Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de un sistem imunitar sănătos. Evident că imunitatea nu se clădeşte peste noapte, ci este un proces complex şi elaborat, însă e bine să ştim de ce nutrienţi avem nevoie pentru a avea un sistem de apărare puternic. O analiză amplă a mai multor studii condusă de un cercetător de la Institutul Linus Pauling, Universitatea Oregon, Departamentul de Biochimie şi Biofizică, spune lucrurilor pe nume şi indică acei nutrienţi necesari funcţionării optime a sistemului nostru imunitar!
Sistemul nostru imunitar atât de complex are nevoie de mai multe tipuri de micronutrienţi: de la vitaminele A, D, C, E, B6 şi B12, la folat, zinc, fier, cupru şi seleniu, toate acestea jucând un rol vital în fiecare stadiu al răspunsului sistemului imunitar. Dozele adecvate sunt esenţiale pentru a asigura funcţionarea optima a barierelor fizice şi a celulelor sistemului imunitar. Şi, totuşi, este posibil ca unii dintre noi să ia zilnic doze de micronutrienţi necesari sistemului imunitar mai mari decât cele recomandate. Sau, anumite categorii de oameni sau tipuri de populaţie au o dietă inadecvată, privând organismul de aceşti micronutrienţi, iar în anumite situaţii în care sistemul imunitar este solicitat ( infecţii, stres, poluare) şi nu are rezerve de astfel de micronutrienţi. Dacă există deficienţe de anumiţi micronutrienţi, chiar deficienţe minore, este posibil ca sistemul imunitar să aibă de suferit. Deşi există date contradictorii, dovezile existente indică faptul că suplimentarea cu multipli micronutrienţi care au rol de sprijin pentru sistemul imunitar poate modula imunitatea şi reduce riscul infecţiilor.
Micronutrienţii pentru care există cele mai puternice dovezi ştiinţifice că ar sprijini imunitatea sunt vitaminele C şi D şi zincul. Sunt necesare, însă, nişte studii bine gândite care să afle dozajele optime în diferite categorii de poulaţie, dozaje care să aibă beneficile optime pentru lupta împotriva infecţiilor.
Din momentul naşterii, organismul nostru este bombardat cu patogeni al căror unic scop este să trăiască şi să se reproducă într-un mediu cald, umed, plin cu nutrienţi. Nu toate microorganismele sunt nocive. Există şi microbiota care are o relaţie simbiotică cu tractul gastrointestinal. Însă mulţi patogeni supravieţuisesc şi se multiplică folosind mecansime specializate care le permit să se infiltreze în corp, să găsească nişe nutriţionale compatibile unde să se poată reproduce, apoi să iasă şi să se poată răspândi către o nouă gazdă. Aceste procese generează simptomele clinice ale bolii.
Pentru a combate microorganismele patogene, sistemul imunitar de apărare uman – atât de complex – cuprinde bariere fizice şi biochimice, celule imune şi anticorpi ce vizează în mod specific patogenul. Tot sistemul imunitar este cel care repară “stricăciunile” făcute în corp de factorii externi nocivi, precum poluanţi, toxinele alimentare (carotoxinele din morcovi, persinele din avocado, glicoalcaloizii din cartofi sau lectinele din fasole). Pe scurt, atacurile violente iniţiale ale patogenilor sau deteriorările făcute de corpurile străine sunt contraatacate de sistemul imunitar. Barierele fizice precum pielea, părul sau membranele mucoaselor ajută la prevenirea intrării patogenilor în corp. Dacă acestea sunt nu pot împiedica intrarea patogenului în organism, un mecanism biochimic identifică rapid orice moleculă care nu aparţine organismului distrugând şi eliminând ameninţarea prin celulele imune miriade ( leucocitele precum neutrofilele, celulele NK- natural killer sau macrofage) şi citokine (implicate în semnalizarea celulară, apoi repară orice deteriorare provocată de patogen.
Agenţi agresivi specifici – precum patogenii sau ţesuturile străine – pot activa funcţii adaptive imune care utilizează celule de tip T şi B. Acestea recunosc antigenul specific din microorganismul invadator şi formează anticorpi împotriva lui, fapt ce fie permite identificarea acestuia pentru a fi atacat de alte celule imune, fie neutralizează direct patogenul.
Fiecare stadiu al răspunsului sistemului nostru de apărare se bazează pe anumiţi micronutrienţi. Dacă este să ne gândim istoric, importanţa micronutrienţilor în
Această analiză complexă oferă o prezentare a mecanismelor cunoscute ale micronutrienţilor fundamentali pentru funcţionarea sistemului imunitar şi subliniază efectele unei diete inadecvate în cazul riscului unei infecţii. Suplimentarea alimentaţiei cu micronutrienţi poate avea effect benefic în astfel de cazuri pentru a se reduce riscul.
Vitaminele A, D, C şi E au rolul de a menţine integritatea funcţională şi structurală a celulelor mucoaselor în barierele de apărare a organismului ( piele, tract respirator).
Vitamina A
Ajută la sănătatea ţesuturilor epiteliale, este importantă pentru răspunsul sistemului imunitar de la nivelul intestinului, ajută la sănătatea barierei intestinului, carotenoidele au proprietăţi imunoregulatoare incluzând reducerea efectelor toxice ale ROS ( specii reactive la oxigen) şi reglarea fluidităţii membrane celulare.
Vitamina D
Calcitriolul (o formă a vitaminei D) reglează proteinele antimicrobiene responsabile pentru modificarea compoziţiei microbiotei intestinale într-una sănătoasă şi sprijină bariera de apărare a intestinelor, protejează plămânii de infecţie, menţine funcţia barierei epiteliale a rinichilor.
Vitamina C
Ajută sinteza de colagen şi protejează membranele celulare de deteriorarea produsă de radicalii liberi, sprijinind astfel integritatea barierei epiteliale, îmbunătăţeşte diferenţierea cheratinocitelor şi sinteza lipidelor, precum şi proliferarea şi migrarea fibroblastelor.
Vitamina E
Protejează membranele celulare de deteriorarea cauzată de radicalii liberi şi protejează barierele de apărare epiteliale.
Majoritatea dintre noi ştim ce înseamnă DZR – doza zilnică recomandată pentru toţi micronutrienţii, adică doza medie medie necesară pentru a evita deficienţe. Aceste recomandări sunt pentru populaţia sănătoasă. Pe cât sunt de folositoare aceste valori de referinţă pentru aceia care îşi plănuiesc doza zilnică de micronutrienţi, pe atât de puţine sunt datele care să spună care sunt dozele eficiente pentru a întări sistemul imunitar şi rezistenţa la infecţii. Valorile, în anumite cazuri, pot fi mult mai mari decât DZR.
În cazul vitaminei C, DZR este între 40 şi 110 mg. Totuşi, în profilaxia infecţiilor este nevoie de 100-200 mg/zi. Un studiu din 1973 spune că atunci când vorbim de tratamentul infecţiilor este nevoie de o doză chiar mai mare, undeva la 6g/zi pentru a compensa răspunsul inflamator crescut şi nevoia metabolică.
La persoanele în vârstă, un studiu din 1997 arată că folosirea unor doze mari de vitamina E, poate ajuta regenerarea celulelor T ( cu rol important în sistemul imunitar), dar poate creşte şi eficienţa vaccinurilor ( care scade odată cu înaintarea în vârstă). Un studiu publicat în 2004 în Journal of the American Medical Association a arătat că suplimentarea pentru un an de zile cu 200 de unităţi de alfa-tocoferol ( o formă de vitamina E) a scăzut semnificativ riscul de a contracta infecţii ale tractului respirator superior.
În ceea ce priveşte vitamina B6, suplimentarea dietei femeilor tinere cu 2,1 mg/zi ( mai mare decât DZR de 1,3 mg/zi) timp de o săptămână a crescut proliferarea limfocitelor, a arătat un studiu din 2002.
Mai mult, o cercetare din 2015 care s-a focusat pe beneficiile seleniului împotriva infecţiilor virale sugerează că, la adulţi, suplimentarea cu seleniu de până la 200 μg/zi ( mai mult decât DZR 55 μg/zi) poate fi folosită ca o terapie adjuvantă sigură în infecţiile virale ( HIV sau virus gripal), în co-infectări de HIV şi tuberculoză sau în sprijinul celor care fac chimioterapie, fitness sau îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Pe de altă parte, mai multe cercetări au ajuns la concluzia că DZR a vitaminei D nu este îndeajuns pentru a fi eficientă în îmbunătăţirea funcţionării sistemului imunitar.