Pandemia COVID 19 a creat, din nefericire, contextul perfect pentru ştiri false, informaţii contradictorii şi indicaţii de tratamente ciudate sau chiar periculoase. Iată cele mai neobişnuite recomandări cu privire la tratarea bolii, de la ceaiul de usturoi până la uscătorul de păr folosit pentru îndepărtarea virusului din gât.
Mit: Beţi multă apă, nu lăsaţi niciodată gura şi gâtul uscate!
Adevăr: Hidratarea este importantă, dar nu alungă virusul din gât, aşa cum se crede. Şi nu, virusul nu poate fi distrus de sucurile gastrice din stomac.
Mit: Ceaiul de usturoi previne îmbolnăvirea cu COVID 19.
Adevăr: Ceaiul de usturoi are un gust extrem de neplăcut şi nu ajută. Usturoiul are proprietăţi anti-microbiene şi poate fi de ajutor în răceală şi gripă. Dar nu poate preveni şi nici vindeca COVID 19.
Mit: Te poţi testa singur acasă: dacă îţi poţi opri respiraţia timp de 10 secunde, fără să tuşeşti sau să te sufoci, nu ai coronavirus.
Adevăr: Boala afectează sistemul respirator, dar nu poţi detecta acest virus prin simpla oprire a respiraţiei.
Mit: Vaccinul bronhopneumococic protejează împotriva infecţiei cu noul coronavirus.
Adevăr: Pneumoniile pot fi cauzate de diferite categorii de virus sau bacterii. Dar pentru noul coronavirus nu s-a dezvoltat, încă, un vaccin.
Mit: Persoanele tinere şi copiii nu sunt afectaţi de COVID 19.
Adevăr: Şi copiii şi tineri pot fi afectaţi, dar fără a face forme grave. Cu toate acestea, s-au înregistrat decese şi în rândul lor, deşi foarte puţine. Copiii şi tinerii rămân, însă, purtători ai virusului şi îi pot contamina pe ceilalţi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a adresat, în mod special, tinerilor spunând: “nu sunteţi invincibili, iar acest virus vă poate trimite la spital sau chiar ucide!”
Mit: Coronavirusul este distrus de expunerea la soare.
Adevăr: Nu există nicio legătură între expunerea la soare şi coronavirus. În plus, temperaturile ridicate din Singapore nu au putut împiedica îmbolnăvirea a sute de persoane.
Mit: Virusul este distrus de temperaturile înalte. Folosiţi uscătorul de păr pentru a-l îndepărta din gât.
Adevăr: Uscătorul de păr şi consumul de băuturi fierbinţi nu fac altceva decât să irite mucoasa faringiană, cauzând leziuni grave. Niciunul din aceste remedii nu ajută în combaterea coronavirusului.
Mit: Gargara cu apă sărată ajută la îndepărtarea virusului din gât.
Adevăr: Soluţia salină este de ajutor doar pentru a ameliora simptomele de răceală şi gripă. În plus, dacă este înghiţită, apa cu sare poate crea un reflux gastroesofagian şi poate duce la vărsături repetate.
Mit. Antibioticele ajută în tratamentul COVID 19.
Adevăr: Antibioticele sunt folosite doar în tratarea pneumoniilor severe, asociate COVID 19. Boala este provocată de un virus, nu de o bacterie.
Mit: Ibuprofenul poate înrăutăţi simptomele COVID 19.
Adevăr: Nu se ştie care este sursa acestei informaţii care a părut oficială, la început. Dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clarificat, ulterior, că nu există date care să confirme aşa ceva. Oamenii care se aflau deja în tratament cu ibuprofen pentru alte simptome au fost sfătuiţi să nu renunţe la medicaţie.
Redacţia “Ce se întâmplă, Doctore?” vă recomandă să vă informaţi din sursele oficiale şi să ţineţi legătura cu medicul de familie pentru orice fel de simptome sau schemă de tratament.