Andrada Tache, psiholog în Germania, ”Bărbaţii nemţi calcă, spală, merg la psihoterapie”

,,Nu vei vedea niciodată bărbaţi germani care fac copii şi lasă mamele să se ocupe de ei, pe principiul că ei ,,aduc bani în casă" spune Andrada Tache psiholog.
  • Publicat:
Andrada Tache, psiholog în Germania, ”Bărbaţii nemţi calcă, spală, merg la psihoterapie”
Andrada Tache, psiholog în Germania, ”Bărbaţii nemţi calcă, spală, merg la psihoterapie”, foto arhivă

Cum sunt cuplurile de nemţi, popor recunoscut pentru stricteţe dar şi pentru împărţirea sarcinilor şi a cheltuielilor la jumătate între femeie şi bărbat? Am stat de vorbă despre acest subiect cu Andrada Tache care are experienţa ca specialist în psihologie în România dar şi în Germania. Ea este şi mamă a două fetiţe pe care le creşte în Germania.


”Femeile nu sunt la fel ca bărbaţii şi asta e grozav, pentru că pot învăţa unii de la alţii, evoluând împreună, însă ele sunt indubitabil la fel de valoroase şi au fix aceleaşi nevoi (emoţionale, sexuale, de evoluţie profesională, financiară, de securitate, de stabilitate, de iubire etc), oricât de mult unele societăţi blocate psihologic în epoci preistorice, ca cea din România, ar încerca să le anuleze” îşi începe Andrada Tache discursul.

Drepturile, cheltuile şi atribuţiunile împărţite egal

Apropo de cupluri. Iată câteva păreri ale psihologului român despre cuplurile de nemţi unde se ştie clar că femeia şi bărbatul împart egal atribuţiile, cheltuielile şi au aceleaşi drepturi.
”Într-o familie de nemţi ambii parteneri ştiu ca un cuplu de dorit este cel în care există sentimente reale în fiecare zi şi în care partenerii fac o echipă minunată, prin care cresc amândoi. Ori acest lucru nu se poate face decât între oameni egali, oameni care rezonează, oameni care împărtăşesc multe valori şi un nivel de educaţie, printre multe alte lucruri” precizează Andrada Tache.

Calitatea – nu ţine de vârstă ci de cultură

De asemenea, nemţii sunt cunoscuţi pentru faptul că indiferent de vârstă preferă calitatea fie că vorbim despre mâncare, casă, maşini, haine. Germanii nu se opresc din a-şi trăi viaţa pentru că se împiedică de vârstă. Apropo de vârstă, se pare că şi relaţiile de iubire rezistă indiferent de situaţia materială. ”Aici, la volanul unei decapotabile de ultim model şi de multe sute de mii de euro vei vedea ÎNTOTDEAUNA un bătrân îmbrăcat ca la 20 de ani lângă bătrânica lui, îmbracată ca la 20 de ani ori vei vedea o bătrânica simpatică, profitând de lipsa limitei de viteză de pe autostrăzi. Ca să nu mai spun că nu vei auzi bancuri de prost gust despre femei la volan.” a completat Andrada Tache. De asemenea, psihologul a menţionat că bărbaţii nemţi maturi nu sunt cunoscuţi în lume pentru relaţii cu femei de vârsta nepoatelor lor.

Bărbatul german este independent – spală, calcă, are grijă de copii

În discuţia noastră despre cuplurile de nemţi am atins şi subiectul îngrijirii menajere. ”Nu vei vedea niciodată bărbaţi care se ridică de la masă şi nu strâng în urma lor, bărbaţi care nu gătesc, nu spală, nu calcă (că doar se hrănesc şi poartă şi ei haine, nu?) etc” a mai spus psihologul.  Am fost curioasă să aflu cum se împart sarcinile atunci când vine vorba despre copiii. ”Nu vei vedea niciodată bărbaţi care fac copii şi lasă mamele să se ocupe de ei, pe principiul că ei „aduc bani în casă”. Ei înţeleg că aşa cum ei câştigă bani, câştigă şi femeile, şi ca aşa cum femeile devin mame şi ei devin taţi şi au nevoie să îşi asume acest rol 24h/24 şi nu sporadic sau când au chef. Cum ar fi să fie şi mamele mame când au chef şi când consideră că au timp şi sunt suficient de odihnite?” a completat Andrada Tache.

Şi bărbaţii merg la psihoterapie

În asigurarea clasică de sănătate a nemţilor sunt incluse în mod gratuit şi 10 şedinţe de psihoterapie. Bărbaţii nemţi caută valori, caută autentic, îşi tratează traumele, complexele, neputinţele la psihoterapeut, vindecă acolo unde doare neîncercând să îşi compenseze sentimentul lipsei de valoare cu un partener-trofeu (bătrâni bogaţi în cazul fetelor sau fete-topmodel, mult mai tinere în cazul bărbaţilor).

În ce stil educaţi fetiţele?

În final, Andrada Tache are o întrebare pentru părinţii români? ”Voi cu ce gând vă creşteţi fetiţele? Pentru a îşi găsi sensul şi a îşi urma fericirea? Pentru a fi iubite şi apreciate? Sau pentru a pune şi a strânge masa dupa unii şi alţii, pentru a sta bibelou în vitrina unui colecţionar, pentru a sta lângă un bărbat care nu o respectă, orice ar fi?”

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult