), una dintre cele mai eficiente şi uşor de realizat tehnici care poate fi folosită pentru a descoperi ce anume generează dizarmonia, problema care declanşează adicţia.

 

Terapia Yageriană recunoaşte ca ipostaze ale psihicului trei entităţi: conştientul, subconştientul şi extra-conştientul. Terapia se axează pe faptul că subconştientul este constituit  dintr-o multitudine de părţi condiţionate, ce au apărut în urma experienţelor de viaţă.

 

Extra-conştientul este considerat a fi o entitate de inteligenţă superioară pe care o posedă orice fiinţă umană. Acesta are rolul de a armoniza şi a unifica părţile aflate în subconştient. În Terapia Yageriană extra-conştientul comunică cu subconştientul identificând acele părţi care sunt în dezacord cu dorinţele conştiente ale clientului şi îi modifică într-un mod negativ comportamentul. Această parte a minţii poartă denumirea de Centrum, denumire aleasă pentru că este una neutră, care nu încalcă sau lezează credinţele spirituale sau religioase ale omului putând astfel să fie folosită de oricine, în orice condiţii.

 

Terapia Yageriană este o metodă recunoscută ca fiind extrem de simplă, dar nicidecum simplistă, extrem de eficientă, o metodă care se bazează pe valorile profund umane pe care fiecare dintre noi le are undeva în interiorul său. Acestă metodă este definită perfect în trei cuvinte: simplă, eficientă, profundă.