Dr. Livia Mihaela Zamfir, medic de familie: „Eu fac cât de bine pot, ce ţine de mine, în condiţiile date. Mai mult nu mi se poate cere”

Mai mult decât oricând, în această perioadă, o relaţie corectă şi eficientă cu medicul de familie este esenţială. Ca majoritatea specialităţilor medicale, şi medicina de familie este copleşită de impactul actualei epidemii.

Am discutat pe larg cu dr. Livia Mihaela Zamfir despre cum trebuie să decurgă un dialog al pacientului cu medicul de familie, ce recomandări generale se fac şi ce ar trebui să reevaluăm post-epidemie în relaţia societate-sistem sanitar. 
 

Când să luăm legătura cu medicul de familie: simptome specifice COVID-19

CSÎD: Recomandările generale spun că pacienţii trebuie să contacteze telefonic medicul de familie, la primele simptome COVID-19. Cum şi când ne adresăm medicului de familie? Ce înseamnă primele simptome care să ne îngrijoreze?

Recomandări

Terra, în pragul primului milion de pacienţi cu coronavirus

72 de cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan în izolare, după depistarea…

Dr. Livia Mihaela Zamfir: Îngrijorarea ţine de fiecare. Ipohondrii există, dar nici nu trebuie să lăsăm garda jos. Sunăm la cabinet, dacă/ când apar simptomele deja public descrise.

În principiu, ne îngrijorăm când apare febra mare, care nu cedează uşor, astenia marcată, durerile de cap sau musculare, durerile în gât, asocierea de simptome în mod mai puţin specific, de exemplu tuse şi greaţă sau oricare dintre cele de mai sus, asociate cu pierderea mirosului sau a gustului.

CSÎD: Ar fi indicat să facem o listă de lucruri de comunicat/întrebat? Ce date ar trebui să conţină?

Dr. Livia Mihaela Zamfir: Lista ar fi minunată, pe hârtie sau în minte. Pacienţii sistematizaţi sunt o comoară la cabinetul medicului. Se poate spune că „scuipă diagnosticul”!  Şi, în plus, îţi trezesc recunoştinţa pentru că îţi economisesc timpul şi energia.  Desigur, cei dezlânaţi sunt o pacoste. Şi, din nebuloasa minţii lor tu trebuie să extragi esenţa, uneori cu eforturi eroice. Nu glumesc. Datele necesare sunt cele logice. Când a început, cum a început, în ce context? Cum a evoluat, dacă pacientul a făcut ceva, dacă ceea ce a făcut a avut vreun efect – bun sau nedorit. Trebuie să aflăm care este situaţia în prezent.

CSÎD: Cât ar trebui să dureze acest dialog pentru a comunica eficient şi a nu aglomera inutil programul medicului?

Dr. Livia Mihaela Zamfir: Dialogul ar trebui să dureze între minim 2-3 min şi maxim 5-6. Pentru cei pe care noi îi numim bradilalici, bradipsihici şi hipoacuzici- adică cei care vorbesc rar, îşi încheagă greu ideile, gândesc lent şi nu aud bine discuţia se prelungeşte până la 8-10 minute.                                

CSÎD: De ce nu ne prezentăm singuri la Urgenţă?

Dr. Livia Mihaela Zamfir:  Nu ne prezentăm singuri la Urgenţă deoarece, în caz de testare pozitivă putem fi acuzaţi de zădărnicirea combaterii bolilor.         

Răspunsul la tratament este mai bun dacă se începe mai devreme

CSÎD: Ce înseamnă simptome uşoare şi medii?

Dr. Livia Mihaela Zamfir : Simptome sunt, cum ziceam, febră, tuse, fatigabilitate. Am putea adăuga diareea, deşi e mai rar descrisă, rinoreea, tot rar. Pe oricare dintre ele , în funcţie de intensitate, o putem cataloga drept uşoară, medie sau severă.

Dacă apare şi dispneea, numita dificultate de a respira, senzaţia că nu ajunge aerul, adică de sufocare – nu mai putem vorbi de simptome uşoare sau medii, ci severe, în drum spre critice. Dar poate fi târziu, căci răspunsul la tratament este mult mai bun dacă se începe devreme. Febra uşoară ar fi până în 38, medie spre 39 şi înaltă peste 39.
Tusea rară, nesupărătoare este uşoară. Când devine mai frecventă şi supărătoare, este medie. Iar când accesele sunt lungi şi foarte frecvente devine gravă şi chinuitoare.    

CSÎD: Dacă situaţia o cere şi trebuie să ne prezentăm la cabinet, în ce condiţii trebuie să o facem? Ce reguli trebuie să urmăm?

Dr. Livia Mihaela Zamfir: Dacă este musai, la policlinică se vine protejat, măcar cu mască chirurgicală de unică folosinţă şi mânuşi de latex. Bine ar fi şi cu ochelari de protecţie. Neapărat şi cu gel dezinfectant la purtător. Şi se păstrează distanţa recomandată, fată de alţi pacienţi.

CSÎD: Ce pacienţi cronici sunt nevoiţi să încalce izolarea socială şi să vină la cabinet? Cum pot fi ajutaţi de apropiaţi?

Dr. Livia Mihaela Zamfir: Cronicii nevoiţi să vină la cabinet sunt doar cei care nu au abilităţi de utilizare a computerului sau nu au computer ori imprimantă pentru printarea reţetelor, cei care au nevoie urgent şi de trimiteri, nu doar de reţetă şi care nu au aparţinători care să vină pentru documentele respective, cei care au nevoie de consult clinic.
Pot fi ajutaţi de apropiaţi prin preluarea şi tipărirea reţetelor trimise pe email, de exemplu, sau prin drumul la policlinică pe care să îl facă pentru ei.

CSÎD: Aţi avut pacienţi suspecţi de COVID 19? Cum au reacţionat/respectat recomandările?

Dr. Livia Mihaela Zamfir: Până acum, nu am avut pacienţi cu înaltă suspiciune de Covid 19. Am avut situaţii de oarecare suspiciune. Oamenii nu păreau convinşi să acţioneze în sensul recomandărilor, erau ezitanţi, dornici să mai amâne.

Ne lipseşte antrenamentul, de ambele părţi – medic şi pacient

CSÎD: Cum facem diferenţa între COVID 19 şi o gripă mai severă? Dar faţă de alergii (am intrat deja în plin sezon)?

Dr. Livia Mihaela Zamfir:  Diferenţa între gripă şi Covid 19 o faci prin teste. Dintre alergii, astmul este cel care poate avea similitudini cu Covid 19, în privinţa dispneei. Diferenţa ar fi că în astm avem un istoric şi un răspuns bun la bronhodilatatoarele folosite de obicei. În Covid 19 nu avem istoric şi nici răspuns la antiastmatice. La fel, rinita alergică răspunde la antialergice, Covid 19- nu.

CSÎD: Ce ar trebui reevaluat în medicină, în general, şi în medicina de familie, în special, după această perioadă de încercare?

Dr. Livia Mihaela Zamfir: Multe ar trebui reevaluate în medicină: de la construcţii de spitale, dotări, modernizări, consumabile, până la statut social şi salarii. Ştiu pe cineva care oricând îl întrebi „Ce faci?”, răspunde „Mă antrenez.” Odată am continuat dialogul: „Pentru ce?”, zic. ” Pentru orice.”, aud răspunsul. Asta cred că lipseşte: antrenamentul, de ambele părţi.

Ce faci tu medic? Mă antrenez: citesc noutăţi, fac gărzi, rezist presiunilor, uneori chiar lipsurilor, imaginez soluţii, inventez, improvizez când e nevoie, comunic, învăţ de la cei mari, îi inspir pe cei mici, îmi construiesc demnitatea profesională.

Şi ce faci tu, Stat? Mă antrenez: construiesc, dotez, creez condiţii, exersez variante, o aleg pe cea bună, stimulez oameni, îi apreciez, îi motivez, îi plătesc, îi degrevez de birocraţie, îi aleg pe cei mai buni. Şi îi fac lideri. Am viziune. Şi rezultate! Sunt puternic, pentru că m-am antrenat!

Păi aşa să faci, Statule, ca să nu ajungi, ca acum, să te căciuleşti la cei pe care i-ai hulit, obidit şi împilat zeci de ani de zile. Puţin ţi-a păsat de Sănătate, Statule şi acum te vaiţi şi te jeleşti că eşti la ananghie şi te milogeşti de medici şi de asistente să nu te lase la greu! Păi deh, Statule, ce ţie nu-ti place, altuia nu-i face, zice un înţelept proverb românesc.

E dezolant când oamenii persită în complicitatea neajunsurilor

În medicina de familie, lucrurile nu sunt mult altfel, căci e tot medicină. Şi reevaluarea ar începe tot de la dotare şi condiţii de lucru şi s- ar încheia tot cu demnitate profesională şi salarii. Probabil că debirocratizarea ar fi chiar mai importantă, căci este mai apăsătoare şi ar lăsa mai mult timp şi loc pentru pacienţi. Dar oamenii s-au obişnuit aşa, de ambele părţi. Iar asta e, de fapt, dezolant, se complac în complicitatea neajunsurilor. Pacienţii nu pot cere prea mult (timp, răbdare, profesionalism) căci statul nu acordă cine ştie ce -finanţare pentru spatii, dotare şi venituri, un bun raport între drepturi şi îndatoriri, lipsa hărţuirii. Şi, pe urmă, nici ei nu sunt dispuşi să ofere rezonabil – adică o atitudine corectă.

Aşa stând lucrurile, poţi deveni împăcat dacă adopţi un principiu de genul: „Eu fac cât de bine pot, ce ţine de mine, în condiţiile date. Mai mult nu mi se poate cere şi, dacă cineva e nemulţumit, n-are decât! Şi îl poftesc cot la cot cu mine, să se descurce mai bine!”

Nu e genul de filozofie din care să erupă performanţa, dar, dacă mă gândesc bine la prototipul pacientului român, nici nu m-aş căi eu prea tare, căci sistemul nu e chiar atât de bine organizat, încât să-i ofere lui înalta performanţă pe pâine şi pe toate drumurile.

Cum resimţiţi ca persoană, dar şi ca membru al comunităţii medicale, aceste vremuri?

Dr. Livia Mihaela Zamfir: Ca om, resimt această perioadă printr-un un dor nesfârşit de copacii înfloriţi şi de iarba verde. Totuşi, eu am o curte, nu prea mare, dar plină de flori şi un petec de cer deasupra ei, astfel că mă pot considera privilegiată. Îmi cumpărasem nişte voaluri naturale minunate, prin ianuarie şi nu mă gândeam decât la cele mai vaporoase rochii pe care să mi le fac, la vară… Nu fac nimic şi nici nu regret vreun pic. Plănuisem concedii mari, în zări depărtate, dar acum voi fi cel mai fericit om dacă ajungem câteva zile în casa bunicilor de la munte. Voi fi cel mai fericit om şi numai dacă rămânem toţi zdraveni şi sănătoşi.                                           

Ca membru al comunităţii medicale am să vă spun un secret, aproape nu îndrăznesc să afirm asta: în ţărişoara noastră, aşa cum e ea, s-au luat măsuri bune, cel puţin până acum. Cât s-a putut de bune. Că nu le-au respectat toţi… aşa e. Că n-au fost destule măşti şi combinezoane?  Nici la case mai mari n-au fost…                                                                          Sper să am aceleaşi constatări până la sfârşit şi să nu regret că am spus- o prea devreme!

Cum vom ieşi din această încercare?

Dr. Livia Mihaela Zamfir: La nivel de individ şi la nivel de sistem medical esenţială este adaptarea, în cea mai deplină formă a sa, de la imaginaţie şi creativitate, la mobilizare, flexibilitate, coordonare şi articulare. Cu tine însuţi şi cu cei din jur.