Sărbătorile Pacale se desfăsoară la o săptămână distanţă pentru credincioşii catolici şi cei ortodocşi.
Toate confesiunile creştine, dar şi cei din alte religii au luat, în această perioadă, măsuri de siguranţă privind prevenirea infecţiei cu noul coronavirus.
Duminică, 12 aprilie, credincioşii catolici vor sărbători Paştele fără a participa la tradiţionala Liturghie şi fără a primi Lumina care se distribuie în mod obişnuit.
„Ne-am obişnuit să mergem şi să luăm lumină.
În acest an nu se poate. Nu există o conspiraţie sau o persecuţie împotriva creştinilor. Şi chiar de-ar fi aşa, noi vom trăi Învierea, chiar dacă nu o putem celebra ca de obicei. De Paşte SĂ RĂMÂNEM şi SĂ PRIMIM Lumina”, a scris, pe pagina sa de Facebook, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano Catolice Bucureşti, preotul Francisc Doboş.
„Rămânem în casele noastre nu de frică, ci din prudenţă, pentru a nu da sau a nu lua acest virus. Christos ne vrea vii, indiferent de confesiune”, a mai spus pr. Francisc Doboş.
Biserica Greco Catolică va celebra Paştele pe 19 aprilie, odată cu cel ortodox. Şi în cadrul acestei confesiuni s-au luat aceleaşi măsuri de precauţie, slujbele vor fi oficiate în biserici închise cetăţenilor, iar anul acesta, Paştile (pâine şi vin sfinţit) nu vor putea fi distribuite către credincioşi.
Noile îndrumări ale Sinodului Bisericii Ortodoxe Române stau tot sub semnul izolării în contextul epidemiei de coronavirus. După consultări cu Ministerul Afacerilor Interne, Biserica Ortodoxă Română stabileşte, astfel, anularea pelerinajului din Duminica Floriilor, iar ramurile de salcie sau finic, după binecuvântare, vor fi oferite doritorilor de către voluntarii din parohii echipaţi cu măşti şi mănuşi de protecţie.
Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate.
Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită, anul acesta, în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise.
În zilele de vineri şi sâmbătă, „Păştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mânuşi de protecţie.
Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţa socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).
Pentru credincioşii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mânuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul International Otopeni, care vor purta mască şi mânuşi de protecţie şi vor respecta distanta socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.
Voluntarii din parohii, purtând mască, mânuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare.
La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal „Hristos a înviat!” şi răspunsul „Adevărat a înviat!”, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.
Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere” se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni.
Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgenţă, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat. În caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege.