STOP deceselor cauzate de astm!

Astăzi este Ziua Mondială a Astmului prin care se conştientizează importanţa acestei boli, dar şi care sunt soluţiile şi tratamentele ce îi pot ajuta pe astmatici.
  • Publicat:
STOP deceselor cauzate de astm!

Ziua Mondială a Astmului este marcată în întreaga lume în prima zi de marţi a lunii mai. Evenimentul, organizat de către Iniţiativa Globală pentru Astm (Global INitiative for Asthma – GINA), are ca obiective atragerea atenţiei asupra astmului, îmbunătăţirea calităţii îngrijirii persoanelor cu această afecţiune şi asigurarea tratamentului adecvat în fiecare etapă a afecţiunii. 

Sloganul din acest an este ”STOP deceselor cauzate de astm!”

În contextul pandemiei COVID-19, Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC) şi Societatea Română de Pneumologie (SRP) atrag atenţia asupra cum afectează această situaţie excepţională în care ne aflăm persoanele care suferă de astm.
”Este extrem de important ca pacienţii cu astm să evite în această perioadă complicaţiile şi să fie foarte responsabili în ceea ce priveşte tratamentul. Îi rog să nu îşi întrerupă terapia. Şi mă refer atât la medicaţia inhalatoare care cuprinde şi corticoizi inhalatori, cât şi la agenţii biologici. Întreruperea tratamentului duce frecvent la agravarea astmului, ceea ce poate pune în pericol viaţa pacientului. Conceptul de prevenire a complicaţiilor are acum o nouă dimensiune. Devine evident pentru tot mai multă lume ce înseamnă terapie intensivă şi ventilaţie asistată.” spune prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
“Este esenţial ca pacientul astmatic să respecte tratamentul întocmai cu indicaţiile medicului de specialitate, în conformitate cu faza bolii. Aceasta este singura cale de a evita exacerbările şi de a obţine controlul bolii. Astmul beneficiază astăzi de tratamente complexe, administrate cu ajutorul variatelor dispozitive inhalatorii, asigurând reducerea inflamaţiei şi spasmului bronşic, dar şi de terapii biologice, care pot controla simptomele bolii, astfel încât chiar şi persoanele cu forme severe să ducă o viaţă cât mai apropiată de normal. Imunoterapia cu vaccinuri alergenice rămâne o altă metodă terapeutică rezervată unor cazuri de astm alergic, în special în populaţia pediatrică.” spune conf. dr. Roxana Bumbăcea, preşedintele Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică.

Astmul şi pandemia

Contextul pandemic a scos în evidenţă impactul bolilor respiratorii în general, al astmului bronşic în particular, ca o importantă problemă de sănătate publică, problemă care necesită supraveghere şi evaluare continue. Datele epidemiologice arată în continuare o creştere importantă a numărului de pacienţi, în condiţiile expunerii la factorii de mediu – poluare, alergeni – sau sociali – fumatul, ceea ce determină o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate.
Un dialog continuu cu pacienţii este important şi din acest punct de vedere, atât SRAIC, cât şi SRP consideră că migrarea spre digital a comunicării medicale cu pacienţii devine o prioritate. În acest fel, simptomele pacienţilor vor fi identificate la timp şi îndrumările medicilor vor fi posibile fără ca pacienţii să fie nevoiţi să iasă din casă.

Despre astm

Astmul bronşic se caracterizează printr-o inflamaţie cronică a bronhiilor, care determină spasme ale acestor căi aeriene, cu îngustarea lor bruscă şi imposibilitatea eliminării eficiente a aerului în expir. Persoana cu astm simte că se sufocă, tuşeşte, iar respiraţia devine zgomotoasă, şuierătoare. 
Astmul este o boală cronică tratabilă, obiectivul fiind ca astmaticul să ducă o viaţă normală, cu condiţia respectării stricte a schemei de tratament recomandate de medicul de specialitate (pneumolog sau alergolog). Astmul controlat înseamnă că pacientul duce o viaţă similară unei persoane sănătoase, lipsa simptomelor sau a crizelor este rezultatul unui tratament corect.
În timp, astmul poate parcurge diferite stadii de evoluţie, care necesită adaptarea tratamentului. O formă particulară este astmul sever, în care viaţa pacientului este profund afectată de simptomatologia care apare zilnic, reduce calitatea somnului şi capacitatea de efort a persoanei respective, apar exacerbări – crize severe – care pun în pericol viaţa şi impun intervenţii de urgenţă.
Se estimează ca până în anul 2025, 400 de milioane de persoane vor suferi de această afecţiune. Astmul este cauzat de alergii în peste 50% dintre cazuri la adulţi şi 80% la copii.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în România, incidenţa astmului are tendinţă ascendentă, înregistrându-se, în fiecare an 1,5 cazuri noi de boală la 1000 de persoane. Conform statisticilor, 1 din 20 de copii de vârsta şcolară poate suferi de astm. La populaţia generală, prevalenţa astmului bronhic în România este estimată la 4-6%, arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Despre GINA (Global INitiative for Asthma)

Comitetul de experţi GINA a publicat recent RAPORTUL GINA 2020. În acest moment, GINA nu mai este doar un ghid, ci o strategie bazată pe dovezi care integrează atât aspecte teoretice, cât şi aspecte practice privind translatarea evidenţelor în practica clinică de zi cu zi. Ghidul întăreşte faptul că recomandările făcute în ediţia anterioară, din anul 2019, reprezintă cea mai importantă schimbare în managementul astmului din ultimii 30 de ani. Noua strategie pentru reducerea riscului de exacerbări severe, aplicată la nivel populaţional, are un impact comparabil cu introducerea antihipertensivelor sau a statinelor în tratamentul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult